Elena Rijova – cercetătoare și publicistă, împreună cu Konstantin Rijov – cercetator și publicist au publicat dicționarul „Proroci” în Colecția 100.

Prezentul volum din Colecţia 100 este dedicat unei teme pasionante şi foarte vaste – istoria afirmării credinţelor religioase ale omenirii.

Cartea noastră va permite cititorului să înţeleagă eterogenitatea şi modul variat de manifestare a diferitelor curente ale gândirii, sentimentelor şi vieţii religioase. Principiile după care ne-am ghidat în conceperea acesteia nu sunt supuse în nici un fel unor anumite preferinţe religioase. De aceea, faptul că jumătate dintre profilurile prezentate sunt cele ale unor figuri creştine se datorează numai mentalităţii cititorilor noştri potenţiali, orientaţi în mod tradiţional spre cultura creştină europeană. Problema pe care ne-am propus s-o dezbatem se poate formula în felul următor: reprezentarea istoriei creştinismului pe fondul afirmării altor religii ale lumii.

Am vehiculat cuvântul „proroci” în cel mai larg sens cu putinţă. Fireşte, acest cuvânt este folosit în primul rând pentru a-i desemna pe „fondatorii de religii” (Iisus Hristos, Buddha, Mahomed, Moise, Nanaka, Zarathustra şi alţii) şi, de asemenea, pe teologi (Nagarjuna, Ali-Gazali, Sfântul Augustin, Grigorie Teologul, Maksim Mărturisitorul şi alţii).

34,20 lei