Apel pentru condamnarea totalitarismului comunist

Apel pentru condamnarea totalitarismului comunist – Colectiv

„Mi se pare foarte important ca informațiile cuprinse în viitorul document să fie prezentate mai ales generațiilor tinere, să fie integrate în învățământ, să existe arhive foto și video naționale larg accesibile și care să ilustreze documentul prezentat. Mulți tineri nu au o imagine corectă despre realitatea reprezentată de acest regim criminal și de aceea noi, societatea, trebuie să le asigurăm accesul la toate aceste informații. În plan politic consider că această condamnare a comunismului trebuie să facă pasul către sublinierea atașamentului pentru un model de societate democratică.” (Călin Popescu Tăriceanu)

„Eu sper ca apelul domnului Ilieşiu să aibă un efect şi la nivel social, nu doar politic. Fireşte, există deja o condamnare a comunismului, chiar dacă nu de către Parlament şi chiar dacă influenţată de anumite abordări partizane. […] Niciodată nu este tardiv să ne amintim lucrurile rele din istorie, pentru a nu le mai repeta. Ce este important, repet, sunt faptele, mai mult decât deciziile simbolice. Pentru români, mai ales pentru noile generații, cred că cel mai important este să înțeleagă de ce este bună democrația, cu defectele sale, de ce este bună economia de piață și de ce trebuie să prețuiască libertatea.” (Victor Ponta)

Memoria colectivă antitotalitară este esențială pentru viitorul României. Putem ierta crimele comuniste, dar, pentru că acestea să nu se mai repete niciodată, nu avem voie să le uităm. (Sorin Ilieșiu)

„Puterea «doctrinară» a unei condamnări a comunismului de către Parlamentul României este superioară declaraţiei prezidenţiale. Este deci elementar să fie dorită o condamnare parlamentară: niciodată nu este «prea târziu». Prin natura ei, ar juca un rol complementar, eventual, de dezvoltare a ideilor din 2006, probabil, de reparare a unor detalii. Chiar aşa trebuie prezentate lucrurile, nu prin opoziţie cu ce s-a întâmplat acum opt ani. Ar fi penibil şi dăunător dacă cele două acţiuni politice ar intra în coliziune, în loc să se sprijine reciproc. Deşi, cunoscând obiceiurile locului, nu ar fi chiar neaşteptat.” (Gabriel Andreescu)

Argument Pactul pentru memorie*

Împlinirea primului sfert de veac de la căderea simbolică a comunismului în majoritatea ţărilor Europei de Est ar trebui să ofere ocazia ideală pentru a ne întreba dacă şi ce am făcut pentru articularea unei culturi a memoriei. Ce am putea face de acum înainte? Ei bine, fără a exagera, cred că este momentul să formulăm şi să respectăm un pact pentru memorie. Similar celui pentru educaţie, sănătate sau alt domeniu important al vieţii noastre sociale, un asemenea demers este departe de a se prezenta drept gest simbolic, o sumă de cuvinte care nu angajează pe nimeni, un text tocmai bun pentru a fi citat şi eventual comentat. Nu! Încă marcată de traumele multiple ale trecutului recent, România de azi şi de mâine are urgentă nevoie de un „canon“, de un normativ al cunoaşterii experienţei totalitare de care o despart doar două decenii şi jumătate.

Prima afirmaţie normativă: demersurile istoriografice şi investigaţiile privitoare la comunism nu trebuie să fie anexate politic. Partidele fac, prin deciziile lor inspirate sau nu, istorie, dar nu o scriu şi cu atât mai puţin nu o evaluează. Mandatul politic de la baza unor instituţii de cercetare, precum IICCMER, exprimă interesul, cât se poate de legitim, al puterii pentru temă, dar nu indică şi modul cum aceasta este abordată. Iată de ce, depolitizarea rămâne primul şi cel mai important pas către revenirea în fire. Memoria victimelor dictaturii proletariatului nu poate fi abuzată de nimeni, indiferent de culoare.

A doua afirmaţie normativă: nu există monopol interpretativ şi nici de alt fel. Complexitatea acestui traumatic capitol de istorie desfide tentativele, de azi sau de mâine, de a opera cu o singură grilă. Departe de a încuraja „nuanţele“, cele care trimit, în cele din urmă, la relativizarea în numele unei obiectivităţi suspecte şi impure, lipsa monopolului hermeneutic este un act igienic. El împiedică revendicările abuzive, prin excludere, deschizând orizontul cunoaşterii generaţiilor viitoare. Oricum, oricât ar fi de neplăcut să recunoaştem, cele mai bune cărţi vor fi scrise după noi.

A treia afirmaţie normativă: depolitizată şi multiplă exegetic, referinţa memorială la comunism are ca finalitate nu atât radicalizarea anticomunismului, eşuând în paradoxul urii ideologice faţă de altă ideologie, cât aprofundarea libertăţii, ataşarea de valorile care se nasc şi mor împreună cu ea. Demersul este pozitiv, constructiv, menit să asigure trezvia de care orice organism social pândit de slăbiciunea membrilor săi are nevoie. Studierea comunismului, inclusiv condamnarea teoriei şi practicii sale, îşi ating scopul în cotidianul unei democraţii reale, în şantierul zilnic al construcţiei binelui comun.