Iurii Vilunas (I.G. Vilunas), primul om din lume care s-a tratat complet de diabet. Tocmai de aceea experiența sa este extrem de interesantă. Metodele de tratament propuse de acest specialist sunt extrem de originale și mizează, adeseori, pe soluții bazate pe plante medicinale, dar și pe procedee care implică autoreglajul.

În condiţiile în care medicina tradiţională declara diabetul o boală incurabilă, apariţia unei opinii contrare, care să afirme că aceasta boală gravă poate fi învinsă, folosind mecanismele naturale (descoperite de către mine) ale autoreglării (respiraţia sacadată, automasajul impulsurilor, somnul corect, etc.) a provocat un adevărat şoc.

Cu toate acestea, medicina oficială s-a făcut că plouă, pretinzând că nimic deosebit nici nu s-a întâmplat de fapt. Un fitecine, care nu e nici măcar medic, şi care vorbeşte despre nişte lucruri inimaginabile merită oare să fie luat în serios?!

În lumea întreaga nu exista nici un caz similar de vindecare a diabetului, nici chiar în ţările cele mai dezvoltate. Cum anume am reuşit veţi afla citind această carte.

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Reviste de culturăReviste de cultură
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      Pachet Sănătate & Diete

      116,59 lei 65,00 lei

      Cum să învingi diabetul

      21,00 lei 16,00 lei