Michael Shapiro – publicist și profesor.

Este vorba de o seamă de lucrări, care vor vedea lumina tiparului sub auspiciile Colecţiei Dicţionare & Enciclopedii • 100, pentru care am încheiat un contract cu editura moscovită VECE – unde dintre cele mai prestigioase case de edituri din Rusia. Colecţia cuprinde peste 100 de volume, din care pentru început am selectat lucrările incluse în acest proiect. Menţionăm că fiecare ediţie beneficiază de informaţie ce cuprinde practic toate ţările, personalităţi din lume, date ţinând de istorie, istoria literaturii, a culturii şi ştiinţei europene; şi nu numai. Printre autori se regăsesc oameni de ştiinţă, psihologi, istorici, muzicieni, scriitori, profesori universitari etc.

Proiectul este de o evidentă utilitate, fiecare titlu în parte constituind un manual indirect, destinat informării nu numai a specialiştilor, ci şi a publicului larg. În funcţie de volum, respectivele dicţionare cuprind informaţii privind cele mai marcante genii ale omenirii, cărţile celebre, mari compozitori, mari muzicieni, mari enigme ale istoriei, o sută de laureaţi ai Premiului Nobel, 100 de mari oraşe ale lumii, mari evrei, enigme ale secolului XX etc. Dat fiind lipsa suficientă a dicţionarelor înregistrată în contextul culturii române, suntem de părerea că acest proiect desfăşurat în condiţii de maximă eficienţă, profesionalism şi, respectiv, o excelentă mediatizare, poate constitui un început de implantare a unui program special de remediere a acestui domeniu, din păcate, deficitar.

Se arată toate cele 2 rezultate

Arată coloana laterală
Sortează după
Domenii
Autori
Colecție
Edituri
Aplică filtrele!
Ofertă
Închide

Pachet Colecția 100 Dicționare & Enciclopedii

328,65 lei 189,00 lei

Pachet Colecția 100

-19%
Închide

100 Mari evrei

42,00 lei 34,00 lei

100 Mari evrei – Michael Shapiro