Cultura acasă

Cultura acasă: prelegere susținută de Aura Christi, poet, romancier, eseist, editor

Proiect Cultura acasă

Vă invităm să urmăriți sub egida proiectului Cultura acasă prelegerea susținută de Aura Christi, poet, romancier, eseist, editor

Aura Christi: Cred că acest virus parșiv, cu un nume frumos – Corona (e numele, coincidență neaccidentală, Sfintei Corona, sărbătorită în o parte a țărilor occidentale) – ne-a fost trimis să ne dea o lecție de viață, oprindu-ne din alergătura de zi cu zi cu o violență și nonșalanță, care te reduc la tăcere, și creându-ne condiții să ne reîntoarcem la propria ființă. Ce vom învăța din această lecție? Vom începe să discernem, oare, între lucrurile importante și cele mai puțin importante? Vom învăța să revenim la noi înșine – adică la ceea ce ne definește în esență – așa cum Ulise s-a întors în Ithaca? Pentru ce e nevoie să revenim la noi înșine? se întreabă, probabil, vreun sceptic sau cinic, sau, pur și simplu, vreun curios ori cineva grăbit, prea grăbit să alerge după tot ce e azvârlit de prea încercatul Ecleziast sau de Regele Solomon sub catapeteasma vântului și a zădărniciei. Pentru ce simțim, așadar, nevoia de a ne întoarce la noi înșine? Pentru că acolo, scânteieri divine – spune Regele Solomon – fiind, găsim tot ce avem nevoie: perfecțiune, credință, liniște, fericire, prezență de spirit, putere, curaj, voință, iubire și multe alte virtuți care ne strunjesc, ne sprijină și ne ajută, creându-ne necesarele condiții pentru a străluci lumina ascunsă în subteranele fiecăruia dintre noi. Acea lumină, se știe, e un fragment de divinitate, ca să reformulăm adevărul emis de Regele îndrăgostit și cântat de Sulamita. Acea lumină – oriunde am fi, oricât de grăbiți ne-am regăsi, oricât de ocupați, superficiali ș.a. – ne adună în noi înșine, ne îndeamnă să ne reculegem, să ucidem spaimele și să iubim viața, să ne iubim pe noi înșine în primul rând, dintr-un alt unghi. Să ne iubim pe noi înșine, în primul rând, pentru că exclusiv așa – iubindu-ne – vom avea forța de a iubi aproapele ca pe noi înșine. Adică de a onora porunca iisusiacă – Legea Iubirii. Privită din acest punct de vedere, experiența prilejuită de Corona e, în esență, o experiență spritituală, un timp propice inițierii și o pauză de respiro nu numai pentru noi! Globul nostru, ale cărui imagini surprinse din satelit le-am admirat zilele trecute – și ce frumos e, ce limpede și albastru a devenit!; nu mă mai săturam să-l contemplu și să mă bucur din rărunchii sufletului –, avea nevoie și el de o pauză de respiro! Deși, e adevărat, imaginea marilor metropole ale lumii pustii e descurajantă pentru un citadin get-beget.

 

 

