Știință și reprezentare în arta renașterii

Știința de a vedea. Arhitectura luminii și a revelației

Este arta renascentistă o artă veche? Numele însuși al epocii ne contrazice. Arta renascentistă reprezintă însă un paradox, mai ales pentru timpurile moderne, frământate, accelerate și în permanentă căutare, timpuri ale științei și ale schimbării, în care arta nu se mai scrie cu majuscule, deși se spune că „arta modernă nu are vârstă”. Paradoxul constă în faptul că, deși „veche” de o jumătate de mileniu, arta Renașterii rămâne un miraj și o țintă a frumosului la care mulți dintre noi aspirăm și pe care nu încetăm a o admira an de an, generație după generație.
Iar aceasta în pofida faptului că, de aproape două secole, arta se „perimează” de la o generație la alta, iar, în ultimele decenii, de la un an la altul. Atunci, de ce arta modernă nu ar avea vârstă, iar stilul de reprezentare renascentist, unora, li se pare depășit?”

„Arta clasică, în care integrăm și arta renascentistă, este o artă despre om care începe cu o formă imaginată și se limpezește treptat, prin știința însușită în atelier, dar, mai ales, prin știința vieții, care este totuna cu știința spiritului. Logica artei tinde să atingă forma perfectă a reprezentării omului – omul este chip în care se reflectă Dumnezeirea, dar și ființă integrată în Natură –, este o logică intrinsecă, a esteticii vii, nu a celei de la catedra. Artiștii care au înțeles lecția marii științe și s-au hrănit cu ea, precum Leonardo da Vinci, nu vor disprețui experiența, însă vor înțelege că arta nu se află în slujba științei, ci, mai degrabă invers, se slujește de ea.
„Știința, filosofia hrănesc sufletul artistului, dar niciodată ele nu vor face un artist. După ce a lăudat matematicile (Leonardo da Vinci – n.n., M.P.), declară «zadarnice și pline de greșeli acele științe care nu se nasc din experiență, mama oricărei certitudini». Dar o spune deschis, «arta este deasupra științei», iar arta supremă este pictura.” (Fred Bérence, Renașterea italiană, vol. II, traducere de Maria Carpov, București, Editura Meridiane, 1969, p. 93).”