Proiect Cultura acasă
Vă invităm să urmăriți sub egida proiectului Cultura acasă prelegerea susținută de Ștefan Borbély – scriitor, critic și istoric literar, profesor universitar emerit
Profităm de acest prilej pentru a-i ura marelui cărturar Ștefan Borbély, un erudit nordic și un prieten rar – un călduros La mulți ani!
Dragoste, sănătate, bogăție, belșug, prosperitate, abundență și succes!
Cu mult drag, cu recunoștință,
Echipa Fundației Culturale Ideea Europeană
Ștefan Borbély: Eu m-am pensionat înainte de instalarea epidemiei de COVID-19, decizia de a nu prelungi în nici un fel la facultate (cu plata cu ora sau alte forme de agonie sofisticată) dovedindu-se în cele din urmă inspirată din cel puţin două motive. Întâi, mi-a decongestionat timpul de lucru: am putut citi pe îndelete, am putut aprofunda, pe durate lungi, chiar cărţi pe care le citisem frugal până atunci, şi m-am putut „instala” în orice bazin tematic până la voluptate, nemaifiind constrâns de orar sau de isterii administrative abuzive, în condiţiile în care (am scris despre acest lucru în Observator Cultural) viaţa universitară s-a birocratizat înspăimântător de mult în ultimii ani, în detrimentul timpului alocat lecturii, cercetării personale sau finalizării unor lucrări de anvergură.
Vă invităm să urmăriți video-conferința susținută de Ștefan Borbély:
Se tot spune, aproape stereotip, că „sistemul Bologna” e vinovat pentru criminalizarea universitarului de tip humboldtian şi pentru înlocuirea duratei lungi (un profesor de odinioară stând chiar 10-15 ani pe o temă, din voinţa exhaustivităţii şi pentru a-i exploata toate resursele) cu segmentele scurte, marcate de superficialitate, expeditivă, însă adevărul este că, de la instalarea sistemului cu pricina, care a scurtat studenţia cu un an, şi de la introducerea evaluării universitarului pe baza unor „puncte” adunate prin cumularea diferitelor aspecte ale activităţii sale (predare, cercetare, lucrări publicate sau participări la reuniuni ştiinţifice interne şi internaţionale), universitatea autohtonă a înregistrat un clivaj între oamenii de vocaţie (puţini…) şi cei disponibili pentru birocraţie (foarte mulţi, oportunişti şi agreaţi de sistem…), membrii palierului secund ajungând să domine scena cu întreg arsenalul de şmecherii care le justifică solidaritatea: nepotism, mistificări la „raportări”, lăsarea mai moale a activităţii intelectuale pe considerentul „sacrificiilor” pe care le faci pe „altarul” foarte mărunt al oportunismului birocratic sau contraselecţia de „cadre”. Ceea ce se poate estima azi încă difuz va deveni, peste 10-15 ani, un blocaj fatal de sistem, pe care-l vom acuza traumatic, paradoxul de moment constituindu-l – îndeajuns de ironic – faptul că încercăm să construim o mentalitate academică mirobolantă, compatibilizată cu cea din Occident („world class university” şi alte utopii similare) cu ajutorul celui mai slab palier uman de care au dispus universităţile noastre în ultimii 50 de ani.
Al doilea motiv pe care-l invocam la începutul textului meu derivă în mod direct din cel dintâi, întrucât plecarea de la catedră mi-a oferit şansa de a scăpa de uzura morală pe care o reprezintă sistemul de predare online. S-au elaborat regulamente peste regulamente în aceste ultime luni, decrete peste decrete (ar trebui să analizăm, la un moment dat, fabuloasa efervescenţă birocratică pe care a generat-o COVID-ul, toată lumea făurind legi, norme de comportare sau regulamente, aflate, uneori, în discordanţă cu legislaţia funcţională în vigoare), însă, în pofida încărcăturii birocratice demente (în şcoli, universităţi, în formele de învăţământ post-academic etc.), nu există minte lucidă, aşezată, responsabilă care să nu spună că online-ul reprezintă, în ultimă instanţă, o formă expeditivă de mistificare sistemică. Studenţii stau acasă, adesea în localităţi lipsite de o bibliotecă plauzibilă, în vreme ce marile biblioteci ale oraşelor universitare sunt goale. Se elaborează, atât la nivel estudiantin sau doctoral, cât şi la cel academic sau ştiinţific, al oamenilor integraţi în circuit, doar lucrările pe care le îngăduie puţinele cărţi la care poţi ajunge prin intermediul bibliotecilor particulare sau al împrumuturilor spontane. Putem să ne mistificăm la infinit cu aceste forme de simulacru ştiinţific şi exegetic, însă e greu să împiedici ca oamenii de vocaţie să nu fie striviţi de eroziunea morală intrinsecă pe care treaba de mântuială o generează. Birocraţii nu-şi fac probleme, cartea consultată sau articolul publicat fiind, pentru ei, un simplu item dintr-un tabel stufos, care înregistrează, sec şi matematic, orice nouă „intrare”, cuantificând inclusiv coeficientul de audienţă al „raportării” respective. Un fals, evident, dar asemenea detalii nu interesează pe nimeni.
