În concepţia religioasă a lui Gogol, diavolul este esenţa mistică şi fiinţa reală în care s-a concentrat negarea lui Dumnezeu, răul etern. Gogol, ca artist, la lumina râsului, studiază natura acestei esenţe mistice; ca om, cu arma râsului, luptă împotriva acestei fiinţe reale: râsul lui Gogol este lupta omului cu diavolul.
Dumnezeu este infinitul, sfârşitul şi începutul existenţei; diavolul este negarea lui Dumnezeu şi, prin urmare, negarea oricărui început şi a oricărui sfârşit; diavolul este începutul şi neterminatul care se dă drept neînceput şi infinit; diavolul este mijlocul numenal al existenţei, negarea tuturor profunzimilor şi culmilor, este platitudinea eternă, veşnica trivialitate. Unicul obiect al creaţiei gogoliene este diavolul chiar în acest sens, adică drept manifestare „a nemuritoarei trivialităţi omeneşti”, observată dincolo de toate condiţiile de timp şi de spaţiu – de istorie, popor, stat, societate –, manifestarea răului indiscutabil, etern şi universal; – trivialitatea sub speciae aeterni, „sub înfăţişarea eternităţii”. (Dmitri Merejkovski)
Recenzii
Nu există încă recenzii.