„Facerea unei case necesită voinţă şi pricepere, cu atât mai mult facerea unei lumi. Acum, cred că Muzulie Ceatpat avea geniu. Împrejurările însă i-au fost neprielnice. Amintirile mele legate de proiectul lui se pierd în tenebrele Templului săpat, mai înainte de toţi vecii, în stânca hercinică, de natură, de oamenii primitivi, ori de către sfinţii atraşi prin lucarna surprinzătoare a cupolei, în strădania lor de a comunica cu o lume mai presus de fire. Templul Celui Foarte Mare, Bai Ulgữn, cum se pomeneşte el din străvechime, este o cavernă uriaşă ascunsă vederii în inima gorganului înalt acoperit de zmeuriş şi tufe de alun printre grohotişuri. Calota lui, deschisă lumii de un trepan uriaş, permite accesul în interior pe traseul şerpuitor al unei scăriţe săpată în tâmpla de piatră până la arhitrava care încercuieşte naoşul. De aici se ajunge la platforma principală mult mai uşor, pe scara solidă de stejar, ce coboară în frânturi de câte şapte trepte, în jurul unei coloane de susţinere, până la locul unde se petrec toate: jertfe, imprecaţii, rugăciuni. De jur împrejur, delimitând parcă secvenţial spaţiul şi timpul, pe suprafaţă concavă a platformei douăsprezece şanţuri subţiri pornesc în raze, ca spiţele unei roţi ce se unesc într-un punct virtual din mijlocul chepengului pătrat aflat în opoziţie cu lucarna rotundă din acoperiş, şi care prelungit sub podeaua naoşului, duce într-un hău bănuit, unind astfel cerul cu pământul.”
(Ileana Cudalb)
Un roman senzaţional.
Recenzii
Nu există încă recenzii.