Florin Oprescu (s-a născut 7 iunie 1977, Haţeg).

Este Lector universitar dr. (Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Catedra de Literatură română şi comparată; disciplina predată: Literatura română secolul XX)

Studii: Licenţiat în Filologie al Facultăţii de Litere, Istorie şi Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara, 2000; Master în Literatură (Literatură şi intertextualitate), Facultatea de Litere, Filosofie şi Istorie a Universităţii de Vest din Timişoara, 2002; Doctor în Ştiinţe Filologice al Universităţii de Vest din Timişoara, 2006.

Cărţi: volumul Model şi cataliză în lirica românească modernă, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007; coautor la volumul Dicţionar al Scriitorilor din Banat, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005;

Studii şi comunicări: în Caiet de semiotică, Meridian Blaga, Studii de literatură română şi comparată, In Magistri honorem. G. I. Tohaneanu şi în reviste de prestigiu precum: „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Tomis”, „Tribuna”.

Comunicări în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca (2003-2007), la Institutul de romanistică din Berlin, la Universitatea din Arras (Franţa).

Secretar de redacţie al revistei „Studii de literatură română şi comparată”
Premiul „Liviu Petrescu” acordat de Societatea Culturală „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca în 2006;

Premiul pentru exegeză al Societăţii Culturale „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca în 2007.

Se arată toate cele 2 rezultate

Show sidebar
Categorii de preț
Filtrează după preț
-22%
Închide

(In)actualitatea lui Eminescu (eBook)

16,44 lei 12,82 lei

(In)actualitatea lui Eminescu (eBook) – Florin Oprescu

-23%
Închide

(In)actualitatea lui Eminescu

22,05 lei 17,00 lei

(In)actualitatea lui Eminescu – Florin Oprescu