Anatomia plantelor medicinale. Atlas

Anatomia plantelor medicinale. Atlas, Prof. dr. Constantin Toma, Dr. Rodica Rugină

PREFAŢĂ

Plantele medicinale au atras atenţia omului încă de la începuturile existenţei sale, datorită puterii lor tămăduitoare, largii lor răspândiri pe toate meridianele planetei, uşurinţei ca care pot fi recoltate şi folosite în scop terapeutic. Este şi motivul pentru care, în decursul timpurilor, s-au scris atâtea cărţi referitoare la cunoaşterea, răspândirea, valoarea şi metodele de folosire a plantelor medicinale, perioada când se colectează şi modul cum se păstrează, organele vegetale ca cea mai mare cantitate de principii active.

Atât în literatura străină, cât şi în cea românească de specialitate există un mare număr de lucrări, de mai mare sau mai mică întindere, care se adresează deopotrivă specialiştilor şi tuturor celor care cred în valoarea terapeutică a plantelor medicinale, spontane şi cultivate, lemnoase şi ierboase, de la care se folosesc atât organele subterane, cât şi cele aeriene, vegetative şi de reproducere. Totodată, în multe dintre cărţile publicate până în prezent se atenţionează asupra momentului optim de recoltare, asupra concentraţiei în care trebuie folosite, asupra pericolului ce există în cazul când o anumită plantă este medicinală şi toxică în acelaşi timp. Descrierile botanice existente în lucrările referitoare la plantele medicinale ne dau posibilitatea să deosebim speciile între ele, să fim prudenţi faţă de cele toxice.

În ceea ce priveşte literatura referitoare la structura anatomică a plantelor medicinale, aceasta este încă săracă, aşa cum se poate observa din bibliografia folosită pentru elaborarea lucrării de faţă. Niciuna din cărţile româneşti nu prezintă date de ordin histo-anatomic, iar când totuşi în ele se fac şi referiri la unele particularităţi de structură, acestea nu sunt ilustrate de desene.

Puţinele lucrări străine care se ocupă de anatomia plantelor medicinale, unele cu valoare de atlas, sunt rare în bibliotecile noastre şi privesc adesea alte specii decât cele care cresc în flora ţării noastre. Dacă ar fi să ne referim la unul din cele mai noi atlase (Nikitin şi Pankova, 1982), acesta are în vedere numai speciile de plante medicinale care sunt alimentare sau toxice.

În elaborarea lucrării de faţă am avut în vedere experienţa noastră de mai mulţi ani în cercetarea anatomică a diferitelor specii de plante medicinale din flora spontană şi cultivată a României, literatura „la zi” de care dispunem, dorinţa de a pune la îndemâna celor interesaţi un atlas util în determinarea drogurilor şi pulberilor medicinale, de a recunoaşte astfel de plante când ele nu sunt înflorite sau fructificate, ori când, pentru o asemenea intenţie, nu dispunem decât de fragmente de organe vegetative şi de reproducere.

Realizarea unei astfel de lucrări are o mare importanţă pentru farmacologi, mai cu seamă având în vedere faptul că institutele şi laboratoarele care se ocupă de stu­dierea şi valorificarea plantelor medicinale nu au specialişti în diagnosticarea drogurilor pe bază de anatomie microscopică.

Pentru determinarea plantelor medicinale, şi nu numai a acestora, în funcţie de integritatea materialului de care dispunem, de modul cum acesta a fost prelevat şi conservat, pot fi aplicate în principal două metode: macroscopică şi microscopică, ultima folosind uneori şi reacţii micro-chimice.

Dacă materialul a fost bine conservat, este suficient să folosim numai metoda macroscopică: cu ochiul liber sau cu lupa se pot evidenţia însuşirile morfologice pe baza cărora – folosind determinatoare de plante – se poate stabili apartenenţa materialului cercetat la o anumită specie.

Prin metoda macroscopică materialul se determină după aspectul său extern: culoare, formă, mărime, pilozitate etc.; în anumite cazuri are importanţă şi aprecierea organoleptică: mirosul şi, mai rar, gustul. Această metodă ne satisface atunci când vrem să cercetăm un amestec de plante medicinale colectate, cu scopul de a stabili compoziţia lor specifică, ori când dorim să aflăm dacă fânul nu conţine în el şi plante toxice. Se pot observa bine, pe această cale, fragmente de rădăcini, rizomi, tulpini aeriene, frunze, flori, fructe.

