Sfaturi utile pentru părinţi

Traducere de Valeriu Graur

Sala era arhiplină. Îi aveam în faţă pe părinţii, care căutau să înţeleagă şi să acţioneze. Sunt dispuşi mai degrabă să-şi recunoască neajunsurile, decât virtuţile, dar sunt gata să asculte şi să se confeseze. S-a discutat despre toate: ordinea din cameră, regimul alimentar, folosirea băii, decepţiile în dragoste, muzica, distracţiile… Mamele vorbeau despre neputinţa lor, despre faptul că nu-şi mai recunosc odrasla iubită în neaşteptata ei metamorfoză. Taţii, descumpăniţi fiind de fiica lor, care ajungând la pubertate şi-a împodobit buricul cu inele şi tatuaje, recunoşteau că îşi pierd răbdarea. De fapt fiecare vorbea despre sine, despre frământările sale, despre nevoia lor de ajutor şi susţinere pentru a-şi putea rezolva problemele relaţiilor lor cu copiii-adolescenţi, probleme, ce apar zilnic. Însă o pereche m-a uimit de-a dreptul. Păreau descumpăniţi, stăteau ca nişte copii ţinându-se unul lângă altul. Problema este că cei doi fii majori ai lor au „acaparat” casa, iar părinţii sunt obligaţi să se supună regulilor tiranice, care le-au fost impuse de noii „stăpâni”…

O carte despre copiii dificili, despre aşa-zisii copii-problemă. Sfaturi inevitabile pentru părinţi.

Fragment:

Sala era arhiplină. Îi aveam în faţa pe părinţii, care căutau să înţeleagă şi să acţioneze. Sunt dispuşi mai degrabă să-şi recunoască neajunsurile, decât virtuţile, dar sunt gata să asculte şi să se confeseze.

S-a discutat despre toate: ordinea din cameră, regimul alimentar, folosirea băii, decepţiile în dragoste, muzica, distracţiile…Mamele vorbeau despre neputinţa lor, despre faptul că nu-şi mai recunosc odrasla iubită în neaşteptata ei metamorfoză. Taţii, descumpăniţi fiind de fiica lor, care ajungând la pubertate şi-a împodobit buricul cu inele şi tatuaje, recunoşteau că îşi pierd răbdarea.

De fapt fiecare vorbea despre sine, despre frământările sale, despre nevoia lor de ajutor şi susţinere pentru a-şi putea rezolva problemele relaţiilor lor cu copiii-adolescenţi, probleme, ce apar zilnic.

Însă o pereche m-a uimit de-a dreptul. Păreau descumpăniţi, stăteau ca nişte copii ţinându-se unul lângă altul. Problema este, că cei doi fii majori ai lor au “acaparat” casa, iar părinţii sunt odligaţi să se supună regulilor tiranice, care le-au fost impuse de noii “stăpâni”.

În realitate ei au ridicat o problemă, ce nu arareori apărea ulterior, cu alte ocazii, la alte întâlniri cu părinţii, întâlniri, consacrate relaţiilor cu adolescenţii. Comunicarea cu auditoriu arăta de fiecare dată, cât de mult neliniştea, provocată de o prelungită convieţuire cu adolescenţii de vârstă mai mare, este nu doar cu greu suportată şi cu greu îşi găseăte posibilităţi de a fi exprimată, ci şi destabilizează puternic întreaga familie.

Trei etape ale adolescenței

Ţin să amintesc şi să precizez următorul fapt: în societatea noastră adolescenţa decurge îndelung, fără grabă.

Totul începe cu emoţiile legate de pubertate. Copilul se schimdă şi are nevoie să se odişnuiască cu trupul său şi cu emoţiile necunoscute. Este perioada unor profunde transformări interioare. Şi trupul şi inima îi provoacă emoţii. Prima fază a adolescenţei se consumă în anturajul familiei, în baie, la şcoală. Aceasta este perioada hormonală a vârstei de tranziţie, timpul de căutare al celui mai elocvent stil propriu, timpul timidităţilor şi al sfielilor.

