Decizii, controverse, mituri. În economie și politică 1961-2020

Introducere

Sfârșit de septembrie 1991. Bucureștiul nu își revenise încă după șocul venirii minerilor în noaptea de 24 spre 25 septembrie și căderea Guvernului Roman. Erau ultimele zile de activitate a mea, ca președinte al Agenției Naționale pentru Privatizare. Urma să plec la Washington D.C. Trecusem cu bine de interviuri și ar fi trebuit să încep lucrul la Banca Internaţională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BIRD), componentă a Grupului Băncii Mondiale, la 1 septembrie 1991. Dar, după adoptarea de către Parlament a Legii privatizării (august 1990), Petre Roman, prim-ministrul, m-a rugat să mai rămân un timp, pentru a pregăti și normele metodologice de aplicare a legii și începerea vânzării de active de către regiile autonome și societăţile comerciale cu capital de stat. M-am gândit că nu va fi nicio problemă dacă mă prezint la BIRD la începutul lunii octombrie 1991.

Ca de obicei, după orele de program, îmi revedeam agenda pentru a doua zi. Sună telefonul pe „scurt”, rețeaua telefonică cu circuit limitat și securizat, folosită de către demnitari. La telefon era Ion Iliescu, președintele României. Mă anunță că reprezentanții partidelor parlamentare sunt de acord ca eu să fiu desemnat prim-ministru și să încep negocierile pentru formarea unui nou guvern, cu participarea mai multor partide politice.

A fost ceva cu totul neașteptat pentru mine. Știam situația dificilă în care se afla România: dezechilibrele economice acumulate și o lovitură grea pentru credibilitatea externă, ca urmare a noii mineriade și a crizei politice declanșate. Mai mult, din convorbirile cu reprezentanții unor guverne și instituții financiare internaționale, îmi erau clare consecințele grave ale percepției externe că România nu este guvernabilă, în condiţii democratice.

Nu am avut nicio ezitare să accept desemnarea mea ca prim-ministru, pentru o perioadă de câteva luni, până la formarea unui nou guvern, cu legitimitatea dată de către noile alegeri. Dar cele „câteva luni” au durat 400 de zile.

Am avut șansa să particip direct la deciziile politice, economice și sociale luate de către Guvernul României, în primii trei ani de tranziție ai României, de la regimul totalitar şi excesiv centralizat, la democrație și economia de piață. Am fost însă prezent și în momentele fierbinți ale unor decizii economice, luate înainte de decembrie 1989, lucrând în Ministerul Finanțelor, în care am parcurs toate treptele promovării profesionale.

Dispuneam de cunoștințe solide cu privire la funcționarea și problemele sistemului economic, nu numai în România, dar și în alte țări socialiste, în special Polonia și Ungaria. Cu mulţi ani înainte de prăbușirea sistemului socialist, aceste țări au început aplicarea de reforme, care introduceau unele deschideri în sistemul politic şi economic socialist. Am avut avantajul studierii rapoartelor Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional cu privire la evoluțiile din aceste țări.

De asemenea, aveam o anumită experiență cu privire la economia de piață și la finanțele publice capitaliste, acumulată în activitatea practică din domeniul valutar și al relațiilor financiare cu străinătatea, precum și în calitate de cadru didactic asociat la Academia de Studii Economice, la disciplina „Finanțele publice ale țărilor capitaliste”.

Chiar dacă activitatea practică a dominat, am acordat atenția necesară studiului economic. Întotdeauna, am fost convins că abordările teoretice și propunerile de politici economice și sociale necesită confruntarea solidă cu faptele, cu analiza datelor. În timp, am căpătat abilitatea de a înţelege problemele economice complexe, de a operaţionaliza soluţiile pentru rezolvarea acestora şi de a le prezenta într-un mod cât mai simplu, pentru a obţine susţinerea oamenilor şi a factorilor de decizie.

Această carte conține referiri la persoana mea doar în cazul în care ele sunt necesare pentru a înțelege cum am ajuns în anumite funcții, care mi-au permis să particip la decizii importante pentru politica și economia din România, precum și din alte țări și Uniunea Europeană, în perioada când am lucrat pentru Banca Mondială și Parlamentul European.

Există suficientă literatură de specialitate în care au fost analizate deciziile, mersul și rezultatul reformelor adoptate în timpul tranziției. Ce aș mai putea eu aduce nou cu această carte?

În primul rând, îmi propun să clarific contextul în care au fost luate unele decizii economice importante, înainte de anul 1989 și după, la care eu am participat, la diferitele opțiuni aflate în analiză. În al doilea rând, este necesar un răspuns la controversele apărute, de regulă postfactum, asupra unor decizii, fie din necunoașterea constrângerilor existente în momentele luării deciziilor respective, fie din interese politicianiste. În al treilea rând, am datoria să restabilesc adevărul, prin demontarea unor mituri, construite, în special, în perioada când m-am implicat în viața politică din România, cu privire la rolul pe care Ministerul Finanțelor și eu l-am fi avut în gestiunea aportului valutar special, realizat de către unitățile securității, precum și cu privire la pretinsele „conturi valutare din străinătate ale lui Ceaușescu”.

Am căutat să evit excesul de termeni economici. Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu unele noțiuni economice, am oferit explicații suplimentare cu privire la înțelesul acestora.

Doresc să mulțumesc Editurii Academiei Române pentru sprijinul profesionist şi entuziast pe care mi l-a acordat în apariția acestei cărți.