Proiect Cultura acasă
Vă invităm să urmăriți sub egida proiectului Cultura acasă prelegerea susținută de Theodor Codreanu, critic și istoric literar, istoric al mentalităților și civilizațiilor, eminescolog, profesor
Theodor Codreanu: O remarcabilă „lecţie de istorie”, făcută de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, sub titlul Gânduri la vreme de restrişte (restriştea fiind pandemia de coronavirus), se încheie astfel: „Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viaţa individuală şi socială, ne vom trezi să fim mai buni şi mai drepţi, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume şi spre ţară, adică spre colţul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect (nu este!), ci pentru că este (încă) al nostru”[1]. Domnul academician ne îndeamnă la un fapt simplu: să ne readucem aminte că suntem creştini, oameni şi români, ceea ce, în ultimele decenii, culminând cu Centenarul Marii Uniri, uitasem, învrăjbindu-ne ideologic şi politic, ca niciodată în istoria modernă. Observaţia lui Ioan-Aurel Pop este cu atât mai îndrituită, cu cât, chiar în mijlocul crizei, şarpele şi-a băgat coada încercând să antagonizeze românii în tineri (viitorul) şi bătrâni netrebuitori (trecutul), ceştia din urmă fiind doar simpli consumatori de buget şi de medicamente etc. Ioan-Aurel Pop a sesizat şi această monstruozitate, într-un alt eseu pe care l-am citit pe internet: „Periculoşii bătrâni”, o mărturisire simplă. Perfidia creaturii umane este atât de sedimentată de veacuri, încât s-a ajuns până la ideea ca bătrânii să fie scoşi din casele lor şi carantinaţi prin diverse cămine şi „hoteluri”, pentru ca să nu mai umble fleaura pe străzi şi să-i contamineze pe tineri. Ticăloşia a fost folosită rapid, sub pretextul apărării libertăţii „expiraţilor”, spre a plăti poliţe politice, pentru a scoate din viaţa publică, de pildă, pe incomodul medic Adrian Streinu-Cercel, care n-a pledat în nici un document pentru agresarea şi separarea bătrânilor de ceilalţi membri ai familiei, după cum cel incriminat a argumentat în interviul acordat postului de televiziune Antena 3 (23 aprilie 2020).
Vă invităm să urmăriți video-conferința susținută de Theodor Codreanu:
Pentru alţii, pandemia a devenit un prilej de a susţine diverse teorii, fie ale conspiraţiei, fie pe probleme de geopolitică globală. A fost vorba de o conspiraţie pe linia Wuham – Washington, virusul fiind definitivat în laborator, ca armă strategică, scăpată, apoi, de sub control? Sau este un produs global al speciei umane, declanşând o reacţie de apărare a naturii împotriva iresponsabilităţii omului? Mergând mai departe, de ce n-ar fi pandemia o pedeapsă divină de felul Potopului biblic, de astă dată un semnal privitor la ceea ce va însemna Apocalipsa finală? René Girard, acest Hegel al filosofiei religiei, cum a fost recunoscut, poate cel mai profund gânditor din a doua jumătate a secolului al XX-lea, atenţiona că Apocalipsa nu se datorează lui Dumnezeu, ci exclusiv omului: „Esenţial este să înţelegem că violenţa apocaliptică prorocită de Evanghelii nu este divină. În Evanghelii, acţiunea violentă este mereu raportată la oameni, niciodată la Dumnezeu”[2]. Altfel spus, omul, care şi-a făurit istoria timp de milenii, va fi tot el care va pune capăt istoriei sub privirea îndurerată şi „nepăsătoare”, deopotrivă, a Creatorului său.
Specialiştii spun că e vorba de o mutaţie, din noiembrie 2019, de tip SARS, de la lilieci la om, rezultând SARS-CoV2, cu „o similitudine ciudată cu HIV-SIDA” (Acad. Victor Voicu, în interviul acordat Mihaelei Helmis, în acelaşi număr al „Contemporanului”). „Dar asta e o chestiune pe care – adaugă savantul –, dacă o discutăm, ne încurcăm în speculaţii. Este o realitate ştiinţifică. Schimburile acestea de material genetic sunt potenţial posibile”. Dacă mutaţia s-a produs prin voinţă umană (sunt voci care spun că tipul Covid-19 ar fi pe lista armelor chimice!), sau prin „voinţă” naturală, nu mai contează, căci în ambele cazuri anamorfoza aparţine direct şi indirect omului, grăbit să provoace apocalipsa, dat fiind că venirea ei pare a fi foarte lentă, transformând Terra dintr-un paradis cosmic într-o planetă moartă. Căci într-acolo pare să tindă istoria umană.
