Slăbim fără diete şi suplimente alimentare

Slăbim fără diete şi suplimente alimentare de Aleksandr Masalov

Capitolul I
Boala secolului XX

Pot pune pariu pe Turnul Eiffel, fără cel mai mic risc pentru francezi, că nu veţi putea numi cea mai teribilă boală a secolului trecut.

Unii vor aminti, poate, „gripa spaniolă”, care a provocat moartea a milioane de oameni în perioada 1910-1930.

Alţii vor numi SIDA.

Alţii vor spune că, din punct de vedere medical, toxicomania este tot o boală.

Cineva va identifica ştirile apărute în presă despre „gripa aviară”, care pentru noi nu este deocamdată de actualitate, cu evenimentele descrise de Stephen King în romanul „The Stand”.

Pentru cei care nu au citit acest plictisitor roman în două volume: virusul gripei obişnuite a suferit o mutaţie, iar o nouă celulă suşă va face ca, în scurt timp, locuitorii Terrei să moară aproape în totalitate…

Cât despre medicii profesionişti, aceştia vor numi bolile cardio-vasculare (care au provocat mai bine de jumătate din numărul deceselor) şi cancerul ca principale maladii ale secolului XX.

De fapt, răspunsul este simplu.

Mai mult decât atât, numărul celor suferinzi de boala la care ne referim este foarte mare, şi noi îi vedem zi de zi.

Fie dimineaţa, ducându-ne la oglindă, fie pe stradă, fie la serviciu…

Această boală este surplusul de greutate.

2

Ţesuturile adipoase există în organismul orică-rui om sănătos.

Chiar şi la persoanele care se încadrează în greutatea optimă sau au sub această greutate.

În acest caz, cantitatea de ţestut adipos repre-zintă la bărbaţi 12-18% din masa corpului, iar la femei ceva mai mult, între 20 şi 25%.

Repartizarea „acumulărilor care nu sunt impozitate”2 diferă în funcţie de sex.

Astfel, la bărbaţi grăsimea se acumulează, în general, ceva mai sus de talie (aşa-numitul tip android de repartizare a grăsimii).

La femei, cu rare excepţii, grăsimea se depune pe perimetrul şoldurilor, formând aşa-numitul pantalon bufant (tipul ginoid de repartizare a grăsimii).

Omul gras consideră grăsimea o parşivenie făcută anume ca să-i strice lui viaţa.

Nu e, desigur, aşa.

Toată problema o constituie cantitatea de ţesuturi adipoase, care la omul sănătos se acumulează sub piele şi între muşchi.

Şi, într-adevăr, e greu de găsit o materie mai universală decât grăsimea.

Ea constituie o foarte bună termoizolaţie.

Este în acelaşi timp moale şi elastică, stratul de grăsime apărând organele interioare de efectul unor lovituri sau şocuri. Bineînţeles, nu foarte puternice…

De cele puternice te poate apăra numai o vestă antiglonţ.

Dar, având în vedere puterea calorică mare a grăsimii, putem trage concluzia că ea reprezintă o intangibilă rezervă compactă de energie, de care organismul se foloseşte atunci când nu are suficiente substanţe nutritive.

Repet: toate cele spuse mai sus se referă la omul sănătos, a cărui greutate se încadrează în normă.

Calculul greutăţii optime e simplu.

Există câteva metode3, dar cea mai simplă este următoarea: se ia înălţimea în centimetri şi se scade din ea cifra 100…

Restul reprezintă greutatea dumneavoastră normală.

Aşadar, în cazul unei înălţimi de 1,80 m, greutatea ideală este de 80 kilograme:

180 – 100 = 804.

Mă rog, sau câteva kilograme mai puţin.

Surplusul de greutate îl reprezintă tot ce depă-şeşte cele 80 kilograme normale şi optime5.

Asta nu înseamnă că orice abatere de câteva kilograme trebuie transformată într-o problemă:

– Vai, mă îngraş…

Există nu puţine cauze care pot duce la acest lucru.

Insuficienţa renală, spre exemplu.

Dacă nu aveţi probleme cu rinichii, înseamnă că în ajun aţi mâncat ceva sărat.

Desigur, organismul are nevoie de sare.

Această substanţă minerală contribuie la re-glarea echilibrului apă-sare.

Dacă, însă, în organism intră mai multă sare decât este necesar, surplusul respectiv face să se acumuleze apă în organism.

Se apreciază că fiecare 2 grame de sare reţin cel puţin 0,1 l apă.

Aşa încât, timp de câteva zile după ce aţi mân-cat sărat, numai o parte din lichidul băut va fi eliminat din organism.

Restul de lichid rămâne cel puţin trei-patru zile, dacă nu chiar cinci-şase.

Adică, până când cantitatea de sare din orga-nismul dumneavoastră scade până la cea normală.

Dar să presupunem că creşterea greutăţii cor-pului nu este legată de retenţia apei în organism, ci de creşterea masei de grăsime.

Acesta este începutul bolii care se numeşte „obezitate”.

Medicii disting patru stadii ale acestei boli.

Stadiul I: surplusul de greutate al corpului nu depăşeşte norma cu mai mult de 20%.

Stadiul II: surplusul de greutate depăşeşte greutatea optimă cu 21-49%.

Stadiul III: cu 50-99%.

Stadiul IV: cu 100% şi peste.

Cu alte cuvinte, un om care are înălţimea de 1,80 m va avea în stadiul al patrulea de obezitate 160 kg şi chiar mai mult.

De altfel, programele de ştiri ale televiziunilor arată uneori, cu titlu de curiozitate, cazuri de persoane care cântăresc şi 300-400 kilograme.

Ce-i drept, absolut fără rost.

E ca şi cum ai prezenta un bolnav de TBC în ultima fază şi te-ai mira:

– Ca să vezi! Are un metru optzeci şi numai patruzeci de kilograme!…

3

Ceea ce este luat de cei din jur drept o con-formaţie defectuoasă constituie, de fapt, ceva mai serios.

Surplusul de greutate (mai ales, începând cu stadiul al doilea de obezitate) are un efect nociv şi distructiv asupra organismului.

Nu imediat, ci treptat, ceea ce face ca cel în cauză să nu treacă de îndată la măsuri ferme.

Rezultă ceva paradoxal: cu un an în urmă era totul în ordine, iar acum se pune deja problema să te lupţi serios pentru sănătatea şi viaţa ta…

Judecaţi şi dumneavoastră.

O persoană supraponderală îşi solicită mai mult vasele şi întregul sistem locomotor.

Inima trebuie să muncească mai mult pentru ca, zilnic, fără să se oprească vreo secundă, să pompeze mii de litri de sânge pe un traiect tot mai mare.

Grăsimea se depune între foiţele pericardului, îngreunând funcţionarea inimii.

Dacă se depune între fibrele musculare ale inimii, aceasta conduce la o distrofie a muşchiului inimii şi provoacă infarctul miocardic.

Acumularea de grăsime în cavitatea abdomi-nală face ca volumul plămânilor să se reducă în mod anormal.

În afară de aceasta, presiunea creşte în inte-riorul abdomenului şi apasă pe diafragmă.

Aşa încât, plămânii persoanelor ponderale (şi grase) lucrează de două ori mai intens.