Lecturi - Cronici - despre cărți

Marea reeducare. Vocea lui Iorga şi serviciile secrete

Boala aceasta a minoratului sincronist, politic şi cultural, este mai gălăgioasă şi mai gravă, astăzi, ca oricând: ambasadori, jurnalişti de doi bani, formatori de opinie, onegişti stipendiaţi din exterior, intelectuali rătăciţi prin fundăturile „corectitudinii politice”, înspăimântaţi de iliberalism (campionul actual al ideologiei anti-⁠iliberaliste fiind Cristian Pîrvulescu!) nu mai ostenesc să ne educe, înlocuind vechiul „experiment Eugen Ţurcanu” de la Piteşti cu idealul unei nesfârşite milogeli, gâlgâind din mlaştina neantului valah. Dacă atunci, în pofida tuturor laşităţilor, au triumfat naţionalii de felul lui Iorga, Stere, Ionel I.C. Brătianu, astăzi, în preajma centenarului Marii Uniri, mărşăluitori sunt mai degrabă cei care visează la o rupere în bucăţi a ce-⁠a mai rămas din România. Straniu e că şi atunci forţele centrifuge infiltrate în serviciile secrete şi în guvernanţi priveau cu ostilitate ideile unioniste ale lui Iorga, care împânzeau Ardealul şi Bucovina: „Cu alte cuvinte, – constată ironic Mircea Platon, comentând rapoartele Siguranţei – ideea unirii cu România prindea teren în Bucovina pentru că românii din Bucovina, «naivi» şi foarte «sensibili la sloganuri», nu ştiau să accepte cu recunoştinţă faţă de împărat «starea economică grea» în care să aflau şi căutau un trai mai bun prin unirea cu România (unde mergeau la lucru şi unde îşi trimeteau copii la şcoli şi meserii).”9 Doar traiul mai bun? Scrisorile lui Sever Dan grăiau parcă alt-ceva, iar Iorga o ştia mai bine decât oricine. Pseudoistorici de factura lui Lucian Boia ne învaţă azi că ardelenii n-⁠au vrut niciodată să se unească cu Ţara. Marea Unire n-⁠ar fi fost decât opera unei mitologii fasciste, naţionaliste10: „Noua istoriografie nu e scrisă de istorici, adică de oameni având conştiinţă istorică, ci de ideologi care instrumentalizează date istorice, de tehnicieni care ştiu doar să manipuleze maşinăria istoriografică – citate, teorii, jargon, prezentări la seminarii – astfel încât să obţină un produs de serie.”11

Boala aceasta a minoratului sincronist, politic şi cultural, este mai gălăgioasă şi mai gravă, astăzi, ca oricând: ambasadori, jurnalişti de doi bani, formatori de opinie, onegişti stipendiaţi din exterior, intelectuali rătăciţi prin fundăturile „corectitudinii politice”, înspăimântaţi de iliberalism (campionul actual al ideologiei anti-⁠iliberaliste fiind Cristian Pîrvulescu!) nu mai ostenesc să ne educe, înlocuind vechiul „experiment Eugen Ţurcanu” de la Piteşti cu idealul unei nesfârşite milogeli, gâlgâind din mlaştina neantului valah.

