Proiect Cultura acasă
Vă invităm să urmăriți sub egida proiectului Cultura acasă prelegerea susținută de Constantina Raveca Buleu, scriitor, publicist, critic și istoric literar
Recucerirea normalității?! Prematur poate, dacă îndrăznesc să analizez semnele, sfârșitul verii și primele săptămâni de toamnă au reușit să instaureze în mine ceva ce înainte de pandemie nu credeam că voi pierde prea curând (hýbris-ul subiectivității, evident!), şi anume sentimentul unei normalități personale recucerite. Sună ca un proces de recuperare psihică și poate că, într-un fel, asta și este, dar, rememorând istoria măruntei mele vieți din ultimele luni, mai precis de la mijlocul lunii martie 2020, când toată nebunia generată de pandemie a cuprins lumea, mă văd nevoită să admit și momentele de descumpănire, nu numai bravada asigurată de fervoarea cu care m-am cufundat în scris sau de orele petrecute în compania cărților, a filmelor, a spectacolelor de operă vizionate în montări mai vechi, substitut virtual pentru reprezentațiile anulate, dar nu și pentru atmosfera lor reală. A fost o descumpănire generată de necunoaștere, de relativitatea informației certe, de suspiciune și paranoia, de incapacitatea de a mă poziționa într-un tablou existențial coerent. Mai mult decât atât, a fost o descumpănire alimentată sistematic de căutarea obsesivă, și gratuită de cele mai multe ori, a informațiilor corecte, a adevărului, a justificărilor, a soluțiilor, de îngrijorarea pentru cei dragi și de neputința de a schimba ceva. Însă, a fost și o descumpănire oglindită în reacțiile familiei și ale prietenilor, și, consecutiv, surdinizată prin împărtășire, prin confortul asigurat de certitudinea că nu sunt singură în acest perimetru de insecuritate, că reacțiile mele nu sunt exacerbări iraționale izolate, că spaimele mele sunt confirmate de spaimele celorlalți.
De altfel, apropierea dintre oameni mi s-a părut mai intensă ca niciodată, ca și nevoia unei comunități întreținute telefonic sau virtual, fiecare semnal fiind receptat cu bucurie, cu entuziasm genuin. Nu-mi amintesc să fi trăit vreodată o atât de manifestă căutare a comuniunii cu celălalt, a bucuriei contactului mediat cu celălalt. Cultural, această nevoie irepresibilă s-a revărsat în proiecte comune, în volume colective și în împărtășirea de articole și cărți în versiuni electronice, în nenumărate poeme și eseuri care au circulat pe rețelele de socializare, în colaje, filme și fotografii, prilej de călătorii virtuale și nostalgii reenergetizante. Niciodată nu m-am hrănit atât de mult din amintiri frumoase și dialoguri inteligente ca în aceste luni și niciodată n-am fost atât de recunoscătoare pentru fiecare experiență trăită cu încântare, pentru fiecare amiciție electivă și, fundamental, pentru opțiunea culturală și profesională, care a funcționat ca un spațiu de refugiu și de regrupare identitară.
Reacția de autoconservare a împins în prim-plan o mantră eficientă, chiar dacă nu tocmai adevărată – nimic nu s-a schimbat în regimul meu de viață, din moment ce oricum existența mea s-a consumat dintodeauna fericit în spațiul camerei mele de lucru, în compania cărților și a computerului. Însă, deși am citit și am scris foarte mult, mai cu seamă în perioada consemnării la domiciliu, anormalitatea circumstanțelor a început treptat să erodeze utopica mea enclavă intelectuală, să insinueze perfid spaima instaurării unei perioade sterile din punct de vedere creator, un fel de vid funest fără valoare contabilă la capătul vieții.
Mai întâi, închiderea bibliotecilor sau funcționarea lor limitată a îngreunat sensibil munca mea de cercetare, convertind-o într-un travaliu cronofag și frustrant, asistat de creativitatea milenară și de amabilitatea unor oameni prinși și ei în staza impusă culturii române de pandemie. Apoi, anularea conferințelor la care ar fi trebuit să particip fizic, la faţa locului (în Georgia, de pildă, unde propunerea mea a fost acceptată) a echivalat cu un acut sentiment de atrofiere a vieții academice, compensat parțial de transformarea câtorva dintre ele în întâlniri virtuale, cu mine în aceeași cameră de lucru, în fața aceluiași computer… Compensarea, spuneam, a fost doar parțială, deoarece comunicarea electronică este însoțită prea des fie de o crispare politicoasă, fie de o dezinvoltură lipsită de substanță, nereușind în fond să înlocuiască integral schimbul de idei și efervescența dialogică a conferințelor tradiționale.