Îmi spunea cineva, în contrapartidă, că vremurile pandemice sunt favorabile poeziei şi prozei, adică literaturii fără suport exegetic. Probabil că ne îndreptăm către un nou soi de adamism, după ce neomarxiştii de azi au tot denunţat „fosilele” anacronice pe motivul că sunt prea culte, că au pierdut prea mult timp în biblioteci, însă, şi aici, totul depinde, în cele din urmă, de structura psihică a celor care participă la „joc” şi îi coregrafiază regulile. Principial (obesiile mele sunt, fireşte, gata fosilizate), recluziunea epidemică ar trebui să fie favorabilă scrisului, fiindcă îl rupe pe creator de mirajul străzii, al exteriorului, şi-l închide în casă, logică ce ne îndeamnă să credem că numărul manuscriselor de sertar a sporit copleşitor de la instalarea pandemiei, ceea ce ne aşteaptă fiind un blocaj dramatic, datorat incapacităţii editurilor de a gestiona uriaşa cantitate de creativitate aflată pe hard disk-uri.
Adevărul, verificat prin câteva mesaje împotriva cărora am protestat, este că pandemia i-a impus scriitorului român o singurătate pentru care mulţi nu sunt pregătiţi. În literatura română, singuratici autentici curaţi – adică ne-nevrotici – au existat foarte puţini, majoritatea creatorilor scriind în funcţie de viaţa literară care le regla existenţa. Înstrăinaţi de ea, s-au simţit brusc părăsiţi, psihologia orfanului traversând ca un fir roşu multe perioade ale literaturii române. Primul lucru pe care elevii îl învaţă despre scriitori este că ei sunt victime sociale, împinse înspre melancolie şi tragism de o audienţă indiferentă, haină. După pandemia de acum, această stare de spirit probabil că se va activa – e încă prematur să spunem sub ce forme, dar prevăd o recrudescenţă puternică.
Vom vedea dacă această premoniţie va fi confirmată sau nu, fiindcă reuşita ei depinde în realitate de media dintre puterea de singularizare a creatorului şi capacitatea lui de a rezista ispitei de colectivizare. Până acum, axul comportamental al scriitorului român a fost reglat de voinţa de a participa la viaţa literară, de metabolismul de afiliere la grupări mai mici sau mai mari. COVID-ul a atomizat sistemul literar din România, transformându-i peste noapte pe afiliaţii de odinioară în individualităţi mai mult sau mai puţin alienate. Ştiu câteva cazuri în care această metamorfoză a acţionat de-a dreptul dramatic, afectând identitarul profesional ca atare, până la incapacitatea de a mai scrie. E încă devreme să calculăm consecinţele, dar e de presupus că fervoarea de afiliere, de aderare la grupuri sau grupuleţe va fi prima care se va „trezi” după ce pandemia va fi încetat să existe. Pandemia i-a impus scriitorului român o singurătate pentru care mulţi nu sunt pregătiţi; ei vor face, aşadar, orice manevră sau concesie pentru a scăpa de oglinda pe care obligaţia de a sta acasă le-o ţine în faţă. Pe de altă parte, exegeza de specialitate a demonstrat că orice criză colectivă majoră are drept consecinţă legică intensificarea coeficientului narcisiac, estetizant al individualităţilor care o suportă (Muntele vrăjit, al lui Thomas Mann, este despre aşa ceva…), descongestionarea venind pe fondul activării histrionismului spontan, nu pe acela al reprimării lui.
Ştefan Borbély (n. 31 oct. 1953, în Făgăraş) este profesor universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul Catedrei de literatură universală şi comparată. Doctorat în literatură comparată (1999). Echinoxist ca formaţie, a debutat editorial în 1995, cu volumul de eseuri Grădina magistrului Thomas.
