Clasicii noştri

Vladimir Streinu aparţine unei valoroase generaţii de critici literari care printr-o activitatea susţinută au stabilit ceea ce ulterior s-a numit canonul literaturii române. Cunoscută sub numele de a treia generaţie postmaioresciană, din această echipă de tineri literaţi mai făceau parte Tudor Vianu, Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, G. Călinescu, nume care au dat studii fundamentale ale criticii româneşti. Figură extrem de activă în spaţiul cultural românesc, mai ales în perioada dintre cele două războaie, Vladimir Streinu (…) propune criticii să se elibereze de psihologie şi sociologie, pentru că doar astfel opera de artă îşi va etala propriul sistem de norme interpretative. Orice demers critic va fi axat pe surprinderea particularităţilor unui autor, pe ,,modul individualist de simţire al autorului”, pe ,,sonoritatea lui fundamentală”. Deschis nuanţelor gândirii bergsoniene, el este convins de faptul că orice discurs critic, indiferent de natura lui, nu poate surprinde inefabilul operei de artă; tot ceea ce poate face este să aproximeze.