Vă invităm să susțineți proiectele noastre de anvergură națională prin sponsorizări, donații, redicționări din impozitul pe venit sau profit și prin cumpărături de carte pe site-ul nostru.

Fundația Culturală Ideea Europeană susține și promovează următoarele proiecte:

Româniaciteşte.ro este un proiect multianual de anvergură naţională de susţinere a artei contemporane prin demersuri de promovare a unor autori contemporani, ale căror lecturi şi conferinţe sunt susţinute în România și străinătate.

Puteți viziona Galeria foto RomâniaCitește.ro (click aici)

Puteți viziona Videoteca RomâniaCitește.ro (click aici)

 

Mai multe informații pe site-ul dedicat proiectului:

 

Cultura și literatura română
în contextul relațiilor româno-basarabene
Lecturi publice, donații de carte și reviste

În aprilie 2008, revenirea la Iași – în cadrul proiectului „Cultura și literatura română în contextul relațiilor româno-basarabene”, derulat cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național – ne-a prilejuit întoarcerea în matca culturii române moderne, a cărei temelie a fost pusă de grupul adunat în jurul Junimii. Am avut prilejul să revedem vechii noștri colaboratori, între care Lucian Vasiliu, poet, ctitor de instituții de cultură, director al revistei Dacia literara, Cassian Maria Spiridon, poet, eseist, director al revistei Convorbiri literare, criticul și istoricul literar Dan Mănucă, Magda și Petru Ursache, Valeriu Stancu, director al revistei Cronica. Sala „N. Bălcescu” s-a dovedit neîncăpătoare.

La intrevederile, conferințele și lansările de carte organizate la Iași, Chișinău, Cahul și Văleni, am menționat că hotarul existent între Republica Moldova și România – stat membru al Uniunii Europene – se va transforma într-o formalitate numai în cazul în care statul român va investi în exportul culturii române și în propagarea literaturii române în Basarabia. Trebuie organizate turnee și lecturi publice, trebuie făcute donaâii de carte, donaâii de reviste de cultură etc.

Protagoniști: Cassian Maria Spiridon, poet, eseist, director al revistei Convorbiri literare, criticul si istoricul literar Dan Mănucă, Magda și Petru Ursache, Valeriu Stancu, director al revistei Cronica, acad. Mihai Cimpoi, Aura Christi, poeții Valeriu Matei și Arcadie Suceveanu, publicistul și prozatorul Vlad Zbârciog, profesorii Elizabeta Onu, Boris Volosatîi, director al Liceului Teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chișinău, Natalia Bulat, director-adjunct, profesorii de literatură română Veronica Petrenco și Elena Boeru, bibliotecara Galina Zgherea, directorul școlii din Văleni Tudor Murjac, care ne-a invitat să revenim cu cărți, reviste, lecturi publice și conferințe. Biblioteca Școlii din Văleni conține circa 14.000 de volume de carte, din care circa 90 la sută sunt volume în chirilice.

Manifestările au avut loc în următoarele locații: Casei Pogor – Iași, 8 aprilie 2008; Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova – Chișinău, Amfitrion Mihai Cimpoi; Liceul român-francez Gh. Asachi, Chișinău; Universitatea de Stat – Cahul; Școala generală din comuna Văleni, Județul Cahul.

Parteneri: Revista Contemporanul, Centrul de Cultura și Carte Românească – Chișinău, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România.

Proiectul s-a desfășurat în cadrul Anului European al Dialogului Intercultural – 2008.
Proiect realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

 

Scriitorii români și diaspora – Grecia
Lecturi publice, donații de carte și reviste

Revista Contemporanul, Fundatia Culturala Ideea Europeana, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, prin programul PromoCult · 2007, a organizat, in perioada 8-28 octombrie 2007, un turneu de conferinte si lecturi publice sub genericul „Scriitorii romani si diaspora – Grecia 2007”.

