Mircea Gheorghe (prozator, traducător şi şi ziarist român din Canada) s-a născut la 25 iulie 1943 la Focşani. A absolvit Facultatea de limba şi literatura română la Bucureşti în 1966 şi un masterat în Biblioteconomie şi Ştiinţele Informaţiei, la Université de Montréal (1995). În România a fost redactor la Biblioteca centrală Pedagogică şi la Editura Didactică şi Pedagogică, iar după stabilirea, în 1990, în Canada, a lucrat ca bibliotecar, documentarist, precum şi ca re­dactor la diferite periodice (Argus, Hypatia, Luceafărul românesc, Pagini româneşti).

A colaborat la reviste din ţară ori din diaspora, printre care Timpul, Contemporanul, Convorbiri literare, Limbă şi literatură, Luceafărul, Vatra Veche (România), Pagini româneşti, Argus, Terra Nova, Hypatia, Candela, Luceafărul românesc (Canada). A pu­blicat peste 1000 de cronici literare, eseuri, articole, studii şi sin­teze de istoria criticii şi ideilor literare, zeci de proze scurte – sub pseudonimul Alexandru Vasiliad (între 1969 şi 1976) şi traduce­ri (Fernand Braudel, Pierre Chaunu, Jean‑Marie Guyau, editu­ra Meridiane, 1985‑1990). Este autorul unui Ghid metodic pentru predarea lecturii literare (Editura Didactică şi Pedagogică, 1982), precum şi al volumelor Partida de canastă, proză scurtă (Polirom, Iaşi, 2005), Imprevizibilul triumf, cărţi, scriitori, idei, eseuri (Institutul European, Iaşi, 2008), Clepsidra, roman (EuroPress, Bucureşti, 2010), O adevărată familie, proză scurtă (Adenium, Iaşi, 2013), Renversements, roman – sub pseudonimul Maurice Germain (Edilivre, Paris, 2015). Povestiri de‑ale sale au fost incluse în mai multe antologii de proză.

Au scris despre el, printre alţii, Liviu Antonesei, Crina Bud, Constantin Dram, Horia Gârbea, Felicia Mihali, Florin Oncescu, Simona Plopeanu, Nicolae Turtureanu, Tudorel Urian.

Afișez toate cele 2 rezultate

Arată coloana laterală
Sortează după
Domenii
Autori
Colecție
Edituri
Aplică filtrele!
-17%
Închide

Bucuriile și capcanele lecturii

25,20 lei 21,00 lei
Bucuriile și capcanele lecturii - Mircea Gheorghe Mai multe cărți semnate de Mircea Gheorghe (vezi)
-25%
Închide

Clepsidra

25,20 lei 19,00 lei
Clepsidra – Mircea Gheorghe