…Ca niciodată, probabil, mi se clatină parcă reflexul de a scrie, format pe parcursul existenței. Scriu sincopat întrucâtva, ascultându-mi gâfâitul, pentru că în aceste zile la suprafață, când și când, tulburi și confuze (stări încercate de unii dintre noi și stârnite de un război biologic în toată legea; cât adevăr și câtă manipulare există în actuala desfășurare de forțe, ce clatină, uneori-adeseori, fundamentele democrației, urmează să aflăm!), mintea-mi lucrează – ca o veveriță de neoprit parcă – fără a-și oferi decât rar liniștea, răgazul și echilibrul necesare scrisului. M-am apropiat, de astă dată, cu o reală dificultate de masa mea de scris: eu, tocmai eu, care scriam, mereu, cu plăcere și bucurie după ce gândeam îndelung – făcând exerciții de detașare – tema ce urma să fie abordată; și de fiecare dată când scriam, ieșea aproape cu totul altceva decât intenționasem, vocația de a scrie având nu puține tangențe cu înaintarea pe poteci neumblate; da, scrisul e asemănător cu mersul pe pământuri necunoscute. Ce să scrii când realizezi lipsa de apărare a celor afectați – încolțiți era să zic – de virusul Corona? Ce să scrii când vezi, auzi, urmărești știrile conform cărora numărul celor devastați de această armă biologică crește alarmant pe toată suprafața globului? E adevărat că numărul deceselor în cazul altor maladii este incomparabil mai mare și, când ești adus în fața lor, abia te abții să luneci pe panta speculațiilor. Urmărești spectacolul dezarmant al suferinței și al morții care seceră zeci, sute, zeci de mii de vieți; cauți remedii, consulți tratate despre acest organism minuscul, despre care s-a menționat că se comportă ca o ființă – entitate care, odată intrată înlăuntrul tău, arborând înșelător masca unui prieten, peste puțin timp, în funcție de imunitate, devastează aparatul respirator, inima și, încet, treptat, restul organelor care suferă de insuficiență de oxigen. Păcălită de la bun început, imunitatea detectează defecțiunea, câteodată, din cale afară de târziu. E ca un fel de cal troian acest virus, un cal troian de dimensiuni liliputane, dotat cu forța de a provoca ravagii! Conștientizând faptul că valul de negativitate riscă să te clatine, începi să cauți lucrurile frumoase înlăuntrul tău, în existența ta, în viața celor dragi; și le scoți în față ca pe niște borne vitale, puternice, transformate în coordonate, în absența cărora ai claca, pur și simplu. Borne cu nume simple: iubire, credință, speranță, compasiune, rugăciune, regăsite cu asupra de măsură printre comorile din forul lăuntric. Apoi, frumusețe, înviere, primăvară, bucurie, seninătate. Lucrurile încep să se limpezească. Privirea devine tot mai clară. Inima se deschide, oferind și primind căldură. Înseninându-se și căpătând, astfel, o claritate de vis, aproape. Ca să nu zic o claritate hölderliniană.

Ce primăvară frumoasă se dezvelește în fața ochilor! Totul colcăie, renaște, înflorește, susură, murmură. Și e suficient să tragi adânc aer în piept, ca să resimți cu recunoștință, prin toată ființa, miracolul de a fi, miracolul de a te regăsi viu, aici, acum, într-un prezent de care te bucuri din rărunchii inimii.

De când nu ne-am bucurat de lucrurile simple, numite fals și nedrept mărunte? Cum se numesc aceste botezate în chip fals „nimicuri”? O floare, iarba, cerul, respirația, zâmbetul, pământul și, iarăși, o floare, un pom înmugurind într-o liniște de-i auzi seva accelerându-și curgerea prin mădularele-i de arbore abia trezit la viață, surâsul unui prieten care împrăștie în jur semințe de lumină. Ce ne-a făcut să încetinim ritmurile, ascultându-ne bătăile inimii? Șocul puternic – acest tsunami răspândit cu viteza luminii pe tot mapamondul – a generat imperios nevoia de a ne reîntoarce acasă, înlăuntru, în leagănul ființei. E un exercițiu făcut de decenii în fața mesei de scris, în camera ta, departe de zgomotul, alergătura, grijile cotidiene, scrisul fiind asemănat nu o dată cu rugăciunea, care se face în singurătate, departe, în camera ta, când tu ești față în față cu tine și, în momente de grație, cu divinitatea.

Dintre mărturiile urmărite și disipate prin mijloacele new media mi-a atras atenția povestea relatată de o asistentă din Italia, care vorbise îndelung la telefon cu o doamnă, mamă a doi copii, ce-i îngrijea. Doamna, susținea asistenta medicală, avea o voce blândă, calmă. Locuiește într-o casă cu trei nivele. Acum o săptămână urgența l-a luat de acasă pe fratele ei, infectat de Coronavirus. Fratele ei, între timp, s-a stins la spital. Acum câteva zile soțul doamnei a ajuns la urgență cu aceleași simptome: tuse seacă, respirație dificilă, pierderea mirosului, a gustului ș.a. Mama celor doi copii nu știe nimic despre soarta lui. Mama doamnei e la parterul casei. Ea însăși e la etaj și își îngrijește copiii, făcând efortul să-i protejeze. Mama în vârstă de peste optzeci de ani are aceleași simptome ca și fratele, ca și soțul doamnei, având, totodată, câteva boli cronice. Ce medicamente ar putea să-i administreze, ca să facă suportabilă suferința? N-ar vrea s-o ducă la spital, unde nu mai sunt locuri, pacienții veniți, în așteptarea consultației, stând întinși pe pardoseaua din holul spitalicesc. Își dorește să se stingă acasă, în liniște, știind că cei dragi inimii sunt aproape, la un nivel distanță. Doamna vorbea liniștit. Nici umbră de lamentație. Nici o lacrimă. Vocea ei interiorizată emana demnitate. Aceste adevăruri terifiante le mărturisea, cu infinită compasiune, asistenta medicală, adăugând că peste circa o oră mama doamnei care a apelat-o s-a stins din viață. În liniște. Acasă. Așa cum și-a dorit.