Protagonistii turneului: Aura Christi, Nicolae Breban, Janina Ianosi, Ion Ianosi, Monica Savulescu-Voudouri, Victor Ivanovici si editorul Andrei Potlog. In cadrul acestui turneu s-au tinut conferinte (la Salonic, Delphi si Atena), au avut loc o serie de lecturi publice si lansari de carte. Intre titlurile lansate figureaza Rilke, Tvetaieva, Pasternak, Roman epistolar (traducere de Janina Ianosi), Vinovati fara vina, Puterea nevazuta, Elegii parisiene, Fr. Nietzsche. Maxime comentate de Nicolae Breban, eu si el – insemnari subiective despre Ceausescu, Dostoievski · Tragedia subteranei, Tolstoi · Romanul unei drame de Ion Ianosi, De la Iasi la Ierusalim si inapoi de Leon Volovici, Celalalt versant, Exercitii de destin, Religia viului de Aura Christi s.a.

Obiectivele majore pe care isi axeaza activitatea Fundatia Culturala Ideea Europeana si revista Contemporanul graviteaza in jurul unor modele de prim rang ca, bunaoara, Rainer Maria Rilke, Marina Tvetaieva, Boris Pasternak, Lev Tolstoi, Fiodor Dostoievski, Nicolae Breban, Ion Ianosi, Nicolae Balota s.a. Acest proiect este un model al expresiei culturii romane in afara limitelor formale ale tarii si un model pentru generatia tanara, care are astfel prilejul de a asista la o lectie de cultura si de viata. Intentionam, prin acest proiect major, sa sensibilizam opinia publica in sensul implicatiilor sociale, politice si culturale, care decurg din relatiile cu minoritatile, precum si cu diaspora scriitoriceasca. Invitatii si protagonistii proiectului sunt o mana de specialisti de prima mana care se respecta unii pe altii, au cultul lucrului bine facut, se cauta unii pe altii, intrucat se aseamana in dorinta lor de a face cultura de gradul zero, in vointa de a pastra acest istm de civilizatie, de europenitate care este Conte(mporanul), dand o lectie invatata de la marii inaintasi care pledau pentru ridicarea nivelului cititorului mediu, in pofida scrisului pe intelesul tuturor, pledau pentru „umanizarea prin cultura” (expresia ii apartine marelui profesor Ion Petrovici) si transcenderea constiintei nationale prin intermediul culturii. O lectie de elitism. De profesionalism.

Conferintele desfasurate la Salonic si Atena au fost un prilej pentru a face noi legaturi cultural-umane atat cu personalitati locale, cat si cu institutii de prima mana. Astfel, prin intermediul colaboratoarei noastre, Monica Voudouri (presedinte al organizatiei-partener Balkania Contemporana), am reusit sa initiem o colaborare cu mediul universitar din capitala vechii Elade, mai precis cu Universitatea din Atena. Prin bunavointa unui alt invitat al institutiei noastre, profesorul Victor Ivanovici, ne-am adaugat pe lista de contacte culturale din Grecia, Universitatea din Salonic, unde Victor Ivanovici activeaza ca profesor universitar. Prin intermediul consulului general Dumitru Hrituleac ne-am imbunatatit substantial relatia cu Consulatul Roman din Salonic, institutie care speram ca isi va aduce un aport esential in cadrul viitorului turneu de dezbateri care va fi organizat de institutia noastra. Asadar, viitoarele noastre colaborari vor include: Univeristatile din Atena si Salonic, Consulatul Roman din Salonic si Ambasada Romaniei din Atena si revistele de limba romana din Grecia, ca bunaoara Curierul Atenei si Actualitatea Romaneasca.

Parteneri: Revista Contemporanul, Balkania Contemporana Consulatului Ambasadei Române în Grecia (Salonic).
Proiect realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din România.

