Leonid Dobîcin, scriitor rus.

În proza lui Dobâcin predomină tristeţea şi nu satira. Precum remarcaseră exegeţii atenţi, „pe câmpul de luptă” şi în istericalele obişnuit-codidiene, ca şi cum s-ar fi scris „natură moartă”. Autorul nu observă, nu ia în seamă nici un fel de Oameni Mari, nici oarece Idei Mari. Precum nu pare „a observa” nici omniprezenta putere sovietică. Aceasta, puterea, prin penele/stilourile (cu… rezervor!) vândute ale lichelelor sale nu se zgârcea la cele mai descalificante calificative – „Cartea ruşinii”, „Epigonism”, „Vorbe goale” – astfel se intitulau „recenziile” la cărţile lui Leonid Dobâcin despre care, obiectiv şi cu înţelegere, în anii 30 a scris doar N. Stepanov.

În 1927 îi apare prima carte, „Întâlnirile cu Liz”, peste alţi trei ani – a doua, „Portretul”. În 1933 pregăteşte, dar nu editează, volumul „Material”. Peste doi ani publică romanul „Oraşul En” – ca volum, circa 60 de p. computerogramă – , în care se întrevede clar tendinţa autorului de a redescoperi „elementele primordiale”, „monadele” artei, în special ale literaturii.

Dobîcin presupunea că viaţa, văzută la depărtarea braţului întins, reprezintă anume acea substanţă care trebuie, în primul rând, raportată la armonia universală, dar şi la cataclismele lumii. Ultima lucrare a sa, „Rudele lui Şura”, apare abia în (ceva) post-sovietism (1993), nuvela încheindu-se simplu…-emblematic (pentru situaţia socio-naţională de facto): „Şura se gândi şi hotărî că trebuie s-o ia din nou pe cale şmecherilor”.

Sfârşitul scriitorului a fost tragic-extrem, învăluit în taina nedreptăţilor care i-au şi impus cutremurătorul deznodământ de destin ostracizat. În ianuarie 1936, în oficiosul tabloid „Pravda”, apare articolul „În loc de muzică – confuzii”, urmat de înscenările de la adunările „profesionale”, la care ţinta principală a învinuirilor de tot soiul deveni anume Leonid Dobâcin. În ziua de 25 martie, la una din aceste adunări scriitorul reproşă doar printr-o singură frază, după care plecă.

Ultima sa scrisoare, adresată lui Kornei Ciukovski, se încheia cu fraza: „Iar pe mine nu mă mai căutaţi – voi pleca spre tărâmuri depărtate”. Peste alte 3 zile, informatorul NKVD-ului, care îl avea sub urmărire, relată că Dobâcin îşi părăsise apartamentul, lăsându-i cheile şi spunându-i lui, delatorului, că nu se va mai întoarce acolo. Din acel moment, de soarta scriitorului nu s-a mai ştiut absolut nimic. Dispăru în neant… Ca fiinţă fizică, hăituită. Nu însă şi ca prozator de o incontestabilă valoare.

Se arată singurul rezultat

Show sidebar
-24%
Închide

Întâlnirile cu Liz

21,00 lei 16,00 lei

Întâlnirile cu Liz – Leonid Dobîcin