Grigore Ilisei s-a născut la 20 noiembrie 1943 în satul Văleni, comuna Mălini, fostul judeţ Baia. Şi-a făcut studiile la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, apoi la Universitatea „Al.I.Cuza”, Iaşi, Facultatea de Filologie, Secţia Română, absolvită în 1966. Jurnalist de radio şi televiziune, de presă scrisă, reîntemeietor, în calitate de director, al Radioului Iaşi în 1989, director fondator al TVR Iaşi în 1991.

Debut în proză în cu volumul de povestiri Năvod pentru scrumbii albastre (Junimea, 1972). Este autorul mai multor romane, Ceasul oprit (Eminescu, 1980) şi Pasaj de raţe sălbatice (Omnia, 1996) fiind încununate cu premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi şi, respectiv, al revistei Ateneu.
A semnat mai multe memoriale de călătorie, începând cu 1976, când i-a apărut la Editura Junimea Stampe europene. Ultima carte din această serie fiind Repede privire asupra miracolului chinez (Princeps Edit, 2005).
Jurnalul său de călătorie De la apa Iordanului la fiordurile norvegiene (1999) a primit premiul Filialei Iaşi a Unuinii Scriitorilor. În bibliografia sa mai figurează volume de interviuri, precum Oleacă de taifas şi Divanuri duminicale (Polirom, 1998, 2001). Este şi comentator de artă, semnând albume consacrate pictorilor Călin Alupi, Iulia Hălăucescu, Victor Mihăilescu Craiu.