O sută şi una de poezii de Al. Căprariu

Între scriitorii Clujului din perioada socialistă, Alexandru Căprariu face, fără îndoială, o figură aparte.

Și altora le plăcea să călătorească, și altora le plăceau lungile peregrinări  pe meridianele lumii (A.E.Baconsky, Aurel Rău, D.R. Popescu, Adrian Marino, Vasile Rebreanu ș.a.), dar dacă aceștia alergau fie după ineditul locurilor sau după spectacolul muzeelor, după farmecul întâlnirii cu oameni necunoscuţi, feluriţi, creându-și relaţii personale, fie pentru a savura înţelepciunea din cărţile prăfuite ale rafturilor din marile biblioteci, fie pentru a trăi  emoţia reprezentaţiilor dramatice de pe scenele teatrelor de aiurea etc, el căuta aventura.

Aventura cu iz romantic, a trubadurilor și menestrelilor veșnic îndrăgostiţi, nu de o persoană anume, ci de viaţa însăși, pe care o savura ca pe o rafinată licoare ce-l îmbăta, stârnindu-i o stare de beatitudine ce se transforma pe nesimţite în poezie.