Lecturi - Cronici - despre cărți

Idealismul unui spirit realist

Sarcina de a propune acest ideal în consens cu structura sufletească a naţiei noastre ar fi trebuit să fie, evident, a elitelor, dar, după cum s-⁠a văzut după căderea comunismului, o parte a acesteia n-⁠a făcut decât să instituie o distanţă din ce în ce mai mare şi mai greu de depăşit între ele şi popor

Idealul valah (Editura Ideea europeană, Bucureşti, 2017) este o carte de filosofie politică de un tip special, căci dincolo de orice partizanat ideologic (deşi înclină spre o viziune politică de stânga – însă nepătimaşă – mai degrabă decât de dreapta), ea conţine o reflecţie asupra dimensiunilor politice ale unor fenomene, multe dintre ele aparent fără o miză politică. Cu mijloace filosofice, psihanalitice, antropologice, Horia Vicenţiu Pătraşcu, autorul acestei cărţi, decriptează mai întâi resorturile psihologice profunde ce generează fapte, atitudini, convingeri, credinţe, manifestate mai mult sau mai puţin pregnant în viaţa publică. El constată că la noi toate acestea nu se coagulează, nu au o coerenţă, ci ori stagnează apăsător în aerul vremii, ori intră în mişcări haotice, cu ciocniri fără sens şi de aceea fără consecinţe reale. Cauza ar fi absenţa unui ideal naţional, un ţel pe care să ni-⁠l propunem şi la care să aderăm cu toţii, sau majoritatea, fără rezerve. Sarcina de a propune acest ideal în consens cu structura sufletească a naţiei noastre ar fi trebuit să fie, evident, a elitelor, dar, după cum s-⁠a văzut după căderea comunismului, o parte a acesteia n-⁠a făcut decât să instituie o distanţă din ce în ce mai mare şi mai greu de depăşit între ele şi popor. Intuiţile autorului sunt deosebit de pătrunzătoare şi subtile, mai ales în detectarea falselor pretenţii elitiste ale diverselor grupuri de putere, politice, intelectuale, gazetăreşti etc. din România. Sensibilitatea lui prinde în special nuanţele, cele mai multe mascate, ale dispreţului acestora la adresa celor pe care nu-⁠i socotesc a fi ca ei. Dar ea nu dă greş nici atunci când se apleacă asupra „calităţilor bune şi defectelor” poporului român. Tocmai fiindcă este ancorată în tipologie, în cunoaşterea caracterelor diverselor tipuri de actanţi sociali, reflecţia politică a lui Horia Vicenţiu Pătraşcu nu caută să impună realităţii scheme abstracte, ci rămâne ancorată în mijlocul evenimentelor. Problemele, conceptele, semnificaţiile sunt extrase din miezul fierbinte al vieţii sociale, politice, culturale de la noi, nu impuse de undeva din afară. Realul rămâne referinţa constantă, funcţionând şi ca un criteriu al adevărului afirmaţiilor, care nu sunt altceva decât modalităţi de a spune pe nume unor lucruri pe care le simţim cu toţii de obicei în mod nedesluşit.

Dacă ar fi rămas doar la nivelul numirii şi al faptelor, Pătraşcu ar fi fost un jurnalist, dublat de un analist politic redutabil. (Stau mărturie în acest sens textele scrise ca nişte editoriale din partea finală, Jurnal socio-⁠politic). El însă reuşeşte să ridice evenimentele cercetate la un nivel ideatic, unde acestea îşi dezvăluie sensurile, logica desfăşurării, modelele, posibilele consecinţe în toate planurile vieţii oamenilor trăitori pe aceste meleaguri. De aceea spuneam că eseurile ce compun Idealul valah sunt de filosofie politică, a cărei miză principală nu este propunerea unui ideal naţional, deşi este schiţat cu bun simţ (auto)ironic unul în final, ci critica absenţei idealului la români. Pendularea constantă, sau mai degrabă împletirea strânsă dintre planul concretului şi cel ideatic – idealul este definit undeva ca „rezultatul reacţiei dintre idee şi realitate” – face ca textele sale să nu rămână doar nişte exerciţii teoretice, pe cât de docte, pe atât de rupte de viaţă, cum sunt atâtea studii zise de specialitate. La a le face vii concură indiscutabilul talent de scriitor al lui Horia Vicenţiu Pătraşcu, simţul umorului, uneori negru, şi al grotescului unor situaţii, dar mai ales curajul de a aborda nonconformist anumite teme precum idealul culturii de performanţă al şcolii de la Păltiniş sau pur şi simplu de a readuce în actualitate concepte precum ideal sau naţiune, demonetizate de demagogi şi de aceea considerate depăşite, desuete. Cred că tocmai poziţia sa de intelectual neafiliat diverselor grupuri pretins elitiste îl face să nu piardă simţul realităţii şi al nevoilor adevărate ale oamenilor acestei naţii, cărora dobândirea libertăţii după ieşirea din dictatura comunistă nu le-⁠a adus şi fericirea visată. O carte precum Idealul valah are forţa de a (re)trezi la viaţă interesul pentru treburile publice pe care partidele politice, instituţiile, mass-⁠media au reuşit să-⁠l adoarmă în majoritatea românilor.

Horia Pătraşcu este autorul uneia dintre cele mai bune cărţi despre Cioran intitulată Terapia prin Cioran. Forţa gândirii negative. După ce i-⁠am citit noua carte am realizat că el nu este doar un exeget strălucit al lui Emil Cioran, ci şi un continuator, poate singurul adevărat, căci imitatori sunt destui, al gândirii acestuia. Idealul valah este o continuare fără a fi, repet, o imitaţie a Schimbării la faţă a României. Iată, spre exemplu, o formulare dintre nenumăratele, la care Cioran ar fi subscris cu siguranţă nu doar la tinereţe, ci şi în perioada franceză şi care dă seama de importanţa idealului (nu „proiectului de ţară” sau altor termeni asemenea răsăriţi după integrarea în UE) pentru constituirea unei identităţi naţionale: „Câtă vreme România nu are un ideal spre care să aspire nu va avea nici o individualitate bine delimitată şi nici un loc propriu pe scena istoriei”.

