Sorin Lavric – născut la 27 noiembrie 1967, Turnu-Severin.

A absolvit Facultatea de Medicină Generală, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila” (1987-1993) din Bucureşti, fiind medic stagiar la Brăila în 1993-1994. Simţind că profesia de medic, deşi l-ar fi împlinit social, i-ar fi stricat socotelile cu sine însuşi, renunţă la cariera medicală spre a termina Facultatea de Filosofie, la Universitatea din Bucureşti (1991-1996). Îşi face stagiul militar la Bacău (1996-1997) şi se angajează redactor la Editura Humanitas (1997-2008). Va fi bursier al Programului „Erasmus” la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Germania (aprilie-august 2004). Îşi va da doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti (2005). Din 2006 va fi colaborator la Revista „România literară”, pentru ca din 2012 să fie redactor la aceeaşi revistă. A fost titularul cursului Ontologia lui Noica la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, din 2006 până în 2015.

Ţine cursuri de „Istoria filosofiei” la UNATC (Academia de Actorie, Teatru şi Cinematografie – 2013-2017). Este preşedintele „Centrului de Studii Constantin Noica” (asociaţie culturală cu statut juridic).

Scrieri: Cartea de Crăciun (Humanitas, 1997); Ontologia lui Noica. O exegeză (Humanitas, 2005); Noica şi Mişcarea Legionară (Humanitas, 2007), Zece eseuri (Humanitas, 2010). Studii introductive la volumele Devenirea întru fiinţă (Humanitas, 1999) şi Povestiri despre om (Humanitas, 2011) de Constantin Noica.

Traduceri: (împreună cu Bogdan Mincă): Martin Heidegger, Parmenide (Humanitas, 2001); Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei (Humanitas, 2006).

Colaborări în presa culturală la România literară, Luceafărul, Idei în dialog, Cuvântul, Convorbiri literare, Contemporanul etc.

Se arată toate cele 3 rezultate

Arată coloana laterală
Sortează după
Domenii
Autori
Colecție
Edituri
Aplică filtrele!
-22%
Închide

Decoct de femeie

35,70 lei 28,00 lei
Decoct de femeie - Sorin Lavric
-24%
Închide

Glasuri din bolgie

31,50 lei 24,00 lei
Glasuri din bolgie - Sorin Lavric
-20%
Închide

Glasuri din bolgie (eBook)

21,90 lei 17,60 lei
Glasuri din bolgie (eBook) – Sorin Lavric