 

Contribuția scriitorilor evrei în cultura româna
Lecturi publice, donații de carte și reviste

In toamna anului 2007, in colaborare cu Universitatea Ebraica, Cinemateca si Centrul Cultural din Ierusalim, Centrul de Studiere a Istoriei Evreilor din Romania, Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limba Romana, Centrul Cultural din Haifa sub egida H.O.R. Haifa, Revista Contemporanul si Fundatia Culturala Ideea Europeana au organizat un turneu de conferinte si lecturi publice in Israel. Turneul s-a desfasurat in cadrul programului Contributia scriitorilor evrei in cultura romana si a cuprins discutii, dezbateri, polemici, mese rotunde, lecturi publice care au avut loc la Tel Aviv, Ierusalim si Haifa, sub semnul Clubului Ideea Europeana.

Protagonistii turneului: poetul, romancierul si eseistul Aura Christi, scriitorii si carturarii Leon Volovici, Costel Safirman, George Voicu, Moshe Idel, Andrei Fischof, Eran Shela, Madeleine Davidsohn, Biti Caragiale, Francisca Stoleru, Shmuel Rainis, Shaul Carmel si altii. In cadrul acestui turneu au fost lansate cateva volume aparute la Editura Ideea Europeana: De la Iasi la Ierusalim si inapoi – o carte-eveniment semnata de Leon Volovici, Religia viului si Exercitii de destin de Aura Christi, „Problema evreiasca”, Scriitori evrei din Romania, Avangarda romaneasca de Ovidiu Morar s.a.

Manifestarile au avut loc in urmatoarele locatii:Casa Scriitorilor (Beit Cernihovski) din Tel Aviv, 18 septembrie 2007; Cinemateca din Ierusalim (sala bibliotecii), Derech Hebron 11, 20 septembrie 2007; Matnas Hadar (Beiteinu) Rh. Ierusalaim 29 Haifa, 23 septembrie 2007.

Parteneri:Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limba Romana, Cercul Cultural din Haifa sub egida H.O.R. Haifa, Fundatia Culturala Ideea Europeana, Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei – Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni si revista Contemporanul.

Proiect organizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României – Departamentul pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni.

 

Cum să susții proiectele noastre:

1. Invităm companiile să sponsorizeze proiectele noastre!

Puteți descărca contract de sponsorizare (aici)

2. Redirectionează 2% din impozitul pe venit către Fundația Culturală Ideea Europeană și poți susține proiectele noastre:

Cum redirecţionezi 2% din impozitul pe venit?

1. Completează Declarația 230 (dacă anul trecut ai avut venituri numai din salarii) sau Declarația 200 (dacă anul trecut ai realizat şi alte venituri – din salarii sau activităţi independente).

2. Până pe data 25 MAI 2018 depune formularul la administrația financiară de domiciliu, direct sau prin poștă cu confirmare de primire. Verifică adresa postală.

Precizări:
1. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie privată şi nu te costă nimic. În cazul în care nu redirecţionezi aceşti 2%, banii rămân statului.

2. Adresele Administraţiilor respective se pot verifica pe site-ul ANAF.

3. Dacă doreşti să sprijini şi mai mult, poţi să strângi formulare de la colegii de serviciu, prieteni, familie etc. şi să ne anunţi.

4. Sumele individuale nu sunt mari, însă cumulate pot însemna foarte mult pentru susținerea proiectelor și revistei Contemporanul.

Completaţi în cadrul rubricii „Susţinerea unei entităţi nonprofit/unităţi de cult” următoarele date:

Fundația Culturală Ideea Europeană
Cod fiscal: 15911590
Cont Lei: RO87 RNCB 0072 0496 7695 0001
BCR Filiala Sector 1 București

Contactează-ne oricând ai nevoie de o informație la adresa de e-mail și telefonul de mai jos.

Iti multumim!

Pentru sugestii, propuneri si observatii, va rugam sa ne contactati:
Tel: +4 021 – 310 66 18
email: office@ideeaeuropeana.ro