Volumul cu numărul XXIX al seriei B însumează 627 documente româneşti, slavone și greceşti, originale şi copii, rezumate și menţiuni, emise în Ţara Românească între anii 1643–1644, către cancelaria domnului Matei Basarab. Actele sunt păstrate în mai multe depozite arhivistice din ţară şi străinătate, iar un număr de documente, astăzi pierdute, au fost reprodus după ediţii mai vechi.
Acest volum care însumează circa 1150 de pagini plus anexe, cuprinde un studiu introductiv semnat de Violeta Barbu, în care se prezintă corpusul definitivat prin operaţii de identificare în arhive, operaţii de triere a documentelor autentice de cele false şi operaţii de datare. Studiul cuprinde informaţii despre scribii documentelor, suport şi cerneluri, sigilii şi modul de datare, emitenţi şi destinatari. Cea mai mare parte a studiului prezintă conţinutul de informaţii pe care le oferă documentele: date de istorie politică, socială, istoria instituţiilor, a Bisericii, genealogice etc., cu scopul de a reliefa acele fapte care merită să fie reţinute pentru istoria naţională.
Editura Academiei Române şi-a asumat de cinci decenii publicarea acestei colecţii la cele mai înalte standarde ştiinţifice şi editoriale, fiind singura editură românească care poate asigura aceste condiţii unor lucrări de o asemenea complexitate şi dificultate.
„Studiu introductive
1. Inventarul documentelor și locul de păstrare
Volumul XXIX din seria B a colecției Documenta Romaniae Historica cuprinde un număr de 669 de documente, rezumate și mențiuni ale documentelor interne, emise în Țara Românească între anii 1643-1644. În urma examenului de datare, realizat prin mijloace paleografice, diplomatice și de critică internă, au fost reținute spre publicare un număr de 649 de documente (un document a fost numerotat cu bis), 22 rezumate de documente pierdute și 10 mențiuni arhivistice, numerotate de la 670 până la 682.
După limba în care au fost redactate, 95 de documente sunt în limba slavonă, cinci documente și un rezumat au fost redactate în limba greacă. Este vorba despre un rezumat grec (nr. 74) al unui document românesc rămas inaccesibil nouă, aflat în prezent la Mănăstirea Sfântul Paul de pe Muntele Athos, fiind inserat în corpusul de documentare după catalogul de rezumate alcătuit de Florin Marinescu. Patru documente, trei slave și altul grecesc, ale căror originale s-au pierdut, au fost redactate după traduceri românești, iar restul documentelor sunt românești (565).”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.