In oglinda destinului

„Câteva pagini din Fraţii Karamazov îmi revin constant în memorie. Acolo mi-am găsit confirmarea că dincolo de sinuozităţile absurde ale vieţii individuale, corabie singuratică purtată de vânturile capricioase ale întâmplării, există în om o scânteie secretă, neizvorând neapărat din logic, care îi dă puterea şi dorinţa mereu reînnoită de a trăi, de a experimenta, fie şi pe un fond grotesc, prin trăirile individuale şi cunoaştere, încercarea de atingere a unei esenţe, se pare, himerice. Omul întrezăreşte minciuna himerei, dar o dorinţă diabolică îl mână mai departe, până la arderea completă. Cenuşa foloseşte cuiva? Şi chiar dacă n-ar folosi, există o plăcere intrinsecă în ardere. Şi în această experienţă, ireversibil unică, modalitatea raţională optimă de acţiune pare aceea de a fi universal, în sens umanist. Există o apropiere de esenţă a unor domenii de activitate umană aparent foarte distincte. E ca şi cum ar exista un punct-origine comun şi un punct final unic, iar pe aceste două puncte s-ar sprijini umilele dar înălţătoarele linii de forţă ale gândurilor şi sentimentelor omului. Diversitatea liniilor de forţă este infinită, dar există o convergenţă riguroasă a lor, iniţială şi finală. Pe această credinţă îmi bazez hotărârea de a experimenta, la nivelul modest pe care îl va permite corabia mea, multilateralitatea acţiunii. Sunt multe gânduri care mă frământă în acest sens şi poate că odată, atunci când vor căpăta o formă mai conturată, voi încerca să le materializez.” (Basarab Nicolescu)