Andrei Fischof. Născut în Turda, România, în 1940.

Absolvent al facultăţii de Fizică, Universitatea „Babeş Bolyai”.

În 1974 i se decernează premiul Uniunii Scriitorilor pentru traduceri. În 1976 emigrează în Israel. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Scriitorilor Ebraici şi al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Israel. A publicat volume de poeme în limba română (Dialog imaginar, Uitarea de sine, Atingerea umbrei, Prefăcuta linişte etc.) şi în limba ebraică (Keev Lavan, Rikud hamilim, Horef yarok etc.).

„Poemele dense, pline de miez ale lui Andrei Fischof curg unul după altul. Fără ostentaţie. Firesc, aşa cum ploaia se scurge din orbitele zeilor fără nume, aşa cum iarba poate fi numită iarbă numai dacă este păscută, din timp în timp, de pegaşii morţilor tineri. Înfăşurat în toga marelui frig, poetul refuză zgomotul, învălmăşeala, furtunile agitaţiilor zadarnice, optând mereu pentru ipostaza martorului tăcut, marcat de o sensibilitate atentă, ochiul său, da, cel triunghiular, din frunte, înregistrând totul, aproape totul. Poemele-peisaje conturează o lume a sfârşitului întunecat, a degenerescenţei, a decadenţei şi pierderii reperelor. E o lume de coşmar, o lume înşurubată în albia apocalipsei care se inventă, clipă de clipă, provocând martorul – adunat, strâns în el însuşi, atent la forurile-i lăuntrice şi la vocea căreia i se supune necondiţionat – să imagineze discret, evaziv, surpat în uimirea de a fi el însuşi: o şansă de salvare. Şi martorul răspunde provocării, aşa cum un copil, fiind, pe malul mării, harponat spre orizonturile mirabile ale dorinţei de a fi, desenează, cu un beţişor, pe nisip, o uriaşă corabie fantastică…” (Aura Christi)

Se arată toate cele 2 rezultate

Arată coloana laterală
Sortează după
Domenii
Autori
Colecție
Edituri
Aplică filtrele!
-22%
Închide

Izgonirea din iad (eBook)

9,67 lei 7,54 lei

Izgonirea din iad (eBook) – Andrei Fischof

-29%
Închide

Izgonirea din iad

12,60 lei 9,00 lei

Izgonirea din iad – Andrei Fischof