La toate acestea s-a mai adăugat absența unei rupturi de ritm, a unei evadări vitale, pe care cufundarea într-o experiență culturală inedită, trăită pe viu, mi-a oferit-o în trecut. Exilate într-o amânare fără dată de expirare, opere de artă, orașe istorice ale Europei, geografia unor tărâmuri noi au devenit brusc domenii investigate cu un interes genuin și cu o resemnare dulce-amară. Și mai problematică este obliterarea schimbării de perspectivă, faptul că nu am certitudinea, fondată pe date precise, că lucrurile se vor schimba în curând, că pauza de respirație energetizantă se va putea produce în viitorul nu prea îndepărtat. Incertitudinea își continuă dominația, ca de altfel și senzația de existență suspendată, vag determinată, imposibil de amortizat prin ocuparea maniacală a timpului și intensitatea cufundării în epuizante proiecte culturale.
Pe de altă parte, fantasma intelectuală în care mă refugiez indiferent de circumstanțe și-a dovedit slăbiciunea intrinsecă în condițiile restricționării perimetrului meu de mișcare. Și asta nu pentru că nu aș fi avut exercițiul izolării, al ascetismului intelectual, ci pentru că, absolut normal, receptez și interiorizez altfel diferenţa dintre claustrarea voluntară, în care îmi consum obsesiile de lectură și proiectele intelectuale, și claustrarea impusă, datorată unei obediențe față de o autoritate. Niciodată nu mi s-a părut atât de mare distanța dintre auto-impunere și impunere, după cum niciodată nu am simțit o acțiune atât de confuz-dezintegrantă a puterii la cele două paliere inseparabile ei – cel al dorințelor și cel, eminamente foucauldian, al cunoașterii; mai precis în spiritul teoriilor aceluiași Michel Foucault, la palierul cunoașterii medicale, al pretenției ei de infailibilitate în câmpul spectacular al puterii.
Chiar dacă, în mod rațional, am acceptat motivele unei asemenea impuneri, am resimțit-o ca pe un atentat la libertate, ca pe o negare a capacității mele de a judeca și de a decide, ca pe un refuz al accesului la cunoaștere. Este și motivul pentru care mantra mea de supraviețuire interioară s-a fisurat pe alocuri și a permis negativității să-mi invadeze utopia, să o maculeze cu directive seci și speranțe amenințate, să o populeze cu fantasme medievale și referințe livrești, ultimele, de o forță exorcizantă surprinzătoare, deoarece, dacă civilizația noastră a trecut prin ciumă și alte urgii și le-a transformat în literatură, mai avem și noi o șansă, nu-i așa?!
Interesant este că toate aceste referințe literare (de la Boccaccio la Camus) și toate aceste reprezentări culturale pregnante (de la medicii medievali cu măști în formă de cioc la spitalele disciplinate din timpul gripei spaniole) au translat detensionant în discursul cotidian al scriitorilor, convertindu-se într-un subiect simultan escapist și acut cotidian. Securizant, lumea livrescă a lui ca și cum a atenuat vremelnic spaimele, metamorfozând temporar criza într-o secvență cu precedente istorice, cu inconsistente garanții de rezistență personală, dar cu certe indicii de supraviețuire civilizațională.
Nu pot să nu observ faptul că în jurul nostru existența nu se mai articulează filosofic și cronologic, ci medical și secvențial, că „asimptomatic” a devenit un epitet funcțional, de o ubicuitate discursivă ludică pe alocuri, dar esențialmente alarmantă, că multe proiecte se configurează din start în zodia irealizării și a compromisului, că neîncrederea se infiltrează tot mai acut în rețeaua socială și că anxietatea amenință să fisureze și/sau să fragmenteze echilibrul sufletesc și energiile creatoare. În cazul multor scriitori și oameni de cultură, este o anxietate convertită în fervoare intelectuală, sau lăsată să se consume până la capăt, până când resemnarea se instaurează și pavează drumul pentru o normalitate, efemeră și de o aparent paradoxală anormalitate, dar, ca și înainte de pandemie, continuu perfectibilă. O normalitate marcată de noi habitudini și comportamente preventive, remanente și, cu siguranță, definitorii pentru ceea ce vom fi în viitor.
Și totuși… nu pentru prima dată în viață constat cu încântare că aparțin unei specii adaptative, că atunci când alternativa ar fi spaima sufocantă, care mă scoate din circuit și mă devitalizează, cărțile, scrisul, muzica, filmul, documentarele mă reconectează cu eul meu lăuntric și reușesc să-mi reconstruiască enclava de normalitate anormală, iluzorie, subiectivă, evident(!), dar a mea. Și, chiar mai important, capabilă să mă țină psihic la suprafață, să-mi asigure momente de fericire, deloc durabile, firește – un intelectual perpetuu fericit ar fi, cu siguranță, o erezie! –, să-mi alimenteze speranțele și să-mi canalizeze creator energia. Rezultatul este o strategică și, uneori, nesăbuită „risipă” între un deadline și un altul, între cronicile care mă obligă să trăiesc în actualitatea literaturii române, să mențin contactul cu pulsul ei viu, și studiile guvernate de o disciplină neconcesivă, capabilă să mă absoarbă din prezent, „risipă” vitală, capabilă să mă proiecteze într-un elevat spațiu de refugiu, unde idealitatea cărții, chiar dacă nu elimină negativitatea funciară generată de pandemie, îi transfigurează temporalitatea nefastă și derapajele existențiale, reușind să-mi confirme faptul că aceste luni nu s-au consumat în gol și să mă readucă întrucâtva în sfera unei normalități operative, chiar dacă inevitabil subiective.
