„Poemele dense, pline de miez ale lui Andrei Fischof curg unul după altul. Fără ostentaţie. Firesc, aşa cum ploaia se scurge din orbitele zeilor fără nume, aşa cum iarba poate fi numită iarbă numai dacă este păscută, din timp în timp, de pegaşii morţilor tineri. Înfăşurat în toga marelui frig, poetul refuză zgomotul, învălmăşeala, furtunile agitaţiilor zadarnice, optând mereu pentru ipostaza martorului tăcut, marcat de o sensibilitate atentă, ochiul său, da, cel triunghiular, din frunte, înregistrând totul, aproape totul. Poemele-peisaje conturează o lume a sfârşitului întunecat, a degenerescentei, a decadenţei şi pierderii reperelor. E o lume de coşmar, o lume înşurubată în albia apocalipsei care se inventă, clipă de clipă, provocând martorul – adunat, strâns în el însuşi, atent la forurile-i lăuntrice şi la vocea căreia i se supune necondiţionat – să imagineze discret, evaziv, surpat în uimirea de a fi el însuşi: o şansă de salvare. Şi martorul răspunde provocării, aşa cum un copil, fiind, pe malul mării, harponat spre orizonturile mirabile ale dorinţei de a fi, desenează, cu un beţişor, pe nisip, o uriaşă corabie fantastică…”
(Aura Christi)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.