Arta supravieţuirii

Arta supravieţuirii de Constantin Tătaru

Autorul ne oferă informații sintetizate, completate cu desene, astfel încât să fie ușor de înțeles și de aplicat de către oameni obișnuiți, fără pregătire specială. Nu omite nici latura psihologică, dând îndrumări despre tehnici de gestionare a stresului, de păstrare a motivației și a unei atitudini pozitive în situații-limită.

În fel să supravieţuieşti în condiţii extreme, care sunt primele măsuri care trebuie luate obligatoriu atunci când ești într-o situaţie-limită, abc-ul celor care sunt la un pas de o catastrofă, scris într-un limbaj accesibil, antrenant, cu sufletul la gură de un scriitor stăpân pe lumea lui, dar şi pe cei care au gustul riscului în sânge.

PREFAŢA AUTORULUI

Cu mulţi ani în urmă, prin anul 1967, eram elev la o şcoală profesională din Prahova.

Într-o zi, un coleg, dl. M., mi-a relatat povestea pe care le-a spus-o în timpul orei de curs profesorul de Tehnologia meseriei, dl. T., de când era stagiar. Povestea are un substrat de înţelepciune valabil şi astăzi pentru toată lumea, ca de altfel toate celelalte pe care le veţi întâlni pe parcursul acestei lucrări. Citez din memorie:
– Eram stagiar la o mare uzină din P. şi, din 300 de ingineri câţi eram acolo, eu eram cel mai prost. Nu ştiam nici ce este acela un bailagăr.

Merg într-o zi prin secţie şi mă opresc lângă un strungar cu care de altfel vorbeam zilnic.

Mai mult mă uitam la el cum lucrează, dar acum stătea şi el.

– Ce faci? De ce nu lucrezi? l-am întrebat eu.
– Păi, nu am bailagăre! mi-a răspuns el.

Nu am îndrăznit să-l întreb ce sunt alea bailagăre pentru că nu ştiam şi nici nu voiam ca el să afle acest lucru despre mine.

Merg la şeful de secţie şi-i spun:
– Domnule inginer şef, strungarul X nu lucrează pentru că nu are bailagăre!
– Să facă şi el dintr-o tablă!, mi-a răspuns inginerul şef printre înghiţituri, pentru că era la masă.

Plec din nou la strungarul X şi-i spun:
– Fă şi tu dintr-o tablă!
– Da, am să merg pe rampa de materiale să le fac!

Iar eu m-am ţinut toată ziua după el să văd cum face bailagărele, ca să constat la sfârşit cu multă jenă că erau nişte bucăţi dreptunghiulare de tablă, mici, pentru reglarea cuţitului pe înălţime la axul strungului.

*

Eu, după mulţi ani, am ajuns la Politehnica din B. Şi domnul B., un profesor din facultate, presăra fiecare curs cu întâmplări şi discuţii avute de-a lungul vieţii cu diverse personalităţi cu care a colaborat.

Ne-a spus odată că a fost în Rusia, la o mare fabrică de avioane. Ne vorbea despre tehnologia în materie de aviaţie, dar mai ales de un proiectant, un mare inginer proiectant rus, care pusese pe planşetă cele mai sofisticate avioane din vremea aceea.

La o discuţie prietenească acel inginer rus, nu-i mai ştiu numele, i-a spus d-lui B. că de 40 de ani proiectează avioane, dar că niciodată nu a avut curajul să zboare cu vreun avion proiectat şi construit de el, şi, nici nu avea de gând să zboare cu vreunul, cu toate că, zilnic, sute, poate mii de oameni călătoreau cu avioanele proiectate de el, la diferite destinaţii.

*

După câţiva ani, am ajuns şi eu proiectant la o fabrică de motoare de avioane din B.

Fără falsă modestie, cred că am fost un proiectant bun pentru că am făcut sute, poate mii de proiecte aproape 100% cu realizare practică. Lucrau în acelaşi timp zeci de oameni după proiectele mele şi, în afară de mici neconformităţi, nu s-au rebutat şi nu am plătit nimic din buzunarul propriu.

Eram proiectant, ideile mele erau puse pe hârtie, apoi alţii erau cei care, după proiect, tocau materialele şi făceau produsul finit, iar eu aveam mereu inima cât un purice, până vedeam lucrarea terminată, apoi mă linişteam.

Şi uite aşa, anii au trecut şi eu am ajuns un pensionar pe motive medicale înainte de termen, cu mari probleme de inimă şi cu o pensie de mizerie.

*

Vreau să mai spun că, după un proiect bun, toţi operatorii care respectă indicaţiile şi cerinţele proiectului pot executa produsul finit fără intervenţia practică a proiectantului.