De la Cioran, dar şi de la Camus, celălalt mare reper intelectual al său, a cărui influenţă este vizibilă mai mult într-⁠o altă carte apărută tot anul trecut, Pustiul binelui, Pătraşcu a învăţat că scopul cunoaşterii este de a se aplica vieţii, lăsându-⁠se ghidată de ea fără a o subjuga prin impunerea schemelor sale abstracte. Este unul dintre rarii autori contemporani care reuşeşte să aducă împreună viaţa şi ideea, obţinând o obiectivitate deloc rece, ci încărcată de emoţie. Cei mai mulţi, ori propun teorii rupte de viaţă, interesante probabil pentru câţiva specialişti, ori îşi întorc pe toate feţele trăirile mai mult sau mai pu-
ţin irelevante pentru ceilalţi.

Dimpotrivă, Pătraşcu nu ezită să abordeze frontal marile întrebări precum aceasta: „Cât de actuală mai este tema privitoare la locul, rolul şi valoarea culturii române?” Pentru a răspunde, el face o incursiune în interbelicul românesc, arătând că tematica naţională era centrală în gândirea marilor autori ai acelei perioade. Ulterior, dar în ritm accelerat după 1990, problema a fost „fracturată”, naţionalul devenind o determinare accidentală a culturii, dar şi a omului. Procesul de de-⁠naţionalizare a început pradoxal, lângă un reprezentant important al interbelicului, care a scris pagini încântătoare asupra românescului, filosoful Constantin Noica. În modelul paideic noician, aşa cum apare el din Jurnalul de la Păltiniş al lui Gabriel Liiceanu, este promovată cultura de performanţă, cu valenţe universaliste, dimensiunea naţională reducându-⁠se la o simplă etichetă. Ulterior, după 1990 mai ales, Liiceanu se redefineşte, despărţindu-⁠se total de maestru şi optând pentru ceea ce el numeşte „literatură personală”, înţeleasă ca descriere a propriilor stări sufleteşti, reflecţii asupra întâmplărilor ce-⁠i compun viaţa ş.a. Aşadar, există pe de-⁠o parte universalismul abstract, rece, sec, ce poate degenera în manierism academist şi pe de altă parte singularitatea individului, cu pretenţii universaliste şi ea, ambelor lipsindu-⁠le medierea naţionalului. Toţi marii interbelici, Brâncuşi, Blaga, Eliade, Noica, Cioran, Ionescu, aveau însă ca premisă ideea că universalul nu poate fi atins decât prin naţional, care nu există, spune frumos pe urmele lor autorul, decât „în carnaţia şi culorile unor peisaje, în melos-⁠ul limbilor pământului, în ethos-⁠ul unor popoare”. Fără a-⁠şi asuma dimensiunea românească (problematizând-⁠o, reflectând asupra ei) îndrăzneşte să afirme împotriva curentelor actuale de opinie Horia Vicenţiu Pătraşcu, intelectualii noştri se condamnă la provincialism, universalismul lor dezrădăcinat căpătând un aer spectral. Spirit profund şi nuanţat totodată, autorul acestei cărţi reuşeşte să zdruncine obişnuinţele noastre de gândire, provocându-⁠ne prin întrebări radicale. „Nu cumva, se întreabă el, stagnarea societăţii româneşti de mai bine de două decenii se datorează absenţei gânditorilor care s-⁠o pună în discuţie şi în… mişcare? Nu cumva băltirea societăţii româneşti se datorează compromiterii problematicii naţionale, inclusiv prin discursurile naţionaliste ale unor personaje dubioase?” Astfel de întrebări, şi nu sunt puţine, aproape fiecare eseu lansând o provocare, ar merita să fie dezbătute public mai ales acum când intrăm în anul centenarului Marii Uniri.

Tot un rol public ar trebui să-⁠şi asume şi filosofia românească baricadată în citadelele universitare sau dispreţuind elitist realităţiile tragice şi adesea sordide ale vieţii. Scopul ei este de a-⁠i orienta pe oameni în hăţişurile vieţii, reflectând asupra faptelor şi nu repetând ideile altora. „Filosofia, spune o definiţie, înseamnă tocmai a reflecta cu cele mai rafinate instrumente ale gândirii asupra problemelor concretului”. Prin extindere, cultura în general, îşi pierde rostul dacă în locul implicării în viaţa cetăţii se refugiază într-⁠un iluzoriu, pentru că rupt de realitatea vieţii, cer al valorilor. Jurnalismul cultural – majoritatea eseurilor din Idealul valah au fost publicate în reviste culturale – convine de minune acestui scop declarat al filosofării, mai ales când este practicat cu o plăcere de a scrie pe care numai credinţa în rolul şi rostul scrisului o poate da. Nihilismului actual, post-⁠postmodern, să-⁠i zicem, Horia Vicenţiu Pătraşcu îi contrapune o filosofie vitalistă căreia nu-⁠i este ruşine să afirme omul în ciuda postumanismelor şi patriotismul în pofida internaţionalismului ubicuu. Şi este cu atât mai convingător cu cât scrie la fel de bine, sau mai bine, decât detractorii mult lăudaţi ai neamului.

Leonid Dragomir

Sursa: Revista Contemporanul nr. 02 Februarie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *