Ștefan Borbely (născut 31 octombrie 1953, în Făgăraş) este profesor universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul Catedrei de literatură universală şi comparată. Doctorat în literatura comparată (1999).

Echinoxist ca formaţie, a debutat editorial în 1995, cu volumul de eseuri Grădina magistrului Thomas. A mai publicat: Xenograme (1997), Visul lupului de stepă (1999), De la Herakles la Eulenspiegel. Eroicul (2001), Opoziţii constructive (2002), Matei Călinescu. Monografie (2003), Cercul de graţie (2003), Proză fantastică a lui Mircea Eliade. Complexul gnostic (2003), Mitologie generală I. (2004), Despre Thomas Mann şi alte eseuri (2005).

A coordonat volumul colectiv Experienţa externă (1999) şi a realizat câteva traduceri. Este membru al Uniunii Scriitorilor.

Face parte din consiliul de coordonare al revistei Observator cultural. A colaborat la numeroase volume colective, printre care: Dicţionarul Scriitorilor Români (DSR, I-IV), Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români (DESR), Dicţionar Analitic de Opere Literare Româneşti (I-IV). Bursier multiplu al Colegiului Noua Europă din Bucureşti, a beneficiat de stagii de pregătire în Marea Britanie (Oxford, 1999) şi Statele Unite: bursier Fulbright în 1992, la Indiana University, Bloomington; visiting fellow la New York, Columbia University, respectiv la Institute for Psychohistory (1997, 1999, 2000) şi la University of North Carolina, Chapel Hill (2001).

Publică frecvent în Apostrof, Observator cultural, Euphorion, Viaţa Românească şi Caietele Echinox.

20,40 lei