Acea femeie curajoasă, exemplară, mamă a doi copii, aflată în inima infernului declanșat în Nordul Italiei, a găsit forța și curajul moral de a-și păstra echilibrul, sporindu-și umanitatea și reacționând cu demnitate în fața unor experiențe la limită. Cu demnitate și recunoștință. Adică exact cum a reacționat un senior de nouăzeci și șase de ani. De cum fusese externat de la terapie intensivă, aducându-i-se nota de plată pentru internare, seniorul… începuse să plângă. Consternați, medicii l-au întrebat dacă poate achita nota. Realizând confuzia iscată, seniorul a dat afirmativ din cap și a murmurat că răstimp de o viață a respirat fără aparate și niciodată nu i-a trecut prin cap să mulțumească pentru darul de a respira. După această experiență la limită însă va mulțumi zi de zi. Altcineva, prins în iureșul pandemiei, exclamă excedat: „Doamne, noi, până mai ieri, eram fericiți și nu știam!”.

Rememorând asemenea experiențe, mulți, foarte mulți dintre noi treziți ca dintr-un fel de somn confundat altădată cu viața, să ne reîntoarcem aceiași și, totuși, schimbați, la noi înșine, iubindu-ne pe noi înșine, în primul rând, iubind mai mult, mai profund, și învățând să iubim necondiționat. Să trecem în revistă tot ce putem oferi, tot ce am putea dărui necondiționat. Să folosim această lecție dată de virusul Corona neîntâmplător și să ne reîntoarcem la noi înșine, așadar, regăsindu-ne demnitatea, liniștea, armonia. Ca Orfeu, care înainta prin infern cântând și înfruntând astfel o realitate atroce: pierderea pentru vecie a iubitei sale. Mă întreb nu rareori: oare dacă n-ar fi întors capul pentru a verifica dacă Euridice îl urmează, dacă mai e acolo, călcând interdicția impusă și acceptată din capul locului, și pierzându-și astfel perechea, ar mai fi cântat oare?!

Ferice de cei ce cred, ferice de cei ce se regăsesc pe ei înșiși și au puterea, li se dă, mai exact, puterea de a rămâne ei înșiși! Și de a onora marea trecere – segmentată în parcele succesive de rai și de iad – iubind. Și, măcar uneori, cât de rar, cântând. Chiar dacă – sau cu atât mai mult cu cât – se regăsesc în miezul infernului, fie că acesta poartă numele SARS, Covid-19, ciumă, holeră, foame, lepră, HIV, fie că se numește altcumva. Reacția ta în mijlocul acestui infern, evident, te definește și îți arată ție însuți, în primul rând, ce fel de om ești, dacă ai păstrat lumina așezată înlăuntrul tău – comoara adică – sau dacă ai ales să te lași invadat de întuneric, exprimat prin frică, lașitate, josnicie, invidie, mânie, lăcomie, calomnie și alte limite, care pot fi, de bună seamă, depășite. Cu o condiție: să înveți să redevii tu însuți. Adică să fii aidoma zeilor, pe vremuri siguri că au ascuns temeinic de oameni comoara tuturor comorilor. Unii oameni au transformat acea certitudine a zeilor în iluzie a celor aleși să fie nemuritori și șansă, realitate superioară pentru ei înșiși. Ce noroc, câtă armonie, ce povară fericită că există. Pur și simplu, există. Și prinde din ce în ce mai mult relief.

