-24%
biblioteca-ideea-europeana

De la Iaşi la Ierusalim şi înapoi

21,00 lei 16,00 lei

De la Iaşi la Ierusalim şi înapoi – Leon Volovici

ISBN: 978-973-7691-55-2 Categorie: Autor:
Descriere

O confesiune şi o meditaţie despre mediul evreiesc din România de după al doilea război mondial, pornind de la propria experienţă şi biografie a autorului, în prezent conferenţiar la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Având ca nucleu un dialog cu tânărul filozof Sandu Frunză, de la Universitatea din Cluj, cartea reconstituie viaţa evreilor din Iaşi (oraşul natal al autorului), de după război, adolescenţa în perioada stalinistă, dilemele şi reflecţiile stimulate de opţiunile mediului evreiesc din România în noile condiţii de după război, având de ales între integrarea în viaţa socială şi intelectuală românească marcată de tentaţia şi pervertirea comunistă sau, dimpotrivă, alternativa stabilirii în Israel. O semnificativă parte a cărţii se concentrează asupra evoluţiei acelor intelectuali evrei care au părăsit România în perioada ceauşistă, dificultăţile şi dramele adaptării la o nouă ambianţă culturală, ca şi complexa relaţie cu mediul şi cultura în care s-au format. Pe parcursul a câteva decenii, amintirile şi reflecţiile autorului reconstituţie, dintr-un unghi inedit şi foarte personal, mediul universitar ieşean, ca şi universul spiritual al intelectualilor israelieni originari din România.
Cartea lui Leon Volovici – în prezent conferenţiar la Universitatea Ebraică din Ierusalim – reconstituie, pornind de la un dialog cu tânărul filozof clujean Sandu Frunză, viaţa evreilor din Iaşi (oraşul natal al autorului), de după război, adolescenţa în perioada stalinistă, dilemele şi reflecţiile stimulate de opţiunile şi confruntările mediului evreiesc din România în noile condiţii de după război, având de ales între integrarea în viaţa socială şi intelectuală românească marcată de tentaţia şi pervertirea comunistă sau, dimpotrivă, de alternativa stabilirii în Israel. O meditaţie despre comunism şi antisemitism, despre dramele dublei apartenţente culturale, despre emigraţie, despre tensiuni şi interferenţe romano-evreieşti, despre lumea văzută de la Iaşi şi de la Ierusalim.

Recenzii (0)

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „De la Iaşi la Ierusalim şi înapoi”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Biblioteca Ideea Europeană
Biblioteca Ideea Europeană cuprinde cărţi, idei, istorii, evenimente, gânduri relevante istoriei și gândirii continentului european și include titluri din domeniile literatură, ediții definitive, collegium.
Livrare

LIVRARE RAPIDĂ

Toate comenzile sunt procesate rapid și, prin confirmarea lor telefonică promptă și prietenoasă, ne asigurăm că adresa dvs. este corectă și completă, pentru a preveni orice întârzieri în livrare. Comenzile sunt expediate cel târziu a doua zi din depozitul librăriei noastre, urmând să vă ajungă în cel mai scurt timp - în funcție de modalitatea de transport aleasă, în următoarea zi lucrătoare prin curier sau în 3-4 zile prin poștă.

LIVRARE GRATUITĂ

Pentru orice comandă de minim 150 lei oferim transport gratuit, plus cărți bonus și suplimente.

  • Abonați-vă la newsletter și primiți un voucher de reducere și beneficiați de discounturi suplimentare.
  • Fiți cu ochii pe site-ul nostru! Ocazional lansăm promoții limitate neanunțate și zilnic avem Happy Hour.
  • În plus, o ofertă specială permanentă cu adevărat unică: la 3 cărți cumpărate, pe a patra o primiți gratis, indiferent de cuantumul comenzii!