Fiecare meseriaş îşi însuşeşte din timp anumite tehnici pe care le aplică de câte ori este nevoie cu succes.

Cam în acelaşi fel văd şi problema ghidului Arta supravieţuirii. Autorul prezintă informaţiile de tehnica supravieţuirii în aşa fel încât să fie înţelese de toţi cititorii, indiferent de studii şi foarte uşor de pus în practică. Ghidul conţine foarte multe informaţii preţioase de tehnica supravieţuirii care au fost puse în practică de specialişti în cazuri reale.

Sunt şi multe idei originale sau preluate din diferite surse, aranjate şi sintetizate în aşa fel încât să fie uşor de aplicat, de înţeles şi de folosit de către oameni obişnuiţi, fără pregătire specială, care sunt singuri, în mare dificultate, departe de civilizaţie sau nu şi care au viaţa în pericol.

Arta supravieţuirii – este o lucrare cu conotaţii umanitare şi oferă informaţii de supravieţuire celor care rămân în viaţă în urma unui dezastru:
– naufragiu pe mări sau oceane;
– amerizări sau aterizări forţate ale avioanelor;
– rătăcire de grup organizat în excursii;
– răpiri de persoane etc.

Lucrarea mai conţine, pe lângă tehnici de supravieţuire, şi reguli de prevenţie a dezastrelor la nivel de individ.

Supravieţuirea celor care merg în excursii organizate cu ghid turistic, cu instructori sau pe cont propriu, care dispun de mijloace de transport cu toate dotările şi echipamentele necesare şi de ultimă generaţie nu fac obiectul acestui ghid decât dacă şi ei rămân printr-o situaţie nefericită, singuri în sălbăticie, fără echipament, fără materiale de protecţie şi comunicaţie.

Arta supravieţuirii conţine 6 părţi şi 189 de desene.

1. Prima parte are informaţii despre pregătirea persoanelor în vederea supravieţuirii.
2. În partea a doua întâlnim tehnici de supravieţuire în timpul dezastrelor.
3. Partea a treia conţine arta supravieţuirii după producerea dezastrelor în natură şi în zona urbană/rurală.
4. Şi partea a patra oferă informaţii privind arta supravieţuirii, dar pe zone climatice, tot după dezastre.

Această parte acoperă toate zonele climatice de pe glob unde se întâlnesc condiţii extreme de viaţă.

5. Partea a cincea conţine arta supravieţuirii în zone urbane după producerea dezastrelor.
6. Ultima parte, a şasea, se referă la supravieţuirea în alte situaţii, diferite de cele prezentate, dar tot după dezastre individuale sau de grup. Este un fel de „Fapt divers”.

Desenele reprezintă un plus de informaţie.

Imaginea valorează cât o mie de cuvinte, iar cine o vede nu va putea rămâne în impas când este singur.

*

Foarte multe persoane din diferite colţuri ale lumii în fiecare zi sunt călători de voie sau de nevoie pe drumuri necunoscute, care traversează mări şi ţări pentru: interes personal sau de afaceri, interes de serviciu, ca turişti etc. Nu întotdeauna ajung cu bine la destinaţie. De ce? Pentru că se mai întâmplă accidente neprevăzute şi foarte mulţi călători se trezesc brusc, dacă au şansa să rămână în viaţă, în locuri sălbatice, pustiuri neospitaliere unde sunt primejdii la tot pasul. Astfel de locuri se găsesc pe toate continentele, iar aici te poţi confrunta cu:
– lipsa apei, a hranei, a adăpostului;
– cu temperaturi extreme de la –50­°C la +50°C;
– dezorientarea – nu ştii în ce direcţie să te îndrepţi pentru a ajunge la civilizaţie;
– animale sălbatice etc.

Toţi sunt nevoiţi să lupte din prima clipă pentru viaţa lor şi să ia decizii rapide pentru că numai în câteva ore pot muri de frig, răniţi de animale, înecaţi etc. Mă refer la persoane care nu au dorit să ajungă acolo, dar au ajuns din întâmplare.

Cele mai multe sunt persoane obişnuite, fără pregătire specială şi care nu doresc astfel de aventuri riscante:
– au o viaţă liniştită;
– au profesii lipsite de griji şi riscuri;
– unii sunt la diferite şcoli, alţii au afaceri personale şi numai la asemenea aventuri nu se gândesc.

Pentru această categorie de persoane s-a născut ideea acestui ghid. Sunt şi oameni aventuroşi, care iubesc riscul, iar unii s-au înscris în anumite cluburi: de paraşutism, de alpinism, ghizi turistici etc., alţii au îmbrăţişat cariera militară.