Revista Punctul critic nr. 2 (24) 2018: Mitteleuropa – noua falie în spaţiul euro-comunitar

Punctul critic nr. 02 (24) 2018
Mitteleuropa – noua falie în spaţiul euro-comunitar
Fractura la care asistăm astăzi între Europa de la Bruxelles și cea de la Vișegrad nu reprezintă o noutate, ba mai mult, ea chiar a fost cultivată în contextul post‑Război Rece de către strategii americani pentru a ține în șah o Uniune Europeană al cărei avânt ar fi putut pune în pericol supremația americană. Dar între timp o serie de lucruri s‑au schimbat. Iar ceea ce frapează cu adevărat astăzi este faptul că această fractură europeană, stimulată și întreținută până acum, mai mult sau mai puțin în mod artificial, de tutorii euroatlantici ai Uniunii Europene, în contextul crizei migrației dinspre zonele de conflict din spațiul arab, al contorsionării relațiilor Occidentului euroatlantic cu Federația Rusă și al reorientărilor de politică externă asumate de mai noua administrație americană prezidată de Donald Trump, capătă noi valențe și riscă să scape de sub control, punând în discuție la modul cel mai serios viitorul construcției europene. (Mihai-Bogdan MARIAN)
Editorial
• Mihai-Bogdan Marian, Europa cu două viteze și Grupul de la Vișegrad / 5
Mitteleuropa – noua falie în spaţiul euro-comunitar
• Sebastian Simion, Grupul de la Vişegrad, între euroscepticism şi „întoarcerea la Europa” / 19
• Adrian Pop, Grupul de la Vișegrad – simbolism istoric și pragmatism politic / 31
• Corneliu Vlad, „Când Europa centrală se va trezi…” / 40
• Eugen Gasnaș, Europa Mediană – un seismograf al Europei / 56
• Dacian Vasincu, Iliberalismul, conservatorismul şi tendinţele autoritariste în Europa Centrală şi de Est (ungaria, polonia, românia – analiză swot) / 61
• Vasile Simileanu, România – stat central sud-est european / 70
• Irina Moroianu Zlătescu, Minoritățile și mișcările identitare în Europa Centrală a secolului al XIX-lea / 94
• Gheorghe Schwartz, Evreii în Imperiul Habsburgic / 100
• Victor Neumann, Multi- şi interculturalitate. Moșteniri imperiale în Banatul Timișoarei / 113
Fondul şi Forma
• Andrei Marga, Dificultățile și eșecurile legitimării juridice / 125
• Raffaella Gherardi, Roberto Ruffilli: riforme istituzionali per una democrazia del „cittadino come arbitro” / 141
• Raffaella Gherardi, Roberto Ruffilli: reforme instituționale pentru o democrație a „cetățeanului ca arbitru” / 153
Permanenta actualitate a clasicilor
• Ioan Alexandru Florea, Ibn Khaldun – contemporanul nostru / 167
Conexiuni Eurocomunitare
• Alexandra Bucur, Migrația și societatea în schimbare / 183
Mapamond
• Mirela-Adriana Viziru, Lupta de gherilă în era noilor tehnologii. Cazul EZLN / 193
Lumea cărţilor
• Gheorghe Lencan Stoica, Citindu-l pe Habermas / 203
• Mihai-Bogdan Marian, Caietul 19. 1934-1935 – Risorgimentoul italian, o nouă apariție de excepție în seria Biblioteca Gramsciană / 209
Panteonul Diplomaţiei Româneşti
• Nicolae Mareş, Cărturarul-diplomat Ion M. Anghel • 90 / 217
• Nicolae Mareş, Corneliu Mănescu sau triumful politicii externe a României în secolul al XX-lea / 220
Eveniment
• Irina Airinei, Presa Marii Uniri / 229
Vă dorim lectură plăcută!
Revista Punctul critic nr. 02 (24)/ 2018 este disponibilă în format PDF, pe care o puteți descărca (Click aici)
Vă invităm să vizitați Arhiva revistei Punctul Critic (Click aici)
Puteți comanda revista Punctul Critic pe librăria Ideea Europeană (Click aici)
Editor: Fundația Culturală Ideea Europeană
Co-editor: Fundația “Platon Pardău”
Adresa redacţiei:
Punctul critic
CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780
Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.
E-mail: [email protected]