Ultimul poștalion
Cât amurg, Doamne, cât palid amurg
Mai ai de pus în mine și de zidit?
Ultimul poștalion poposește în burg,
La ruletă, jocul continuă, la infinit.
Unul pierde o viață, altul, o moarte,
Otrava e dulce, mierea – amară.
Stați pe loc: nu plecați mai departe,
Nu vă aplecați, fără rost, în afară!
Mi-este foame și frig. Nu vă sfiiți,
Dați-mi măcar o bucată de pâine,
Altfel, veți fi condamnați să cerșiți
La marginea zilei de mâine.
Cât mai am, Doamne, de îndurat?
Unde s-o fi dus bătrâna mireasă?
Poștalionul, iată, s-a destrămat,
Caii s-au topit în țărâna pufoasă.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.