Apoi conflictul se extinde: războiul început cu el însuşi acaparează şi relaţiile cu părinţii, cu societatea. Este timpul cercetării lumii înconjurătoare, a regulilor şi a interdicţiilor. Sistemul existent de legi îl obligă la riscuri. În grup sau solitar adolescentul se răzvrăteşte. În această perioadă se acutizează percepţia, sunt demascate nedreptăţile. Pe de o parte aceasta oferă adolescentului posibilitatea de autocunoaştere, de descoperire simultană a lumii înconjurătoare, de înţelegere a regulilor interne şe externe, care o guvernează.

Pe de altă parte, fazelor anterioare li se adaogă o etapă suplimentară – între perioada răzvrătirii şi cea a responsabilităţii autentice uneori se intercalează etapa stării prelungite de dependenţă faţă de părinţi. Şi atunci adolescenţa se prelungeşte ca rezultat al neînceperii unei vieţi sociale active. Cum poate un adolescent mai răsărit să părăsească familia şi părinţii, dacă ei sunt mai toleranţi şi mai binevoitori decât restul societăţii?

Iar dacă familia “gravitează” în jurul personalităţii mamei, încă tânără, iubitoare şi grijulie, care a devenit sau a rămas foarte dependentă de copii datorită viguroaselor legături interioare cu ei, atunci nu poate, oare, unui adolescent maturizat să i se pară că, părăsind cuibul părintesc, el va comite o trădare prin părăsirea postului pe care el trebuie să-l ocupe?
Toate aceste chestiuni sunt astăzi deosedit de actuale. Iată de ce consider că este necesar să scriu un capitol consacrat prelungirii perioadei de adolescenţă. Ca şi toate celelalte capitole, cel consacrat acestor chestiuni, nu oferă un răspuns direct. Cartea nu este un manual pentru părinţi, care explică cum “funcţionează” copiii, ci o carte, care obligă la reflecţii. Problema de bază: cum să ocupi locul cuvenit în viaţa copilului? Toată lumea cunoaşte, cum locul acesta este ”asaltat” din toate părţile.

Cum să devii un copil adult pentru părinţii tăi? – Iată problema, pe care şi-o pun copiii noştri.

Arta de a fi părinte se învaţă greu uneori. Se poate întâmpla astfel: într-o zi, în locul micuţului îndrăgit şi scump, în camera lui apare pe neaşteptate un străin ciufulit şi ursuz. Asta înseamnă că viaţa ne pune în faţa unei încercări şi mai grele decît propria noastră adolescenţă – adolescenţa copiilor noştri.
Dispare totul, ce părea deja realizat. Tot, ce ne era familiar, devine necunoscut. Creşte tensiunea interioară, care-i face pe protagoniştii situţiei create să se fâstâcească şi să se încurce în propriile sentimente, dorinţe şi posibilităţi. În orice situaţie o atare experienţă este obositoare, stresantă, generatoare de nelinişti. Chiar şi atunci, când adolescenţa decurge fără probleme deosebite, nu sunt mulţi părinţi, care pot scăpa de seri chinuitoare pline de nelinişti, îndoieli şi nitroglicerină. Se poate anticipa fără teama de a greşi, că în anii următori grijile şi neliniştile părinţilor vor fi dominate de problemele adolescenţei.

Avertisment

Dacă adolescentul, ce locuieşte cu Dvs., este zâmbitor şi relaxat, nu încearcă să-şi vopsească părul în verde, îşi ţine camera în ordine, ia masa împreună cu Dvs., învaţă bine, nu hoinăreşte cu semenii prin subsoluri, nu vă priveşte cu ură pe sub sprâncene, dacă nu aţi avut niciodată dorinţa de a-l schimba pe fiul Dvs. mai mare cu copilul vecinilor sau de a-l expedia pentru o jumătate de an într-o tabără de odihnă, atunci, poate că , nu veţi avea plăcerea să citiţi ceea ce urmează. Dimpotriva, dacă în mintea Dvs. au încolţit suspiciuni crescânde, că odrasla Dvs. vine acasă bine afumat cu ceva interzis, dacă obrăznicia şi recalcitranţa lui Vă face să Vă îndoiţi de Dvs. înşivă precum şi de sensul vieţii, atunci – înainte! Nimic din ceea ce va fi spus mai jos nu Vă va decepţiona.