Toate comenzile sunt procesate rapid și, prin confirmarea lor telefonică promptă și prietenoasă, ne asigurăm că adresa dvs. este corectă și completă, pentru a preveni orice întârzieri în livrare. Comenzile sunt expediate cel târziu a doua zi din depozitul librăriei noastre, urmând să vă ajungă în cel mai scurt timp - în funcție de modalitatea de transport aleasă, în următoarea zi lucrătoare prin curier sau în 3-4 zile prin poștă.
Produsele digitale (eBooks) sunt expediate prin intermediul poștei electronice a cumpărătorului, imediat după confirmarea plății (nu se percepe niciun tarif de expediere).
Eurobservator –
Vasile Muscă: Nietzsche despre filologia clasică
Umanismul de tip filologic, ca unul din fenomenele cele mai caracteristice ale Renaşterii, evoluează conform logicii sale interne către o „castă” sau un „ordin” ce formează o elită intelectuală, care se va închide, în cele din urmă, în sine, alcătuind o mână de aleşi, ce îşi extrag puterile lor de viaţă nu din trăirea efectivă a prezentului dat, ci refugiindu-se din faţa acestuia în cunoaşterea dezinteresată a unui trecut mult îndepărtat, care nu mai poate fi reînviat cu nici un chip.
Prin demersurile sale teoretice, Nietzsche atinge o latură paradoxală a conştiinţei moderne a istoricităţii: trecerea relativului în absolut sau, astfel zis, absolutizarea relativului. Ştiinţele istorice au înregistrat progrese rapide, concretizate în remarcabile rezultate cât priveşte cunoaşterea trecutului, a lui ceea ce a fost, dar nu mai este. Omul se raportează în istorie la ceea ce a fost din punctul de vedere al lui este, adică din perspectiva unui prezent alunecos, mereu schimbător, totdeauna altul, ceea ce este de natură să provoace o relativizare extremă a perspectivei istorice. Şi, totuşi, mai rămâne atunci ceva absolut în istorie? Pentru Nietzsche a încerca un răspuns la această întrebare implică o dificultate greu de trecut. Răzvrătit contra creştinismului şi a lui Dumnezeu, el alungă orice absolut din gândire – Dumnezeu este mort, declară el profetic în Zarathustra, şi cu aceasta şi lumea care a crezut în acest Dumnezeu cade sub ameninţarea morţii. Se declanşează o criză a tuturor valorilor absolute, ce-şi aveau rădăcina lor ultimă în Dumnezeu, în lipsa cărora omul alunecă pe panta unui periculos şi distrugător relativism. Şi, totuşi, se conturează un absolut şi în planul istoriei prin materia istoriei ca atare – desacralizarea lui Dumnezeu absolut care se pierde în relativ înseamnă sacralizarea istoriei, divinizarea sa, prin împrejurarea că orice fapt istoric fiind strict individual, unic şi irepetabil, devine prin aceasta un absolut; el a fost odată şi nu va mai fi niciodată în exact aceeaşi formulă de existenţă. Această situaţie se sprijină şi pe structura proprie timpului istoric luat ca un soi de curgere uniliniară progresivă, în care nu există posibilitatea reversibilităţii. Pentru Nietzsche istoria, ca mediu de a fi propriu omului, prezintă o structură tensionată; ea constituia vasta scenă pe care se joacă drama condiţiei umane obligată să se zbată între polii opuşi ai Absolutului veşnic neschimbător şi al Relativului veşnic schimbător.
https://goo.gl/e4UZzB