Vointa si puterea de creatie. Opera lui Nicolae Breban

„Nicolae Breban este stăpânit de – şi ajunge să stăpânească el însuşi – voinţa de putere creatoare. Creaţia este, după Fr. Nietzsche, adevărata voinţă de putere. „Cât pot crea – atât exist”, iată relaţia definitorie şi poate chiar sensul vieţii, raliată adânc unei ontologii a artei literare. Scriitorul se teme cel mai mult de insuficienţa voinţei. Întotdeauna a fost îngrozit de un succes de mâna a doua. Un succes a fost faptul că în Franţa i-au fost publicate „romane dificile”, într-un context literar şi istoric defavorabil. (…) Breban trăieşte cu luciditate abisală un  „vis estetic”. Urmează, aşadar, şi nu contrazice autonomia esteticului. Omul şi cultura sunt artificioase, nu naturale. El crede că, în esenţă, literatura nu s-a schimbat niciodată de la Homer încoace.” (Marian Victor Buciu)

„Un romancier pentru o generaţie a literaturii. Nici un prozator român nu a trăit, după 1960, o evoluţie atât de rapidă. Succesul fulgerător al lui Nicolae Breban nu poate şi nici nu trebuie să fie judecat independent de momentul 1965 al literaturii tinere. O generaţie de povestitori şi de poeţi avea nevoie de un adevărat romancier pentru a-şi consacra, aşa cum se cuvine, strălucirea. Nu de un romancier făcut prin aglomerarea povestirilor, strălucitor pe fiecare pagină, spectaculos prin fiecare personaj al său; generaţia reclamă nu un autor care ştie să povestească, ci un scriitor înzestrat cu vocaţie de romancier: de adevărat constructor.” (Cornel Ungureanu)