Gabriela Creţan a absolvit Facultatea de Filosofie, secţia Psihologie, la Universitatea din Bucureşti.

A publicat poezii şi eseuri în revistele: România literară, Viaţa Românească, Contemporanul, Steaua, Luceafărul, Poezia (Iaşi), Vatra, Contrapunct, Adevărul literar şi artistic, Convorbiri literare, Galateea (Königsbrunn), Grădina (Serbia) ş.a.

Din anul 2000 este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi laureată cu premiul pentru poezie acordat de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.

Este prezentă cu poeme în antologiile colective: 27. Poezie de Bucureşti, volum editat de ASB cu sprijinul TVR Cultural în noiembrie 2007; Scriitori pe Calea Regală, ed. Brumar, Timişoara, 2008; Timpul poeziei (antologie bilingvă română-engleză), Casa editorială Odeon, Bucureşti, 2009.

Volume publicate: Mic tratat despre arta trădării (poeme), Editura Eminescu, Bucureşti, 1994. Cu o prezentare semnată de Cezar Ivănescu pe coperta a IV-a; Comedii nupţiale (poeme), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1998. Cu prezentări, pe coperta a IV-a, de Cezar Ivănescu şi Mircea Ciobanu; Soare din Macbeth (poeme), Editura Eminescu, în colecţia „Amphion”, Bucureşti, 1999. Cu texte critice, pe coperta a IV-a, semnate de Octavian Soviany şi Gheorghe Grigurcu; Infern cu floarea soarelui, Editura Junimea, colecţia „Scriitura şi dictatura”, Iaşi, 2003. Cu o prefaţă de Cezar Ivănescu (Numele Poetului: Gabriela Creţan) şi o postfaţă de Octavian Soviany (Imnul şi diatriba); Şi-n toate opaiţele arde grăsimea copiilor Tăi (poeme), Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2004.

Premii literare: 1992 – Marele Premiu pentru poezie – la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului internaţional „Lucian Blaga” de la Sebeş-Alba; 1996 – Premiul Ronald Gasparic la Concursul internaţional de poezie „Ronald Gasparic”, ediţia a IV-a – pentru volumul Mic tratat despre arta trădării, (apărut în 1994); 2000 – Premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru volumul Soare din Macbeth (apărut în 1999); 2000 – Premiul pentru poezie al Asociaţiei Culturale „Iulia Haşdeu” – Club UNESCO, la Concursul Naţional de Creaţie, ediţia I – tot pentru Soare din Macbeth.

Se arată toate cele 2 rezultate

Arată coloana laterală
Sortează după
Domenii
Autori
Colecție
Edituri
Aplică filtrele!
-22%
Închide

Kenoma (eBook)

7,73 lei 6,03 lei

Kenoma (eBook) – Gabriela Greţan

-24%
Închide

Kenoma

10,50 lei 8,00 lei

Kenoma – Gabriela Greţan