Baladierul

(I)
BALADĂ ORI DE CÂTE ORI DISCIPOLUL PRIMEŞTE VIZITA MAESTRULUI

„Ocean îmi eşti, şi cer mărinimos,
Compasiune, graţie, oracol,
Sfinţenie, credinţă şi miracol,
De-aceea te invit acolo, jos,
Şi-aştept cu sufletul, mai mare dragul,
Să fericeşti grădinii mele pragul;
Smirnă ţi-ofer, mătăsuri, cărţi în dar
Şi paradisul fructelor pe-alese.
Har, binecuvântează-mi rodul mesei,
Maestre radiind ca un altar!”

A doua zi, la uşa cu zăvor,
Zăvor întredeschis spre-acea nobleţe,
Nobleţe-în febra vizitei măreţe,
Cu degetul bătu un călător:
„Mi-e foame, sete, vin de prea departe
Şi nedreptăţi am îndurat, şi moarte…”
„Eşti cel mai drag prieten, aşadar
Te rog, primeşte farfuria plină
Şi bezna scânteiază-mi cu lumină,
Maestre radiind ca un altar!”

La poarta-în aşteptare,-a treia zi,
Târâş în cea mai noduroasă bâtă,
O babă ticălos de amărâtă
De propria ruină se-îngrozi:
„Săracă sunt ca seceta, şi goală,
Aruncă-mi, fiule, prin gard o ţoală…”
„Ai nimerit acasă, Mamă, dar,
Cu-împărăteşti întâi te-aştept, bucate,
Aşa că-încearcă-le pe săturate,
Maestre radiind ca un altar!”

Nicicum nu se-întâlnesc prea la-întâmplare
Discipol şi-Înţelept la drumul mare,
Urciorul cu-apa binecuvântată:
„Nu-ţi mulţumesc, spre cinste, în zadar,
Ci viaţa mea-i de mii de ori bogată,
Când lămpi mi-aprinzi de fiecare dată,
Maestre radiind ca un altar!…”

(II)
BALADĂ PE ÎNTUNERIC DESPRE FLUTURI
ŞI ALTE MOLII ÎN LUMINA LUI DUMNEZEU

Prea îmi inspiră fioroasă teamă
Potopul scorpionilor de noapte,
De se-îngrozeşte gândul ce infamă
Blestemăţie naşte miazănoapte;
Cu ochi de bufniţă, cozi de cometă,
Orbeşte curg năvală pe planetă,
Pufoşi, albi, străvezii, fragili, de vată,
Şi-i prigoneşte într-atât coşmarul,
Că-în loc de-aglică, stânjenel, muşcată,
Aleg pe întuneric felinarul.

Îmi rod fereastra, veni, vidi, vici,
Viforniţe închipuind, tornade,
Astrale luminaţii de-artificii
Sub Ursa Mare, Orion, Pleiade;
Inexprimabil, moliile-mi spun că
Nu în cuptor de-a valma se aruncă,
Nu-în candelabru, nu în lumânare,
Ci clipa veşnică-o aleg, nectarul,
În revelaţie şi abnegare,
Aleg pe întuneric felinarul.

Cu bietele, mai înţelept, fiinţe
Aş întreţese-o rodnică-armonie,
Schimbând îngrozitoare suferinţe
În netrufie şi neduşmănie,
Căci Dumnezeu, egal, pe toţi şi toate,
Ne cântăreşte din eternitate;
Nu frica mea, teroarea şi dispreţul
Îmi vindecă de ignoranţă-amarul,
Ci, somnambul, făcând-o pe drumeţul
Aleg pe întuneric felinarul.

Cu-acea-înţelegere, cu umilinţă,
În adâncimi citind abecedarul,
Cu fluturii în preajmă şi credinţă
Găsesc ce-i fericire, ce-i durere:
Aici e Sfânta Sfintelor, altarul,
E linişte, e pace, e tăcere
Şi-aleg pe întuneric felinarul.

(III)
BALADĂ ÎN CURĂŢENIA CU MĂTURI, PERII,
CÂRPE, BIDINELE PLINE DE RÂVNĂ

Erori şi renunţări s-au sublimat,
Şi netrăiri şi deznădejdi proscrise,
De să se creadă crinul rafinat
Într-o rafinărie de culise,
De-aceea, vicii îndulcim cu miere
Şi mulgem soarele pe cartiere
Fără mânii, ori alte-euforii,
Borcane aruncând pe uşă-afară,
Cu resturi alterate de-utopii,
În curăţenia de primăvară.

Bravi, mintea o golim de întrebări,
Să îndurăm mai veseli umilinţa,
Că Dumnezeu mutându-se din cer
Căinţa ne-o mai şterge, şi credinţa;
În sus dereticăm, până-între stele,
Cu mături, perii, cârpe, bidinele,
În jos, până în inimă,-obidiţi,
Dar voinicoşi, cu râvnă exemplară,
Să fie grădinarii mântuiţi
În curăţenia de primăvară.

Mai reparăm un gard, mai lustruim
Un munte fără-amurguri selenare,
Ori pavoazăm un fluviu anonim
Cu sălcii bestial de plângătoare;
Din întuneric scoatem stranii pete
Şi sprijinim destinul de perete,
De-a lungul geluindu-l, şi cruciş,
Apoi urcăm cu tesla subsuoară
Pe constelatul lumii-acoperiş
În curăţenia de primăvară.

Nu-i vreo minune binecuvântată
De-acel bătrân dulgher de altădată,
Stejar de Louisiana substelară,
Cu Leaves of Grass în plete şi mustăţi,
Ci-i lemnul crucii, când Iisus pogoară
Destăinuirea marii judecăţi
În curăţenia de primăvară.