Philippe Palini s-a născut la Paris, în data de 23 aprilie 1971.
La vârsta de patru ani, se întoarce, împreună cu părinţii săi, italieni de origine, în Italia, unde locuieşte până la 27 de ani şi unde absolvă două facultăţi: Ştiinţele Politice (Universitatea din Perugia) şi Jurnalismul (Universitatea din Urbino). Din 1999 locuieşte la Paris. Diploma Europeană în Istoria Ideilor şi Ideilor Politice, Universitatea d’Aix-Marseille III, cu menţiunea „Bine” (1998-1999). D.E.A. (Masterat), Institut d’Etudes Politiques de Paris (Sciences Po), cu menţiunea „Excelent”, în istoria secolului XX (1999-2000).
Câştigă Concursul de Doctorat, cu o bursă de trei ani, în istoria Contemporană, la Instituto Universitario Suor Orsola Benincasa, Neapole (Cotutela Sciences Po, Paris), renunţă însă, în favoarea vocaţiei de scriitor (2002).
A realizat multiple lucrări axate pe istoria contemporană şi istoria gândirii politice, inclusiv un amplu studiu referitor la partidele comuniste italiene şi franceze din anii ’50 şi ’60, şi altul – despre filosoful francez Raymond Aron, precum şi despre Jean-Paul Marat. Într-un eseu biografic, Philippe Palini menţionează că „între 22 şi 28 de ani, am studiat ca un dement zi şi noapte, sacrificând astfel vocaţia mea literară […] asumată cu adevărat de patru sau cinci ani”.

Debutează în paginile revistei Contemporanul (nr. 12/669, Decembrie, 2007).
Au apărut, în foileton, fragmente din romanul Eclipsa, în curs de apariţie la Editura Ideea Europeană.

Prețul inițial a fost: 37,80 lei.Prețul curent este: 35,40 lei.
Prețul inițial a fost: 50,40 lei.Prețul curent este: 41,70 lei.