Cum zice şi Eminescu: „În mână de vei prinde-a istoriei carte/ Şi dacă tu de frică sau poate de ruşine/ În faptele ei rele nu vei încifra bine,/ Vedea-vei cum sub ochii-ţi în plin se desfăşoară/ Răul şi iarăşi răul – că vremea se măsoară/ După a răutăţii păşire. Rău şi ură/ Dacă nu sunt, nu este istorie. Sperjură,/ Invidios-avară, de sânge însetată/ E omenirea-ntreagă – o rasă blăstămată,/ Făcută numai bine spre-a domina pământul,/ Căci răutăţii numai îi datoreşte-avântul/ Ce l-a luat pe scara fiinţelor naturii./ Cine-a văzut vrodată popor de oameni buni/ Să fie mare?”
Aceste versuri teribile sunt desprinse din poemul dramatic Andrei Mureşanu şi concentrează, vizionar, cruzimea adevărului istoriei umane de mii şi mii de ani, căci tot incomodul poet şi gânditor avertiza: „Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faţă, ş-a recunoaşte adevărul. El e crud acest adevăr – dar numai el foloseşte”[3]. Fiindcă lumea nu putea fi schimbată prin ea însăşi, fiind sub stăpânirea „fălcii lui Cain”, cum ne avertiza căutătorul de adevăr, Prinţul Hamlet al putredei Danemarce, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul în lume să curme violenţa şi fratricidul şi să aducă Sfântul Duh al Iubirii. Dar cum Dumnezeu n-a vrut să ştirbească prin nimic libertatea omului, i-a lăsat privilegiul de a decide singur dacă pofteşte să urmeze Învăţătura lui Iisus. Şi partea de cer din om a hotărât că Iubirea este bună, uitând însă că se cuvine îndumnezeită şi partea cea de humă. A fi om, recte creştin, avertizează acelaşi Eminescu, înseamnă a echilibra antitezele care domină firea umană: bine/rău, iubire/ură etc. Aici e marea probă a creştinismului, dar şi a celorlalte mari religii, proba condiţiei umane duale. În articolul Paştele, apărut în „Timpul” (1878), poetul scria: „De două mii de ani aproape ni se predică să ne iubim, şi noi ne sfâşiem. De multe mii de ani Buddha-Çakya-Muni visează împăcarea omenirii, liniştea inimei şi a minţii, îndurarea şi nepizmuirea, şi cu toate aceste de tot atâtea mii de ani, de la începutul lumii, războaiele presură pământul cu sânge şi cu cenuşă. În locurile pe unde au înflorit odinioară cetăţi frumoase pasc pe risipe turmele, şi ceea ce necesitatea au ridicat, ura a dărâmat; ba, chiar în numele celuia care propovăduia iubire, s-a ridicat în nenumărate rânduri sabia şi chiar astăzi aceeaşi cruce, acelaşi simbol de mântuire e în ajunul de a încurca (ca protest, nu negăm) Europa într-un război al cărui sfârşit nici un muritor nu-l poate prevedea”[4].
Şi războaiele, revoluţiile în Europa şi aiurea s-au derulat înainte şi mai ales după Eminescu, aducând nenorociri uriaşe şi aparente schimbări ale istoriei: Alte măşti, aceeaşi piesă, zice însă altă capodoperă eminesciană. Încât nu e de mirare că indivizi mesianici au crezut că pot înlocui pe Mesia cu propriul lor mesianism, adâncind catastrofele, cu revoluţiile marxist-leninistă şi cea nazistă. Când în 1989 se clătina din temelii paradisul marxist-leninist-stalinist-gorbaciovist, un gânditor american, Francis Fukuyama îşi punea întrebarea: The End of History? Pentru ca, în 1992, să devină celebru cu cartea The End of History and the Last Man. El era sigur că a sosit vremea sfârşitului istoriei şi a ultimului om cainic, deschizând o nouă eră în umanitate. Era globalizării, a făuririi adevăratului tărâm al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte din genialul basm românesc.
Note:
[1] Ioan-Aurel Pop, Gânduri la vreme de restrişte, în „Contemporanul. Ideea europeană”, aprilie, 2020, p. 7.
[2] René Girard, Despre cele ascunse de la întemeierea lumii, trad. din franceză de Miruna Runcan, Editura Nemira, Bucureşti, 2008, p. 253.
[3] M. Eminescu, Fragmentarium, Bucureşti, ediţie de Magdalena D. Vatamaniuc, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p. 126.
[4] M. Eminescu, Opere, vol. X, , Editura Academiei, Bucureşti, 1989, p. 77.