Totuşi, în multe cazuri, materialul de care dispunem pentru determinare este puternic dezintegrat (fărâmiţat, pulverizat, degradat) şi nu se pretează la analiza macroscopică. Pentru determinarea unui asemenea material, alături de metoda macroscopică trebuie să fie folosită şi metoda microscopică, cercetând structura intimă a diferitelor ţesuturi şi a elementelor celulare din care sunt alcătuite, stabilind astfel formaţiunile în care se elaborează sau se acumulează diferite principii active: papile şi idioblaste secretoare, peri secretori, glande, buzunare şi canale secretoare, laticifere etc.

Atunci când pentru determinare nu dispunem decât de pulberi de dimensiuni foarte mici, doar metoda micros­copică, uneori aplicând şi diferite reacţii microchimice, ne poate fi de folos, reuşind să decelăm apartenenţa materialului după caracterele epidermei (stomate, peri) şi ale peridermei, ale ţesuturilor mecanice şi lemnoase etc.

Diagnosticul microscopic poate fi aplicat în diferite domenii ale cunoaşterii umane: taxonomie vegetală, paleontologie şi stratigrafie, arheologie, criminalistică, pentru determinarea diferitelor produse alimentare şi medicinale, silvicultură, xilotomie, industria celulozei şi hârtiei etc.

Pentru elaborarea acestei lucrări, cu valoare de atlas, am fi putut lua date şi desene din cărţile publicate deja, dar am renunţat la această cale din motivul că descrierile existente sunt uneori prea sumare, chiar neconforme cu realitatea existentă în materialul nostru de cercetare şi însoţite de puţine desene. De aceea am recurs la colectarea de material în stare de anteză, din flora noastră spontană şi cultivată, pe care l-am prelucrat (fixat, conservat, secţionat, clarificat, colorat, montat) după metodele folosite în mod curent în cercetările de anatomie vegetală, obţinând astfel preparate permanente; acestea au fost analizate la microscopul binocular Amplival, iar după ele s-au făcut desene cu ajutorul oglinzii de proiecţie (Projektionszeichenspiegel), care au fost grupate în 155 de planşe. În total am realizat 1154 de figuri originale, la care am adăugat şi 285 de figuri luate din literatura consultată (Nikitin şi Pankova, 1982; Deysson, 1963; Terpilo, 1961). Facem menţiunea că cele mai multe desene reprezintă imagini ale secţiunilor transversale prin diferite organe; doar analiza epidermei văzută de faţă s-a făcut pe secţiuni superficiale.

Lucrarea cuprinde două părţi distincte: una generală (în care sunt prezentate succint principalele elemente de histologie şi anatomie vegetală, necesare pentru înţelegerea structurii organelor vegetative şi de reproducere de la plantele medicinale analizate) şi una specială, originală (cuprinzând date ale analizei proprii asupra plantele medicinale luate în studiu).

În atlasul de faţă este prezentată structura organelor vegetative, uneori şi de reproducere, pentru 128 de specii de plante medicinale (Farmacopeea Română, ediţia a X-a, 1993, cuprinde doar 30 de specii) aparţinând la 108 genuri şi 50 de familii. Dintre cele 128 specii, 111 sunt indigene și 17 exotice; 97 ierboase şi 31 lemnoase; 2 pteridofite, 4 gimnosperme şi 122 angiosperme (115 dicotiledonate și 7 monocotiledonate).

Lucrarea se încheie cu lista bibliografică (35 de lucrări româneşti şi 43 de lucrări străine), indexul numelor ştiinţifice şi populare ale plantelor cercetate, indexul explicativ al termenilor ştiinţifici folosiţi.

Atlasul anatomic al plantelor mediciale este o primă lucrare de acest fel în literatura românească de specialitate şi sperăm să fie utilă celor interesaţi: studenţi (biologi, farmacişti, agronomi, silvicultori, ecologi, biochimişti, medicinişti), profesori de biologie din învăţământul preuniversitar, specialişti (biologi, farmacişti, farmacologi, biochimişti, silvicultori ş.a.), tuturor celor care lucrează în institutele şi laboratoarele care se ocupă de studierea și valorificarea plantelor medicinale, toxicologilor şi celor ce fac expertiza medico-legală. Studenţii, în mod deosebit, vor găsi în partea generală a lucrării informaţii preţioase despre structura şi ultrastructura ţesuturilor vegetale, despre organizarea anatomică a organelor vegetative şi reproducere.

Tuturor celor care vor folosi lucrarea de faţă, le vom fi îndatoraţi pentru criticile şi sugestiile făcute, atât de necesare şi utile pentru o eventuală reeditare a Atlasului în viitor.

AUTORII