Constantina Raveca Buleu s-a născut la 16 martie 1979, la Bistriţa. După absolvirea Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia Limba şi literatura română – limba şi literatura germană (2002), a urmat cursurile masteratului Istoria ideilor – istoria imaginilor din cadrul aceleiaşi facultăţi, dându-şi apoi doctoratul în filologie cu teza Paradigma puterii în secolul al XIX-lea, tot la UBB, cu calificativul Summa cum laude (2008). Membră a Uniunii Scriitorilor din anul 2008, a publicat studii şi eseuri în volume colective şi în presă, fiind autoarea următoarelor volume personale: Reflexul cultural grec în literatură (Casa Cărţii de Ştiinţă, 2003), Dostoievski şi Nietzsche. Congruenţe şi incongruenţe (Editura Limes, 2004), Patru eseuri despre putere. Napoleon, Dostoievski, Nietzsche şi Foucault (Editura Limes, 2007), Paradigma puterii în secolul al XIX-lea (Editura Ideea Europeană, 2011), Voinţa de putere sub semnul Ideii Europene. Supliment al revistei „Contemporanul”, nr. 8/2012 (Editura Contemporanul, 2012), Critică și empatie (Editura Ideea Europeană, 2017), Geometrizări (Editura Limes, 2019). A beneficiat de stagii de cercetare la Universitatea din Bologna (2005), la Universitatea Americană din Paris (2012), la Universitatea din Granada (2012), precum şi la Universitatea „La Sapineza” din Roma (2012-2013) şi a conferenţiat în Germania (Köln, Bonn, 2008), Spania (Granada, 2012), Marea Britanie (2019) și Georgia (2020). Premii: premiul pentru eseu – Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, în cadrul celei de-a doua ediţii a „Anului editorial 2007 – carte şi presă clujeană”; premiul pentru știință enciclopedică și grație literară, „Contemporanul”, 2011, premiul Adrian Marino pentru Critică, istorie literară şi eseu, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2011, premiul Livu Petrescu pentru Critică şi istorie literară, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2017, premiul Internațional Helion, Timișoara, 2019.
Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 6 octombrie 2020 și 12 noiembrie 2020.
Toate evenimentele desfășurate în cadrul proiectului Cultura acasă sunt diponibile pe următoarea pagina:
https://www.ideeaeuropeana.ro/subiect/proiecte/cultura-acasa/
I. Cultura acasă – evenimentele din data 6 octombrie 2020
– Cultura acasă – proiect de susţinere a artei și de promovare a autorilor contemporani în România și străinătate (vezi)
– Prelegere susținută de Irina Țurcanu Francesconi scriitor, traducător, publicist (Italia) (vezi)
– Interviul săptămânii · Cultura acasă – Bogdan Popescu: „Când Suedia era condusă din Moldova” (vezi)
II. Cultura acasă – evenimentele din data 8 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Aura Christi, poet, romancier, eseist, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Josu De Solaun, pianist, compozitor (Spania) – trimis materiale, video (vezi)
III. Cultura acasă – evenimentele din data 13 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Mircea Platon, istoric, scriitor, publicist, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Ding Chao, profesor, romanist, traducător (China) (vezi)
IV. Cultura acasă – evenimentele din data 15 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Adrian Majuru, scriitor, istoric, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Petru Iamandi, scriitor, profesor universitar, traducător (vezi)
V. Cultura acasă – evenimentele din data 20 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Dragoș Nelersa, jurnalist, editor (Israel) (vezi)
– Prelegere susținută de Constantina Raveca Buleu, scriitor, publicist, critic și istoric literar (vezi)
– Prelegere susținută de de Aura Christi: Din sertarele pandemice (vezi)
VI. Cultura acasă – evenimentele din data 22 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Alexa Visarion, regizor, publicist (vezi)
– Prelegere susținută de Angela Bratsou, traducător, publicist (Grecia) (vezi)
VII. Cultura acasă – evenimentele din data 27 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Ștefan Borbély, scriitor, critic și istoric literar, profesor universitar emerit (vezi)
– Prelegere susținută de Alexa Visarion, regizor, publicist – Part. II (vezi)
– Prelegere susținută de Theodor Codreanu, critic și istoric literar, istoric al mentalităților și civilizațiilor, eminescolog, profesor (vezi)
VIII. Cultura acasă – evenimentele din data 29 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Sorin Lavric, scriitor, critic și istoric literar, profesor universitar emerit (vezi)
– Prelegere susținută de Aura Christi, poet, romancier, eseist și Adrian Majuru, scriitor, istoric, publicist, profesor (vezi)
Proiect realizat de Fundația Culturală Ideea Europeană în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român, Muzeul Municipiului București, Asociația Contemporanul și Visual Joy Production.
Grupaj realizat de Andrei Potlog
Proiect cultural co-finanţat de
Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