(Fragment. Vă invităm să citiți continuarea eseului
în revista Contemporanul. Ideea europeană nr. 12/ 2020,
care va conține din dosar: Cultura acasă)
Theodor CODREANU (n. 1 aprilie 1945, Sârbi, jud. Vaslui). Critic şi istoric literar, prozator şi publicist, doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Theodor Codreanu este autorul a peste cincizeci de cărţi, colaborând la numeroase publicaţii din ţară şi din străinătate. A debutat în volum cu romanul Marele Zid, la Editura Junimea din Iaşi, în 1981, următorul roman fiind Varvarienii (respins de cenzură şi publicat în 1998). Aforismul şi cugetarea incisivă fac obiectul volumului Fragmentele lui Lamparia (2002, cu o prefaţă, de Edgar Papu, carte de sertar). Autorul s-a impus în critica literară cu Eminescu – Dialectica stilului (Ed. Cartea Românească, 1984), îmbogăţind, apoi, eminescologia şi cu alte cărţi: Modelul ontologic eminescian (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor şi al Bibliotecii Naţionale din Moldova), Controverse eminesciene (2000), Mitul Eminescu (2004), Eminescu în captivitatea „nebuniei” (2011), Eminesciene (2012), Basarabia eminesciană (2013), Eminescu „incorect politic” (2014), Hyperionice (2019). Două dintre aceste cărţi, încununate cu Premiul Naţional „Mihai Eminescu” (Suceava). Este autorul unor exegeze de profundă ţinută hermeneutică: „Complexul Bacovia” (2002, Premiul USR, Filiala Iaşi), Caragiale – abisal (2003), Duminica Mare a lui Grigore Vieru (2004), Ion Barbu şi spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic (2011, Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române), Cezar Ivănescu – transmodernul (2012). Th. Codreanu este teoretician al conceptului cultural de transmodernism, realizând prima sinteză românească în domeniu (Transmodernismul, 2005, 2011). O abordare de anvergură, în acest sens, este masiva lucrare din 2008, 2014 A doua schimbare la faţă (o cercetare transdisciplinară a civilizaţiei române moderne). Vocaţia de polemist, pusă în slujba apărării valorilor româneşti şi europene, transpare în cărţile: Istoria „canonică” a literaturii române (2009) şi Polemici „incorecte politic” (2010). Un loc singular în opera lui Th. Codreanu ocupă jurnalul de idei Numere în labirint, din care au apărut primele patru cărţi (2007-2009, 2014). Autorul a creat punţi trainice între cele două maluri ale Prutului, realizând câteva cărţi despre scriitorii basarabeni (monografii despre Grigore Vieru, Victor Teleucă şi Mihai Cimpoi) şi o sinteză cultural-istorică, apărută în trei ediţii: Basarabia sau drama sfâşierii (2003-2004), iar în 2019, două substanţiale volume, Scriitori basarabeni şi Revizuiri critice, ambele la Editura Academiei Române.
Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 6 octombrie 2020 și 12 noiembrie 2020.
Toate evenimentele desfășurate în cadrul proiectului Cultura acasă sunt diponibile pe următoarea pagina:
https://www.ideeaeuropeana.ro/subiect/proiecte/cultura-acasa/
I. Cultura acasă – evenimentele din data 6 octombrie 2020
– Cultura acasă – proiect de susţinere a artei și de promovare a autorilor contemporani în România și străinătate (vezi)
– Prelegere susținută de Irina Țurcanu Francesconi scriitor, traducător, publicist (Italia) (vezi)
– Interviul săptămânii · Cultura acasă – Bogdan Popescu: „Când Suedia era condusă din Moldova” (vezi)
II. Cultura acasă – evenimentele din data 8 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Aura Christi, poet, romancier, eseist, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Josu De Solaun, pianist, compozitor (Spania) – trimis materiale, video (vezi)
III. Cultura acasă – evenimentele din data 13 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Mircea Platon, istoric, scriitor, publicist, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Ding Chao, profesor, romanist, traducător (China) (vezi)
IV. Cultura acasă – evenimentele din data 15 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Adrian Majuru, scriitor, istoric, editor (vezi)
– Prelegere susținută de Petru Iamandi, scriitor, profesor universitar, traducător (vezi)
V. Cultura acasă – evenimentele din data 20 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Dragoș Nelersa, jurnalist, editor (Israel) (vezi)
– Prelegere susținută de Constantina Raveca Buleu, scriitor, publicist, critic și istoric literar (vezi)
– Prelegere susținută de de Aura Christi: Din sertarele pandemice (vezi)
VI. Cultura acasă – evenimentele din data 22 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Alexa Visarion, regizor, publicist (vezi)
– Prelegere susținută de Angela Bratsou, traducător, publicist (Grecia) (vezi)
VII. Cultura acasă – evenimentele din data 27 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Ștefan Borbély, scriitor, critic și istoric literar, profesor universitar emerit (vezi)
– Prelegere susținută de Alexa Visarion, regizor, publicist – Part. II (vezi)
– Prelegere susținută de Theodor Codreanu, critic și istoric literar, istoric al mentalităților și civilizațiilor, eminescolog, profesor (vezi)
VIII. Cultura acasă – evenimentele din data 29 octombrie 2020
– Prelegere susținută de Sorin Lavric, scriitor, critic și istoric literar, profesor universitar emerit (vezi)
– Prelegere susținută de Aura Christi, poet, romancier, eseist și Adrian Majuru, scriitor, istoric, publicist, profesor (vezi)
Proiect realizat de Fundația Culturală Ideea Europeană în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român, Muzeul Municipiului București, Asociația Contemporanul și Visual Joy Production.
Grupaj realizat de Adrian Preda
Proiect cultural co-finanţat de
Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.