Când am început documentarea pentru cartea „100 de sportivi legendari”, primul criteriu pe care l-am luat în considerare a fost legat strict de performanțele obținute de eroii despre care urma să scriu. Însă, pe măsură ce avansam în lucrare, descopeream și alte lucruri cu totul deosebite, care au făcut diferența în favoarea unui sportiv și în detrimentul altuia. Pentru că această carte nu doar măsoară recordurile și medaliile obținute de unii dintre cei mai mari atleți din istoria omenirii, ci expune și povești de viață cu totul aparte. În multe situații, palmaresul individual a pălit pe lângă istorisirea unei existențe demne de un bestseller, astfel că, în acest moment, pot afirma cu tărie că „100 de sportivi legendari” nu este o carte care însumează doar cifre reci, statistici, secunde, milimetri, trofee și goluri, ci explică tot contextul în care acestea au fost posibile.
Poveștile marilor campioni ai sportului românesc și mondial au fost creionate cât mai fidel posibil cu ajutorul unui număr impresionant de surse, iar portretele unora dintre sportivii de top ai țării noastre au fost realizate în urma unor interviuri exclusive realizate tocmai pentru o autenticitate cât mai mare.
Poate că unii dintre sportivii neincluși în carte sunt chiar mai mari decât cei care se regăsesc în aceste pagini, dar cu siguranță, fiecare dintre cei selecționați cu grijă în această colecție specială a marilor campioni reliefează în mod fidel istoria omenirii și evoluția sportului din ultimul secol.
Oamenii despre care veți citi în această carte, la care s-a muncit timp de patru ani, fix cât un ciclu olimpic, au scris și rescris istoria sportului prin performanțele lor uluitoare, dar și prin actele lor de curaj și prin lupta excepțională pe care au dus-o atât pe cele mai mari arene ale lumii, dar, mai ales, în afara lor. Pentru că ei nu au câștigat doar în bătăliile cu adversari teribili, cu secundele sau centimetrii care reprezintă granița subțire dintre învingător și învins, ci și împotriva prejudecăților, a discriminărilor, a numeroaselor accidentări, care le-au pus de multe ori în cumpănă cariera sau chiar viața, și a unor boli grave. De aceea, ei reprezintă o fibră aparte a speciei umane, cea a marilor campioni, iar poveștile lor trebuie spuse mai departe pentru ca și generațiile următoare să îi aibă drept repere, așa cum i-am avut și noi.
Ne-am bucurat alături de ei la cele mai strălucitoare victorii, ba chiar ni le-am și însușit, ca și cum ar fi ale noastre, și i-am criticat aspru la eșecuri pentru că ne-au dezamăgit așteptările, ca și cum ei ne-ar fi datori în mod continuu să câștige pentru a ne oferi iar și iar motive de bucurie și sărbătoare. Însă, prin această carte, am vrut să încerc să simțim și noi jumătatea amară a paharului pe care un sportiv de performanță trebuie să o bea pentru a gusta apoi și din cupa succesului. Știm doar din teorie că în spatele gloriei se ascund multă muncă, durere și răni adânci. De aceea, am căutat să îi fac pe fiecare dintre noi, muritorii de rând, să le împărtășim și suferințele și durerile, să le simțim și gustul de sânge și sudoare pe care ei îl au în gură în mod constant în orele, zilele, lunile și anii premergători atingerii mult râvnitei medalii.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.