A mai publicat: Xenograme (1997), Visul lupului de stepă (1999), De la Herakles la Eulenspiegel. Eroicul (2001), Opoziţii constructive (2002), Matei Călinescu. Monografie (2003), Cercul de graţie (2003), Proza fantastică a lui Mircea Eliade. Complexul gnostic (2003), Mitologie generală I. (2004), Despre Thomas Mann şi alte eseuri (2005), O carte pe săptămână (2007), Pornind de la Nietzsche (2010), Existenţa diafană (2011), Homo brucans şi alte eseuri (2011).
A coordonat volumele colective Experienţa externă (1999), respectiv Ion Pop – şapte decenii de melancolie şi literatură (2011) şi a realizat câteva traduceri.
Este membru al Uniunii Scriitorilor.
A colaborat la numeroase volume colective, printre care: Dicţionarul Scriitorilor Români (DSR, I-IV), Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români (DESR), Dicţionar Analitic de Opere Literare Româneşti (I-IV), World Novel Compendium, I-II (Facts on File, New York, 2008).
Bursier multiplu al Colegiului Noua Europă din Bucureşti, a beneficiat de stagii de pregătire în Marea Britanie (Oxford, 1999), Statele Unite şi India: bursier Fulbright în 1992, la Indiana University, Bloomington; visiting fellow la New York, Columbia University, respectiv la Institute for Psychohistory (1997, 1999, 2000), la University of North Carolina, Chapel Hill (2001), Jawaharlal Nehru University din New Delhi (Institute of Advanced Study, 2009) şi Universidad de Granada (2012). Incadrarea de baza: prof. univ. dr, Univ. Babes-Bolyai Cluj-N, Facultatea de Litere, Departamentul de Lit Comparata. Publică frecvent în Contemporanul/Ideea Europeană.
Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 6 octombrie 2020 și 12 noiembrie 2020.
Toate evenimentele desfășurate în cadrul proiectului Cultura acasă sunt diponibile pe următoarea pagina:
https://www.ideeaeuropeana.ro/subiect/proiecte/cultura-acasa/
I. Cultura acasă – evenimentele din data 6 octombrie 2020
– Cultura acasă – proiect de susţinere a artei și de promovare a autorilor contemporani în România și străinătate (vezi)
– Prelegere susținută de Irina Țurcanu Francesconi scriitor, traducător, publicist (Italia) (vezi)
– Interviul săptămânii · Cultura acasă – Bogdan Popescu: „Când Suedia era condusă din Moldova” (vezi)
II. Cultura acasă – evenimentele din data 8 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Aura Christi, poet, romancier, eseist, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Josu De Solaun, pianist, compozitor (Spania) – trimis materiale, video (vezi)
III. Cultura acasă – evenimentele din data 13 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Mircea Platon, istoric, scriitor, publicist, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Ding Chao, profesor, romanist, traducător (China) (vezi)
IV. Cultura acasă – evenimentele din data 15 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Adrian Majuru, scriitor, istoric, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Petru Iamandi, scriitor, profesor universitar, traducător (vezi)
V. Cultura acasă – evenimentele din data 20 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Dragoș Nelersa, jurnalist, editor (Israel) (vezi)
– Prelegere susținută de Constantina Raveca Buleu, scriitor, publicist, critic și istoric literar (vezi)
– Prelegere susținută de de Aura Christi: Din sertarele pandemice (vezi)
VI. Cultura acasă – evenimentele din data 22 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Alexa Visarion, regizor, publicist (vezi)
– Prelegere susținută de Angela Bratsou, traducător, publicist (Grecia) (vezi)
VII. Cultura acasă – evenimentele din data 27 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Ștefan Borbély, scriitor, critic și istoric literar, profesor universitar emerit (vezi)
– Prelegere susținută de Alexa Visarion, regizor, publicist – Part. II (vezi)
– Prelegere susținută de Theodor Codreanu, critic și istoric literar, istoric al mentalităților și civilizațiilor, eminescolog, profesor (vezi)
VIII. Cultura acasă – evenimentele din data 29 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Sorin Lavric, scriitor, critic și istoric literar, profesor universitar emerit (vezi)
– Prelegere susținută de Aura Christi, poet, romancier, eseist și Adrian Majuru, scriitor, istoric, publicist, profesor (vezi)
Proiect realizat de Fundația Culturală Ideea Europeană în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român, Muzeul Municipiului București, Asociația Contemporanul și Visual Joy Production.
Grupaj realizat de Andrei Potlog
Proiect cultural co-finanţat de
Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.