Căutând cauza răului de după marea Unire, Mircea Vulcănescu o găsea în lipsa legăturii elitelor politice cu naţiunea. Acest rău a reizbucnit devastator după 1989. Abandonând naţiunea, ţara a fost lăsată pe mâna ideologică a onegeurilor stipendiate din exterior. Prin ele, populaţia României şi a altor colonii poate sta sub veghea turnurilor de pază ale „democraţiei”, de felul Clubului Celor Cinci Ochi (SUA, Canada, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelendă). Ochi nenumăraţi, înspăimântători: „Oricum am da-⁠o, fărădelegea din Vest e mai democratică, mai transparentă decât domnia legii în Est.”12 Naţiunile care mai cred în ele însele, precum Israelul, care şi-⁠a luat măsuri de precauţie cu onegeurile care ocrotesc interesele marilor puteri/corporaţii, le monitorizează prin The Jewish Agency for Israel şi alte mijloace. Fiindcă ideea centrală care le ghidează este ceea ce se numeşte, cu duritate, Realpolitik, nu political correctness, bună pentru naivi, căci capitalul transnaţional are capacitatea miraculoasă „de a se converti în ideologie, în influenţă cultural-⁠politică”13. În consecinţă, a te opune unor proiecte precum celebrele Roşia Montană Gold Corporation şi Chevron înseamnă, fatalmente, a fi iliberal, a te opune Occidentului, cum admirabil s-⁠a conformat, la vremea lui, preşedintele Traian Băsescu, sensibil la lumina marilor licurici, după cum şi mai sensibil este, acum, Klaus Iohannis, răsfăţatul eroic al onegeurilor. Încă un Raport al lui Patrick Basham din 2013, referitor la ezitările guvernului şi la boicotarea de către Academie a proiectelor de interes mondial de tip Gold Corporation şi Chevron arăta limpede că România riscă a fi cotată ca antioccidentală şi prorusă. De aici euforia criticist-onegistă a elitelor politice că iliberalismul ne împinge în braţele Rusiei, cu trădarea valorilor europene. De frică, observă Mircea Platon, guvernele României s-⁠au coalizat împotriva propriilor cetăţeni, favorizând deposedarea funciară, deposedarea de bogăţiile solului şi subsolului, adoptând o politică de austeritate, de scădere a salariilor. La Congresul Partidului Popular European, din octombrie 2012, desfăşurat la Sibiu, Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a lăudat pe Traian Băsescu pentru exemplaritatea planului de austeritate cerut de UE. Ce e în favoarea populaţiei devine populism, naţionalism. Şi asta se întâmplă din India până în Bolivia, onegeurile tronând „ideologia globalistă pentru destrămarea ţesăturii sociale şi a identităţilor etnic-⁠culturale naţionale sau locale”14, chit că aceste onegeuri sunt, în realitate, paradisuri fiscale, de spălare de bani, pe care îi transformă în ideologie menită să creeze naţiuni-⁠artefact, fără arheitate, cum ar spune Eminescu, fără identitate, fără istorie, fără telos (Simon Kuper). În locul naţiunilor lăsate de Dumnezeu pe pământ, se născocesc, în laboratoare, naţiuni „civice”, trăind într-⁠un prezent perpetuu, fără memorie. Se presupune că „naţiunile civice” sunt paşnice, mai puţin sângeroase, adevărul fiind la antipod, căci ele însângerează nu doar indivizii umani, ci şi sufletul naţiunilor. Doctrinarii naţiunilor civice mutilează istoria, precum a făcut-⁠o Vladimir Tismăneanu în faimosul său Raport comandat de preşedintele Băsescu. Mark Almond, de la universitatea din Oxford, observă că în Comisia Tismăneanu, menită să creeze o „memorie liberală”, n-⁠au fost racolate personalităţi – victime ale comunismului, cu excepţia lui Ticu Dumitrescu. Mai mult, Paul Goma a fost eliminat din capul locului din comisie, încât aceasta a dus, mai degrabă, după opinia lui Mark Almond, la „un fel de Cominform al noii ordini mondiale”15.

Printr-⁠o mistificare grosolană, ideologii „corecţi politic” au lansat minciuna că regimurile comuniste n-⁠au fost dărâmate de naţionalişti, ci de ei înşişi, când, în realitate doar au profitat de jertfele naţionalilor, luându-⁠le puterea, cum s-⁠a întâmplat în România. „Într-⁠una dintre cele mai aberante răstălmăciri interpretative, – scrie istoricul american Larry L. Watts – «naţionaliştii» au fost prezentaţi (şi trataţi în Occident) ca susţinători ai comunismului şi oponenţi ai ideilor şi programelor, ai economiei de piaţă şi ai democratizării.”16 Or, lucrurile au stat invers decât le proiectează doctrina marxismului cultural a „corectitudinii politice”, care guvernează noua ordine globalistă. Soluţia vine tot de acolo de unde ne-⁠a fost exportată politically correct: din Statele Unite. O spune limpede filosoful şi expertul militar William S. Lind: „Avem nevoie să înţelegem ce este cu adevărat corectitudinea politică. Aşa cum veţi vedea imediat, dacă putem da în vileag adevăratele origini şi natura corectitudinii politice, acesta înseamnă un pas gigantic către abolirea ei.”17

Cât încă nu e prea târziu. Cum argumentează şi cartea lui Mircea Platon, dovadă că elitele naţionale încă n-⁠au dispărut. Altfel spus, Eminescu n-⁠a fost şi nici nu este singur.

Note:1. Mircea Platon, Elitele şi conştiinţa naţională, Editura Contemporanul, 2017, pp. 212-⁠213.
2. Apud Mircea Platon, p. 218.
3. Ibidem, p. 219.
4. Ibidem, pp. 217-⁠218.
5. Dimitrie Bolintineanu, Opere, 10, Editura Minerva, Bucureşti, 1988, pp. 61-⁠62, 613.
6. Mircea Platon, p. 228.
7. Ibidem, p. 229.
8. Apud Mircea Platon, p. 225.
9. Ibidem, p. 227.
10. Vladimir Tismăneanu, Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism and Myth in Post-⁠Communist Europe, Princeton: Princeton University Press, 1998.
11. Mircea Platon, op. cit., p. 317.
12. Ibidem, p. 366.
13. Ibidem, p. 369.
14. Ibidem, p. 378.
15. Ibidem, p. 396.
16. Larry L. Watts, Fereşte-⁠mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, trad. din limba engleză, de Camelia Diaconescu, Editura Rao, Bucureşti, 2011, p. 239.
17. Cf. Corectitudinea politică. „Religia” marxistă a noii ordini mondiale, coord. William S. Lind, Andrei Dîrlău, Irina Bazon, Editura ROST, Bucureşti, 2015, p 17.

Theodor Codreanu

Sursa: Revista Contemporanul nr. 06 Iunie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *