8 piese pentru teatrul de păpuşi

8 piese pentru teatrul de păpuşi de Viorica Huber Rogoz

Personajele principale (în ordinea intrării în acţiune):

PEPELEA
MIHAELA
CĂLUŢUL
PĂPUŞA
VRĂJITOAREA
MATEIAŞ-GÂSCARUL
TILL EULENSPIEGEL
ŞAMBELANUL PRINŢULUI
PĂCALĂ
NASTRATIN HOGEA
NEVASTA LUI NASTRATIN HOGEA

În afara acestora, vor figura cu câteva replici sau pur decorativ, următoarele păpuşi, aflate în orice recuzită de teatru sau, eventual, uşor de construit şi de mânuit:

O PISICĂ • NIŞTE ŞORICEI • UN CĂŢEL • UN VULPOI • NIŞTE GÂŞTE

NOTĂ:

Pentru economia spectacolului, care trebuie jucat pe o scenă improvizată sau după un paravan, într-o sală de şcoală sau de grădiniţă, sugerăm că unii interpreţi pot juca mai multe roluri, de pildă: Pepelea, Mateiaş-Gâscarul, Till Eulenspiegel, Păcală şi, eventual, Nastratin, ar putea fi interpretaţi de acelaşi actor, prin minime transformări vestimentare şi de expresie.

De asemenea, Pisicuţa, Căţelul, Şambelanul, Vulpea, şi Vrăjitoarea pot fi interpretate de aceeaşi persoană.

Ar rămâne, aşadar, pentru susţinerea spectacolului, cam 5–6 interpreţi, în loc de 11.

PEPELEA: Bună ziua, dragi copii. Ştiţi voi cine sunt eu?
COPIII: Nu… da… (etc.)
PEPELEA: Eu sunt Pepelea, frate bun cu Păcală, văr de-al doilea cu Tândală şi prieten cu toţi picii şi păcălicii de aici (arată sala) şi de prin poveşti… E, dar ştiţi de ce am venit la voi, la şcoala voastră (sau la grădiniţă)? (Întreabă.) Ce grădiniţă e? (După ce i se răspunde.) Aşa dar, aici, la grădiniţa voastră?
COPIII: Să ne faceţi teatru!
PEPELEA: Da, aşa e. Am venit azi cu prietenii mei de la Teatrul de Păpuşi să vă jucăm o piesă cu proverbe. Ia să vedem… aţi auzit cum se cheamă piesa noastră? Se numeşte: Hai să facem o Poveste! Sst! Linişte! Vouă vă plac poveştile? Daa? Biine. Mă bucur… nu-i vorbă, ştiam eu dinainte… (Râde.) E ca şi cum aş fi întrebat un căluţ, un mânz… staţi că mi-a venit o idee… (Fluieră haiduceşte.) Ia vino, tu, mânzul tatii, şi spune colea… (Mânzul apare, tropăie, nechează. Pepelea caută în traistă şi îi dă o mână de floricele.) Ia zi-i tu, lui Pepelea, vrei, calule, orz?
CĂLUŢUL (nechează, dă din cap):… Ihî, hi… hi… Ce-ţi veni? Mă mai întrebi? Vreau. Cum să nu. Oho, iho!
PEPELEA (spre copii): Vedeţi? Vrea. Ce căluţ nu vrea orz? Şi ce copil nu vrea poveşti? (Căluţul mănâncă, Pepelea îl mângâie, apoi.) Hoo, gata, du-te la locul tău! Şi când ţi-o veni din nou rândul şi rolul, atunci să vii! La rând ca pe sfoară, ori, cum se zice… „ca la moară”. (Căluţul pleacă.)
UN ACTOR SAU O ACTRIŢĂ (strigă): Pepelea, Pepelea! (Îi face semn.)
PEPELEA (merge spre ea): Da, Mihaela.
ACTRIŢA: Ce piesă jucăm noi aici? Cu păpuşi şi urşi despre… (se încurcă) adverbe… ăăă… verbe… adică nu… proverbe… Sau o piesă cu proverbe despre nişte păpuşi şi…
PEPELEA (rar); O piesă plus o poveste… cu proverbe… E clar. Ţi-am spus şi mai-nainte.
ACTRIŢA: Bine, bine, mi-ai spus, ştiu, dar ei (îi arată pe copii) ştiu ce-i acela un proverb?
PEPELEA (râde): Vai de mine! Cum să nu ştie ei? (Îi arată.) Ştiu ei şi ce-i un televizor, şi un roboţel, şi ce-i un melc codobelc şi ce-i un cerb. Cum să nu ştie ce-i un proverb?
ACTRIŢA (scoate o păpuşă şi spune, mişcând păpuşa „pe mână”.)
PĂPUŞA: Eu, dragă Pepelea… Eu nu prea ştiu. (Se scarpină în cap. Către copii.) Ce o fi un proverb? (Se bate pe frunte.) Că nu pricep!
PEPELEA (către păpuşă): Dacă mă întrebi, încerc să-ţi explic, stai un pic.
(Ia o chitară, se acompaniază cu ea şi cântă.)
Proverbele sunt, zău, mai toate,
Nişte poveşti puţin cam ciudate
Cu miezul dulce şi coajă amară
Ca o gustoasă portocală.

*

Sunt nişte basme, foarte-nţelepte,
Hazoase, scurte, şi boghete
Un joc cu vorbe… Cum s-ar zice:
Nişte „zicale”, ca nişte arşice…

*

Un joc cu vorbe, cum s-ar spune
Nişte „zicale” pe-al lor nume
Dar – fiţi atenţi – că aici e aice –
Ca într-o nucă sau o pitulice
(Vrăjite de-o bună zână, în şagă)
Proverbu-ascunde în el o lume-ntreagă
(Către copii.) Aţi înţeles?
COPIII (Tac sau neagă.)
PEPELEA: Cine ştie un proverb? Tu ştii?
COPIII (tac): …?
PEPELEA (către Mihaela): Să-i ajutăm, ce zici?
MIHAELA: Bine. (Scoate la iveală o pisicuţă.)
PISICUŢA: Miau-miau. (Se laudă cu clopoţeii legaţi de gât.)
Ia priviţi-mă ce mândră mi-s
De mirare, cred, n-o să ziceţi nici „pis”
Am o salbă de clopoţei, (îi sună) ehehe!
Unde-n lume alta ca mine mai e?
PEPELEA (râde): I-auziţi, copii, ce spune! Ia s-o vedem şi la treabă! (Se apropie de Mihaela şi de pisicuţă şi sus pe paravan, scoate un grup de şoricei.)
MIHAELA: Pis, pisicuţa mea, prinde tu nişte şoricei, colea…
PISICUŢA: Miau-mersi… să vezi cum o să dau iama-n şoricei! (Se repede, clopoţeii sună, şoriceii fug şi-şi bat joc de ea.)
ŞORICEII (râd, dansează şi cântă):
Hi, hi, hi, ce fel de dihanie o fi
Hi, hi, hi, parcă noi n-am şti
Că o pisică cu clopoţei
În veci nu prinde… şoricei!
MIHAELA (către păpuşa de pe mâna ei): Aşadar, ai auzit: Pisica cu clopoţei nu prinde şoareci.
PĂPUŞA (râde): A? Ăsta e un proverb?
PEPELEA: Sigur.
PĂPUŞA: Parc-am mai auzit eu şi un alt proverb despre o altă pisică. Cică: Şoarecii joacă pe masă, când pisica nu-i acasă!
PEPELEA (către copii, râde): Aşa e. Când stăpânul nu-i acasă… hoţomanii fură de sting… Acu… ia să-mi spună cineva dintre voi un proverb… unul mic… sau voinic… poate ştiţi ce se spune despre un căţel care… (Mihaela scoate la paravan un căţel care face tărăboi.)
CĂŢELUL: Ham, ham, ham, ham, ham, ham,
Te rog să nu te legi de mine, tam-nesam,
(Ameninţă.) Că de nu, te muşc, te snopesc, te omor…
(Latră.)
(Pepelea se apropie, căţelul latră şi se sperie.) Du-te mai departe, că mi-e frică de mor! (Latră.)
MIHAELA (râde): Pepelea, Pepelea, o fi adevărat proverbul că un câine care latră nu muşcă? Oare căţelul ştie proverbul?
CĂŢELUL (mârâie): Ham, ham, ham, ştiu eu ce ştiu, şi dacă mă supăr, brusc, pot de haină, de mână sau de nas, să te muşc!
