Regizor de animație, jurist și ploieștean (această din urmă calitate este, precum vedeți, o adevărată meserie), Mihai Șurubaru calcă apăsat în arena literelor p
rin proaspătul volum ce reunește paisprezece pseudo-nuvele, dezvoltări firești ale unor reverii autumnale de cineast. Umorul bine dozat, înfrățit în unele cazuri cu o imersiune delicată în fantastic, sfidează cotidianul ca pretext, conducându-ne pe căi nebătătorite spre o lume în care tronează, imperial, imaginea. Într-adevăr, textele în sine se vor vizualizate pe un imens ecran, fenomen inevitabil pentru orice lector, oricât de grăbit ar fi el. Îmaginația autorului generează un spațiu pseudo-utopic, Strigonia, familiar multora, loc în care este temperată, firesc, de o erudiție lipsită de ostentație.
Dar nu și de referințe autobiografice, ploieștene și caragialești, desigur, afine epocii Sovromurilor și creatoare de tipuri umane demne de condeiul lui F. Kafka (a se vedea episodul, memorabil, al „republicii” din strada Miron Costin). Nici referințele la o lume a simbolurilor nu lipsesc, jalonate fiind de numere cu adânci semnificații sau de nume ilustre (vezi dialogul imaginat cu Jacqes de Molay). Și, last but not least, pentru că nu intenționăm să pășim în interiorul tuturor textelor, ne rezervăm dreptul de a admira, solitar, excelenta prezentare grafică a cărții.
