Născută în România, Madeleine Davidsohn a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie, Secţia Stomatologie I.M.F. la Iaşi; a lucrat ca medic stomatolog la Moineşti.

În anul 1973 emigrează în Israel, stabilindu-se la Haifa, oraş în care locuieşte şi astăzi. Colaborează la importante reviste din ţară: Contemporanul. Ideea Europeană, Convorbiri literare etc.

Premii: Premiul „Ianculovici” (Fundaţia Culturală Haim şi Sara Ianculovici); Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Suceava (revista Agero, Stuttgart); Premiul Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” etc.

Madeleine Davidsohn este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi membră a Asociaţiei Scriitorilor de limba română din Israel.