Volumul de față înmănunchează 12 studii despre problema datoriei. În principal, abordarea este filosofică – din diferite discipline (istoria filosofiei și axiologie, filosofie analitică, filosofie continentală și etică, ontologie; fenomenologie, praxeologie, filosofie socială) – dar există și alte perspective: de psihologie, logică, istorie, proiecție critică, drept, management, sociologie.
Au vreo legătură aceste explorări – cam abstracte, după titluri, nu? – cu viața noastră reală și cu urgențele de astăzi? Au, și încă foarte mari.”
Tema datoriei este mai puțin la modă decât tema drepturilor, dar și una și cealaltă sunt profund ideologice. De aceea, este mereu interesantă înmănuncherea unor cercetări în care criteriile ideologice sunt și puse între paranteze dar și sugerate în cadrul analizei.
Astfel, în volumul discutat aici, problematica datoriei apare, în cele mai multe dintre studii, în urma descrierii logicii în care sunt folosite conceptele și în care se dezvoltă comportamentele, deci cumva într-o explicare abstractă.
În același timp, și abordarea istorică, și nu doar aceea social, permit relevarea caracterului condiționat și concret al imaginii oamenilor despre obligațiile lor față de semeni și despre interdependențele multiple datorii-drepturi-libertăți.
Dificultățile și contradicțiile raporturilor asimetrice logică-etică sunt puse în lumină de multe studii… Se demonstrează… rădăcinile ideologice complexe ale conceptului, ale abordărilor sale istorice, ale mentalităților practice legate de datorie.
Lectura volumului este plăcută, iar interesul este păstrat treaz, cu atât mai mult cu cât perspectiva este multidisciplinară.
(Ion Ianoși)
Volumul menționat ocupă un gol din literatura problemei. De obicei se vorbește despre drepturi, și mai puțin despre datorie. Cu atât mai interesantă este alăturarea unor abordări pornite din discipline diferite…
Obiectivul principal al lucrării este conturarea conceptului de datorie, dar semnificațiile acestuia apar tocmai prin analizele contextuale, din istoria gândirii ca atare și din domeniile de existență diferite.
Ca urmare, se pot observa și o dezvoltare a conceptului – legat de valori și norme ce au rolul de a circumscrie datoria – și contradicțiile prin care are loc această dezvoltare. Acest aspect este cel mai interesant, deoarece tocmai prin sesizarea contradicțiilor putem depăși schemele mentale și comportamentale ce ajung mereu să frâneze înțelegerea noastră asupra lumii.
Studiile reflectă o cunoaștere temeinică a problemelor, iar referințele baleiază istoria gândirii de la filosofia greacă la cercetările actuale.
Este interesantă, de asemenea, prezentarea din unghiuri de vedere diferite. Putem să vedem, implicit, și limitele diferitelor abordări și completarea lor reciprocă și critica lor reciprocă.
(Mircea Malița)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.