Aura Christi – distinsă cu numeroase premii literare, între care unele dintre cele mai prestigioase, Premiul Academiei Române pentru Poezie (1996), Premiul Autorul Anului, decernat de Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (2007), „Omul Anului 2017” și medalia aniversară „Israel 70”, distincții acordate de Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română și Centrul Cultural Israeliano-Român (2018), Aura Christi este poet, romancier, eseist și editor român, autor a peste 50 de cărți publicate în România și în străinătate. Poemele sale sunt traduse în peste 20 de limbi. S-a născut la Chişinău (URSS/ Republica Moldova), la 12 ianuarie 1967. Absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chişinău (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut absolut – 23 octombrie 1983 în paginile ziarului Tineretul Moldovei, unde în anii de studenție devine redactor, apoi coordonator principal al secției de cultură. (1988-1991) Redactor șef al revistei Galaxia Gutenberg. (1991-1992)

În 1993 redobândește cetățenia română și se stabilește la București. Scriitoarea a întreprins călătorii de documentare, turnee, recitaluri și conferințe ca invitat la festivaluri sau simpozioane, congrese sau târguri de carte, în Israel, Grecia, Republica Moldova, Republica Populară Chineză, Franța, Germania, Turcia, Federația Rusă, Macedonia, Italia, Bulgaria, Spania ș.a. Este redactor-şef al revistei Contemporanul. Ideea europeană, care apare sub egida Academiei Române. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 6 octombrie 2020 și 12 noiembrie 2020.

Toate evenimentele desfășurate în cadrul proiectului Cultura acasă sunt diponibile pe următoarea pagina:
https://www.ideeaeuropeana.ro/subiect/proiecte/cultura-acasa/

I. Cultura acasă – evenimentele din data 6 octombrie 2020
– Cultura acasă – proiect de susţinere a artei și de promovare a autorilor contemporani în România și străinătate (vezi)
– Prelegere susținută de Irina Țurcanu Francesconi scriitor, traducător, publicist (Italia) (vezi)
– Interviul săptămânii · Cultura acasă (vezi)
Bogdan Popescu: „Când Suedia era condusă din Moldova

Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 6 octombrie 2020 și 12 noiembrie 2020.

Toate evenimentele desfășurate în cadrul proiectului Cultura acasă sunt diponibile pe următoarea pagina:
https://www.ideeaeuropeana.ro/subiect/proiecte/cultura-acasa/

I. Cultura acasă – evenimentele din data 6 octombrie 2020
– Cultura acasă – proiect de susţinere a artei și de promovare a autorilor contemporani în România și străinătate (vezi)
– Prelegere susținută de Irina Țurcanu Francesconi scriitor, traducător, publicist (Italia) (vezi)
– Interviul săptămânii · Cultura acasă (vezi)
Bogdan Popescu: „Când Suedia era condusă din Moldova

II. Cultura acasă – evenimentele din data 8 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Aura Christi, poet, romancier, eseist, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Josu De Solaun, pianist, compozitor (Spania) – trimis materiale, video (vezi)

III. Cultura acasă – evenimentele din data 13 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Mircea Platon, istoric, scriitor, publicist, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Ding Chao, profesor, romanist, traducător (China) (vezi)

IV. Cultura acasă – evenimentele din data 15 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Adrian Majuru, scriitor, istoric, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Petru Iamandi, scriitor, profesor universitar, traducător (vezi)

V. Cultura acasă – evenimentele din data 20 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Dragoș Nelersa, jurnalist, editor (Israel) (vezi)
– Prelegere susținută de Constantina Raveca Buleu, scriitor, publicist, critic și istoric literar (vezi)
– Prelegere susținută de de Aura Christi: Din sertarele pandemice (vezi)

VI. Cultura acasă – evenimentele din data 22 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Alexa Visarion, regizor, publicist (vezi)
– Prelegere susținută de de Angela Bratsou, traducător, publicist (Grecia) (vezi)

Proiect realizat de Fundația Culturală Ideea Europeană în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român, Muzeul Municipiului București, Asociația Contemporanul și Visual Joy Production.

Proiect cultural co-finanţat de
Administraţia Fondului Cultural Naţional

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.