Un istoric german numea Italia „uriaşul Luvru”, dar şi acest apelativ pare insuficient. Unde să găseşti cuvinte pentru a proslăvi frumuseţea canalelor Veneţiei, a pieţelor din Pisa şi Siena, centrul Florenţei şi al Bolognei ori Fontana di Trevi, celebră în toată lumea?! Publicând această carte, pe care cititorul o ţine acum în mană, am vrut să spunem povestea istoriei şi a sorţii oraşelor antice dispărute şi în egală măsură a celor care şi-au purtat peste veacuri şi milenii înfăţişarea eternă. Nu au avut loc toate oraşele în seria celor „100 mari…” şi au rămas nepomenite, de pilda, Troia şi Micene, precum şi multe altele… dar sperăm că cititorul atent şi curios va continua singur această captivantă cercetare.
Traducere de Raluca Rădulescu
Fragment din Întroducere:
„În fiecare dintre noi se ascunde un călător-aventurier care stă şi îşi aşteaptă momentul pentru a se arăta fiindcă dorinţa omului de a cunoaşte locuri noi, ţări şi oraşe noi este indestructibilă. În imaginaţia nostră se amestecă în mod straniu viziuni ale unor ţări străine şi necunoscute şi întâlniri pe care noi le aşteptăm emoţionaţi.
Trecutul se ascunde de noi prin anii care au trecut, prin secole şi milenii, dar cu ajutorul obiectelor găsite în urma săpăturilor arheologice sau a izvoarelor scrise, cercetătorii află despre evenimentele din cele mai îndepărtate timpuri. Se ştie că într-un oraş necunoscut, la început omul se rătăceşte fără să vrea, chiar şi cei mai experimentaţi călători simt acest lucru pentru câteva clipe. Atât de multe senzaţii şi impresii noi năvălesc peste noi, încât este greu să ne hotărâm cu ce să începem cunoaşterea oraşului.
Originea oraşelor este diferită. Unele au apărut unde se încrucişau drumurile caravanelor şi curând în bazarele şi în pieţele lor de mărfuri au început să se audă toate limbile cunoscute. În prăvăliile din oraşe se găseau blănuri nordice şi diamante indiene, mătăsuri orientale şi vase cu gâtul strâmt cu vinuri răcoroase din Mediterana.
Alte oraşe s-au ridicat în pustiuri, unde dintre nisipuri se prelingea atât de preţioasa apă. Aici pelerinul istovit de arşiţă îşi putea potoli setea şi se putea odihni la umbra zidurilor, binecuvântând pe cel care venise aici şi întemeiase un oraş. Unele oraşe s-au ridicat pe pământ, altele parcă au ieşit din mare… Există oraşe-cetate, oraşe-cazarmă şi oraşe care s-au construit în jurul porturilor, fabricilor sau târgurilor.
Pe cât de variată este originea oraşelor, pe atât de diferită este şi evoluţia lor. Multe au fost cândva adevărate bijuterii care împodobeau pământul, iar acum au mai rămas din ele doar ruine în mijlocul pustiului sau al junglei. Dar mergând pe străzile şi în pieţele oraşelor antice, printre ruinele cetăţilor şi templelor nu doar admirăm trecutul, dar facem şi o călătorie în timp. Aceasta este, înainte de toate cunoaşterea de sine a omului, pentru că fără cunoaşterea trecutului nu numai că nu există viitor, dar fără trecut, adesea viaţa îşi pierde orice sens. Oraşele antice au trăit, au făcut comerţ, au fremătat de grijile zilnice, locuitorii lor au construit palate şi temple şi au creat capodopere cu mult înainte de naşterea lui Hristos. Şi în acea lume a apărut o cultură spirituală şi religioasă extraordinară care a rămas la fel de actuală peste milenii.
Tot diferită a fost şi întoarcerea acestor oraşe la viaţă. La sfârşitul anilor 1880, toată lumea a vuit senzaţionala faimă a lui Heinrich Schliemann care a dezgropat legendara Troia. Acea Troie pe care o considerau imaginară nu doar marii poeţi precum Goethe şi Bayron, dar şi toţi cercetătorii europeni. Dar Schliemann nu a vrut să creadă că Troia dispăruse definitiv de pe faţa pământului, că nu mai rămăsese absolut nimic din oraşul atât de puternic altădată că nu mai rămăseseră nici ruinele zidurilor, nici măcar pietrele. Arheologul german a crezut în legenda antică şi i-a învins pe toţi.
În urmă cu aproape 2000 de ani erupţiaVezuviului a dus la dispariţia a trei oraşe italiene înfloritoare: Pompei, Herculaneum şi Stabiae. Dar odată cu renaşterea oraşelor dispărute sub ochii noştri, lumea antică s-a înfăţişat pentru prima oară în deplinătatea ei. Pietrele antice ale palatelor, templelor şi oraşelor ne-au povestit pagini măreţe şi tragice din istorie.
De aceea sunt celebre aceste oraşe şi pentru că orice om poate enumera ce merită văzut în ele indiferent dacă le-a vizitat vreodată sau nu. Este suficient să pronunţi numele capitalei franceze şi imediat îţi apar în faţa ochilor imaginile văzute în filme sau în fotografii ale Luvrului sau Nôtre-Dame, celebrul Turn Eiffel sau Coloana Vendôme.
Despre activitatea de constructor şi întemeietor de oraş a împăratului roman Augustus, chiar Suetoniu scria: „Roma, necorespunzând cu imaginea sa veşnică măreţiei imperiului şi fiind expusă inundaţiilor şi incendiilor, a înfrumuseţat-o aşa încât pe drept cuvânt oricine putea să îşi dea seama că ce primise din cărămidă… refăcuse din marmură”. Un istoric german numea Italia „uriaşul Luvru”, dar şi acest apelativ pare insuficient. Unde să găseşti cuvinte pentru a proslăvi frumuseţea canalelor Veneţiei, pieţelor din Pisa şi Siena, centrul Florenţei şi al Bolognei ori Fontana di Trevi celebră în toată lumea?!”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.