Dana Duma

Dana Duma – critic de cinema, publicist.
Absolventă a IATC (actualmente UNATC) I.L.Caragiale (1974), secţia Filmologie, doctor în Cinematografie şi media al aceleiaşi universităţi unde este în prezent profesor. A publicat cronici, eseuri, interviuri (peste 3000) în importante reviste culturale din România (Caiete critice, România literară, Contemporanul-ideea europeană) şi din străinătate, precum Film international şi Moving pictures (Marea Britanie), Balkan Media (Bulgaria), Filmska kultura (Croaţia), Moviest (Ungaria).

A fost redactor-şef adjunct al revistei Noul cinema (1990-1998). Experienţa profesională mai include activitatea de redactor la Arhiva Naţională de Filme şi Studioul Animafilm (1974-1990). Din 2013 este redactorul şef al revistei Film şi editorul revistei academice de film Close Up: Fim and Media studies .

Autor al volumelor „Autoportretele filmului”(1983), „Gopo”, (1996) „Benjamin Fondane cineast”(2010) şi „Woody Allen, bufon şi filosof” , premiat de Uniunea Cineaştilor (2005). A îngrijit antologiile „Cinema 2000” (2000), „Teatrul încotro”(2002), „Tendinţe în filmul european”(2005), „Personalitatea cinematografului latino-american”(2006), „Filmul românesc încotro?”(2007).
A colaborat la realizarea enciclopediei internaţionale de film „1001 Movies You Must See Before You Die”( 2003).
Membru al Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice, a făcut parte din juriile FIPRESCI ale unor festivaluri internaţionale precum cele de la Veneţia, Locarno, Valladolid, Oberhausen, Annecy, Toulouse.
Din 2010 este secretarul Asociaţiei Criticilor din cadrul UCIN.

••• Dana Duma, Woody Allen. Bufon şi filosof
Carte distinsă cu Premiul Uniunii Cineaştilor

Woody Allen este un erou. Nu numai pentru că mulţi îl consideră „ultimul mare comic american” dar şi pentru eroica lui putere de a rezista în cadrul cinematografului dominant. În peisajul din ce în ce mai dezolant al comediei cinematografice, el reprezintă alternativa dătătoare de speranţe: încă se mai poate râde inteligent în sălile de cinema, unde glumele „fiziologice” fac ravagii printre adolescenţii hrăniţi cu hamburgeri şi educaţi cu jocuri video. Cum să nu-l simpatizezi pe ochelaristul comic american când el este, în plus, cel mai european (în spirit) dintre cineaştii de peste ocean? Deşi unii socot ca Woody Allen ar satisface un gust mai sofisticat, adresându-se celor care apreciază umorul lui de „bufon literat postmodern”, hazul său cucereşte mai degrabă prin sinceritatea din care se naşte: el este permanent alimentat de obsesiile personale ale regizorului-scenarist.

Reţeaua lor marcată de referinţe autobiografice este tratată în paginile acestei cărţi ce urmăreşte parcursul excepţional al cineastului care, ajuns la ora celebrităţii, încearcă să lupte cu imaginile-clişeu: „Au văzut că port ochelari şi au crezut că sunt intelectual”.

Cand Allen primea, în toamna lui 2002, din mâinile alteţei sale don Felipe de Borbón, unul dintre prestigioasele premii „Principele de Asturias” şi era condus, pe tărâm spaniol, într-o caleaşcă regală, fragilul comic spunea, intimidat : „E o poveste cu zâne”. Reuşita alleniana este, în peisajul cinematografului de azi, un fel de basm cu zâne, care merită a fi povestit într-o carte.” (Dana Duma)

„Se pare că lumea se împarte în buni şi răi. Cei buni dorm mai bine, dar cei răi profită mai mult de orele de trezie”. (Woody Allen)