Vladimir Maiakovski (n. 19 iulie 1893, Bagdad, care mai târziu a fost numit Maiakovski.

Din copilarie s-a obişnuit să respecte pe cei care muncesc, indiferent dacă erau de aceeaşi naţionalitate cu el, sau de alta. „Din copilărie am înţeles limpede – îşi aminteşte sora poetului, Ludmila Vladimirovna Maiakovski – că munca este baza vieţii. Familia noastră avea un mare respect pentru muncă… Dragostea pentru muncă, înţelegerea înaltei ei meniri, ne-a fost sădită şi cultivată în suflet de părinţi prin pilda lor”. În 1902 Maiakovski se înscrie la şcoala din Kutais unde va studia până în 1906 când tatăl său moare de septicemie. Astfel în 1906 se mută la Moscova împreună cu mama şi cele două surori mai mari Olga şi Ludmila unde-şi va termina studiile până în 1908. În acelaşi an se înscrie în Partidul Social Democrat Rusesc şi începe să scrie literatura marxistă. În 1909 este închis 6 luni pentru activităţi subversive. După eliberare abandonează politica pentru o perioadă şi se înscrie la Şcoala de Arte din Moscova (singura instituţie de învăţământ superior în care studenţii erau primiţi fără a prezenta „certificatul de bună purtare” eliberat de poliţie). Îndoindu-se de capacităţile sale de poet, el s-a avântat cu toată energia tinereţii spre pictură.

Succesele lui Maiakovski, în special în desen, au fost excepţionale. Dacă s-ar fi dorit, ar fi putut deveni pictor. Dar încă din 1911, el se întoarce de data aceasta definitiv, la vechea lui pasiune, poezia. Tot în 1911 îl cunoaşte pe David Burliuk pe care în autobiografia sa IA SAM (Eu însumi) îl numeşte „adevăratul meu profesor”. În 1913 apare Vladimir Maiakovski: Tragediia (Tragedia) pusă în scenă la Moscova. În 1915 o cunoaşte pe cea care avea să devină iubirea vieţii sale Lili Brik (soţia lui Osip Brik, editorul şi colaboratorul său literar) cu care începe o aventură ce va dura până în 1928. Tot în 1915 scrie şi publică Oblako v shtanakh (Norul cu pantaloni) şi Fleyta pozvonochnik (Flautul vertebrelor). Norul cu pantaloni – dedicat Liliei Brik – este una din operele sale programatice, poem „în patru strigaăte” – „Jos cu iubirea voastră”, „Jos cu arta voastră”, „Jos cu orânduirea voastră”, „Jos cu religia voastră” . Încheie anii premergători apropiatei revoluţii cu Voina i Mir (Războiul şi lumea) – o reacţie la ororile războiului şi Chelovek (Omul) – impresionat cosmic de zădărnicia dragostei. Între anii 1915 şi 1917 a lucrat ca proiectant pentru Şcoala Militară de automobile din Petrograd În 1918 a fost editor al revistei Gazeta futuristov. În 1919 se întoarce la Moscova unde atmosfera agitată a revoluţiei ruseşti îl inspiră să scrie poeme populare – încurajatoare pentru bolşevici.

Din 1919 până în 1921 scrie piese scurte de propagandă pentru cunoscutele Vitrine Rosta. În 1923 ca urmare a unor neînţelegeri cu Lili Brik pleacă într-o călătorie la Berlin şi Paris unde scrie poemul liric PRO ETO (Despre asta). Aici are o idilă cu Tatyana Jakovleva în varstă de 18 ani, prietenă a scriitoarei Elsa Triolet stabilită în Franţa din 1918. Întors la Moscova întemeiază împreună cu Osip Brik în 1923 gruparea literară dadaistică LEF (Levii front iskusstva – Frontul de stanga al artei) pe care o va conduce până în 1928, unde va publica Pro Eto.

În 1924 scrie elegia morţii lui Vladimir Lenin care-l va face cunoscut în toată Rusia. Călătoreşte în Europa, Statele Unite, Mexic, Cuba; Maiakovski fiind unul din puţinii scriitori cărora li s-a pe permis să călătorească liberi în străinătate. Frustrat în dragoste, îndepărtat de societatea sovietică, atacat de critici în presă şi interzicându-i-se să mai călătorească în străinătate Maiakoski se sinucide la Moscova pe 14 aprilie 1930. Deşi cu puţini ani în urmă condamna, într-un poem, sinuciderea lui Serghei Esenin, la un cenaclu în 1929 îi spune unui prieten: „Pentru a scrie un poem excelent şi pentru a putea fi citit aici – acela trebuie să moară.” În biletul lui de adio Maiakovski scria: „Mamă, surori, prieteni, iertaţi-mă – nu este bine (nu recomand altora), dar pentru mine nu se poate altfel. / Lili – iubeşte-mă. ” Trupul său a fost incinerat pe data de 17 aprilie 1930. Mai târziu Maiakovski a fost elogiat de Stalin care declara că este „cel mai bun şi talentat poet al epocii noastre sovietice”.

În 1935 a fost ridicată statuia lui Maiakovski în Piaţa Triumfalnaya Ploshad – aceasta devenind loc semnificativ pentru cultura moscovită.

Se arată toate cele 2 rezultate

Arată coloana laterală
Sortează după
Domenii
Autori
Colecție
Edituri
Aplică filtrele!
-22%
Închide

Eu și Napoleon (eBook)

11,60 lei 9,05 lei

Eu şi Napoleon (eBook) – Vladimir Maiakovski

-24%
Închide

Eu şi Napoleon

15,75 lei 12,00 lei

Eu şi Napoleon – Vladimir Maiakovski