Zhuang Zi (c. 369 î.Hr. – c. 286 î.Hr.), cunoscut sub numele de Zhuang Zhou, a fost un filozof și scriitor celebru din Perioada Statelor Combatante și un reprezentant al școlii taoiste.

Zhuangzi, unica lucrare a lui Zhuang Zhou, poate fi împărţită în trei părţi: șapte capitole interioare, cincisprezece capitole exterioare, unsprezece capitole miscelanee, în total treizeci și trei de capitole.

Capitolele interioare sunt scrise de însuși Zhuang Zi, în timp ce capitolele exterioare, în afara celor redactate de filosof, au fost compilate de discipolii săi, iar capitolele miscelanee au fost scrise fie de elevi ai săi, fie de alţi învăţaţi daoişti.

Zhuangzi şi‑a câştigat recunoaşterea universală ca om de litere, datorită unui talent literar aparte, unic în istoria literaturii chineze. Sima Qian, istoric şi gânditor din perioada dinastiei Han de Vest, a descries limbajul lui Zhuangzi ca pe „o întindere dezlănţuită de ape”, iar criticii de mai târziu l‑au apreciat ca „redând semnificaţii profunde de dincolo de lumea cognoscibilă”, ca „nemaiauzitul născut din vârful penei” sau aidoma unei „furtuni ce izbucnind domoleşte zeii şi îmblânzeşte duhurile”, ori ca o „pană în vânt ce zboară nestingherită şi înfrumuseţează realităţile vieţii”. Realizările literare ale filosofului prind viaţă datorită stilului său original, încărcat de romantism, realismului descrierilor sale, prin numeroasele fabule explicative de o mare varietate tematică şi limbajului plăcut şi accesibil – toate acestea conturând o operă ce se constituie într‑o adevărată comoară a prozei clasice chineze.

Cartea lui Zhuang Zhou, reprezentant de seamă al gândirii daoiste din perioada premergătoare Imperiului Qin, a fost tradusă la sfârşitul secolului al XIX‑lea în limba engleză, atrăgând imediat atenţia intelectualităţii occidentale a vremii. Personalitatea şi lucrarea lui Zhuangzi aparţin acum nu doar Chinei, ci şi întregii umanităţi, astfel că ne revine obligaţia de a le face cunoscute direct de la sursă, nu prin traduceri din alte limbi, pentru ca acest astru al culturii noastre să strălucească de‑a pururi nu numai asupra ţării sale străbune, dar şi pe bolta culturii universale, acolo unde îi este locul, de drept.