„Odată cu recunoașterea principelui Carol de către puterile garante și Imperiul Otoman, forțele politice din România se puteau concentra asupra problemelor interne și acestea nu erau puține. În vederea modernizării țării, reformele inițiate de Alexandru Ioan Cuza trebuiau continuate și extinse la toate instituțiile existente, trebuiau create instituții noi, trebuiau prevăzute, respectate și aplicate drepturile democratice, trebuiau adoptate o serie de legi economice care să permită dezvoltarea țării într-un cadru corespunzător realităților celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Multe din domeniile vieții publice sufereau de grave deficiențe, finanțele se aflau într-o situație dificilă, marcate de lipsa de numerar și delapidări, corupția era o caracteristică generală a administrației, căile de comunicație și mijloacele de transport moderne lipseau, nu exista nici o linie ferată, seceta afectase serios recoltele, iar în țară izbucnise o epidemie de holeră. Adoptarea Constituției a dat un impuls decisiv vieții interne și a constituit dovada voinței de schimbare, de modernizare. Pe plan politic, divorțul dintre radicali și conservatori a devenit o realitate în vara anului 1866, iar lupta dintre ei s-a concretizat într-o mare instabilitate guvernamentală. Între anii 1866-1871 la cârma țării s-au succedat zece cabinete, unele cu o durată de un an, altele de câteva luni, unele ale stângii radicale, altele de orientare liberal moderată sau conservatoare. În intervalul de mai sus au fost adoptate și puse în aplicare legea învoielilor agricole, cea privind instituirea monedei naționale, legea pensiilor, cea a poliței rurale, legea organizării puterii armate ce prevedea crearea a cinci corpuri: armata permanentă cu rezervele ei, dorobanții, grănicerii, milițiile, garda civică și gloatele, se stabilise stema țării. La 21 martie/2 aprilie 1867 Adunarea Deputaților aproba proiectul construirii primei linii ferate ce urma să lege capitala de Giurgiu, inaugurată doi ani mai târziu, iar în toamna aceluiași an, la 4/16 octombrie se încheia convenția provizorie pentru construirea liniei ferate Suceava – Iași – Galați – București, a cărei discuție în Parlament, în primăvara anului următor, avea să dea naștere la intervenții și polemici aprinse generate de interese politice și financiare interne, dublate și de rivalitatea concesionarilor, grupul austriac Offenheim și cel prusian Strousberg.”
Toate comenzile sunt procesate rapid și, prin confirmarea lor telefonică promptă și prietenoasă, ne asigurăm că adresa dvs. este corectă și completă, pentru a preveni orice întârzieri în livrare. Comenzile sunt expediate cel târziu a doua zi din depozitul librăriei noastre, urmând să vă ajungă în cel mai scurt timp - în funcție de modalitatea de transport aleasă, în următoarea zi lucrătoare prin curier sau în 3-4 zile prin poștă.
Produsele digitale (eBooks) sunt expediate prin intermediul poștei electronice a cumpărătorului, imediat după confirmarea plății (nu se percepe niciun tarif de expediere).
Recenzii
Nu există recenzii până acum.