PEPELEA (râde): Măi, măi, măi, i-auzi! (Vine spre căţel, căţelul din nou se sperie, schelălăie. Pepelea îl mângâie.) Ce ziceţi voi, copii, câinele muşcă sau nu?
COPIII (râd): Da… Muşcă… Nu… nu muşcă…
CĂŢELUL (mârâie):
Când sunt supărat, ham, ham, latru şi latru,
C-aşa-mi place mie, să fac teatru… (Latră.)
PEPELEA (îl mângâie): Ei, bine, hai, potoleşte-te. Ţi-a trecut supărarea lătrând… (Către copii.) În proverbul nostru e vorba de unii care, când se supără, fac mare tărăboi, dar apoi se lasă păgubaşi, le trece… (Căţelul latră şi se îneacă.)
(Mihaela îi întinde căţelului un pahar cu apă, căţelul bea.)
PEPELEA (râde): … Cât ai bea un pahar cu apă rece!…
MIHAELA (către copii): Eu cred că acum aţi înţeles. (Îşi pune ochelarii.)
Proverbul e o poveste, mică-mică,
Înţeleaptă-ca o… bunică.
PEPELEA (către copii): Aşa-i?
COPIII: Da… (Neconvinşi.) Da…
PEPELEA: Hai să ne-ntoarcem la povestea noastră cu proverbe…
MIHAELA (către copii): Hai să facem o poveste. .
PEPELEA (către Mihaela): Poftim, începe-o… Orice poveste are un început. Începe tu cu începutul că-i fac eu sfârşitul.
MIHAELA (nedumerită): Eu? (Ridică din umeri.) Nu ştiu. (Către copii.) Vreţi să mă ajutaţi voi?
COPIII: Da… da.
MIHAELA: Despre ce e vorba într-o poveste? (Către un copil.)
UN COPIL: Despre… Făt-Frumos…
ALT COPIL: Despre…
PEPELEA: Aşa e, dragii mei.. Dar ce-ar fi să facem noi o poveste nouă despre o fetiţă ca voi, care mergea la grădiniţă… (sau la şcoală) şi o chema… Păpuşa!…
PĂPUŞA (bate din palme): Bravo, bravo, sunt de acord! (Către copii.) Eu voi fi eroina. Adică fetiţa. Sunt (lăudăroasă) o Păpuşă nemaipomenită! (Cântă şi joacă.)
MIHAELA (o prezintă): Ea e a mea. (Mângâie Păpuşa.) Ca şi cum ar fi fetiţa mea.
PĂPUŞA (se răsfaţă): Sigur… Sunt Păpuşa ta…
MIHAELA: Mă iubeşti?
PĂPUŞA (o ia în braţe): Mult, mult de tot… De aici… (arată) şi până în tavan.
PEPELEA (râde): Biine… (Către copii.) Avem acum două eroine… Putem începe piesa. (Către Păpuşă.) O să ne ajute şi copiii de aici. Să ne spună cum trebuie să fie o poveste. (Către copii.) Tristă sau veselă?
COPIII:… Veselă… da, da…
PEPELEA: Şi ce eroi să mai luăm pe scenă cu noi…
PĂPUŞA (protestează): Pepelea, stai, stai… (Îl trage de mânecă.) N-am nevoie de ei. (Arată spre copii.) Pot face singură-singurică toată povestea…