-25%

Psalmii în literatura română

39,90 lei 30,00 lei

Psalmii în literatura română – Anca Tomoioagă

ISBN: 978-606-8260-68-6 Categorii: , Autor:
Descriere

O nouă cercetare filologică despre evoluţia psalmului în literatura română (după aceea a lui Al. Andriescu) nu ar părea să aducă surprize, dacă ne gândim că despre Dosoftei şi Arghezi, numele cele mai importante care ne vin în minte când vorbim despre psalmi în limba română, s-a scris mult şi inteligent, documentar sau speculativ. Evident că psalmul românesc nu înseamnă numai atât şi evident că psalmul însuşi, ca specie literară, are nevoie de o nouă discuţie teoretică, pentru definiţie şi istoric. Nu istoria veche a psalmului (elucidată, în bună măsură) constituie problema, ci istoria mai nouă, modernă şi postmodernă. De aici, din aceste ultime secvenţe temporale, vin surprizele plăcute ale cărţii Ancăi Tomoioagă, pentru că poezia însăşi, modernă şi postmodernă, a simţit nevoia să se reconecteze la tradiţia religioasă a psalmului, într-un context ce părea nefavorabil, ca acela al secolului XX şi al începututlui de mileniu III. De ce se întâmplă această recuperare simptomatică este o problemă majoră ce merită discutată într-un context cultural mai larg, iar Anca Tomoioagă îşi asumă această interogaţie.
Ion Simuţ

Recenzii (0)

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Psalmii în literatura română”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre colecție
Publicistică & Eseuri. Demersuri în marginea culturii, a societății contemporane, ancorate în cotidianitate, cu toate văile și vârfurile ei, notate pe coala de hârtie.
Religie & Spiritualitate pentru cei avansați, pentru inițiați și pentru cei aflați la începutul drumului.
Livrare

LIVRARE RAPIDĂ

Toate comenzile sunt procesate rapid și, prin confirmarea lor telefonică promptă și prietenoasă, ne asigurăm că adresa dvs. este corectă și completă, pentru a preveni orice întârzieri în livrare. Comenzile sunt expediate cel târziu a doua zi din depozitul librăriei noastre, urmând să vă ajungă în cel mai scurt timp - în funcție de modalitatea de transport aleasă, în următoarea zi lucrătoare prin curier sau în 3-4 zile prin poștă.

LIVRARE GRATUITĂ

Pentru orice comandă de minim 150 lei oferim transport gratuit, plus cărți bonus și suplimente.

  • Abonați-vă la newsletter și primiți un voucher de reducere și beneficiați de discounturi suplimentare.
  • Fiți cu ochii pe site-ul nostru! Ocazional lansăm promoții limitate neanunțate și zilnic avem Happy Hour.
  • În plus, o ofertă specială permanentă cu adevărat unică: la 3 cărți cumpărate, pe a patra o primiți gratis, indiferent de cuantumul comenzii!